Bradul este dovada vie a existenței Creatorului. Și a logicii boierești a actului de creație.
Adică – să fie limpede! – toată creația, natura inclusiv, au fost astfel făcute pentru ca omului să-i fie bine și să fie protejat, chiar și în cazul dezlănțuirii urgiilor naturale.
De ce a așezat Creatorul BRADUL pe coama muntelui? Pentru a fi stavilă în calea unor
puhoaie precum cele filmate la sfârșit de iunie 2018, în județul Vâlcea sau la început de iunie 2019, în județul Alba.
Fotografia aceasta – preluată de pe blogul Dede’s – este dovada limpede a logicii divine și a ceea ce înseamnă o creastă protejată de o pădure de brad, dar și casele de baza sa.
Tatăl meu – Dănilă Novăcescu – pădurarul din Prilipeți, Caraș Severin, care a protejat până la accident vascular pădurea virgină de la Coșava Mică – mi-a arătat de mic copil cum ne protejează bradul pe costa muntelui.
Oricât de tare ar ploua, sub un brad ești protejat.
Măsurători științifice riguroase au confirmat minunata logică a Creației.
Unei picături de ploaie picată pe vârful unui brad îi trebuie 90 de minute ca să ajungă la sol.
În timpul acesta coroana unui brad matur (60 de ani) reține pe crengile sale cca. 100 – 150 de litri de apă.
Creatorul a gândit mai departe ce se întâmplă cu picătura de apă ajunsă pe pământ, ca să nu se preschimbe în torente precum cel de mai jos.
A creat covorul de mușchi. Un metru pătrat de asemenea vegetație reține 5 litri de apă.
În tot acest timp apa se scurge la vale gradual, CONTROLAT, pe baza construcției naturale geniale gândite și făcute de creator.
Așadar, bradul este CAPTATORUL și DISTRIBUITORUL natural și inteligent al apei de ploaie pe povârnișurile munților și apoi al dealurilor noastre.
Acele 90 de minute sunt ESENȚIALE și fac diferența între viață și moarte.
Între a fi și a nu mai fi. Tu ca om, dar și agoniseala și proprietățile tale.
Românul prost și lacom e Terminatorul logicii și protecției divine. De peste 29 de ani românii își distrug cu propriile lor mâini pădurile de conifere și de foioase, iar apoi se miră, ca proștii, că vine puhoiul peste ei și – culmea! – spun că e blestemul lui Dumnezeu.
Adică au făcut praf și pulbere stavila de protecție pe care le-a dăruit-o Creatorul. Și fiindcă prostia fără fudulie e incompatibilă la unii români, acești terminatori fără minte își fac case frumoase la baza muntelui defrișat, pe malurile pârâurilor și ale râurilor care coboară din munții defrișați și… Evident, după fiecare ploaie, se miră ca proasta-n târg, de torenți apocaliptici care le spulberă tot ce au agonisit o viață. Unii dintre ei chiar din măcelărirea criminală și haotică a brazilor, fagilor, carpenilor, stejarilor, plopilor, teilor…
Și apoi plâng cu lacrimi amare, cerând ajutor și protecție de unde nu-i.
Că nu mai este cine să le-o asigure pentru că și-au tăiat fratele protector, ori au fost complici tembeli și nepăsători la tăierea sa.