TRANSFĂGĂRĂȘANUL – epopeica realizare inginerească și de voință a românilor. Drumul național care străbate cei mai înalți munți ai României (Făgăraș, care fac parte din Carpații Meridionali) și leagă două dintre provinciile istorice românești: Muntenia și Trasilvania. Acest drum fascinant este considerat unul dintre cele mai frumoase din lume. Mi-au trebuit 38 de ani ca să-l parcurg din nou, deși în ultimii 15 ani la fiecare început de vară îmi propuneam să fac acest „pelerinaj” printr-un spațiu sacru și atât de mirific al Patriei noastre. Prima dată l-am parcurs (de fapt o porțiune) în clasa VII-a, când am fost singura dată într-o tabără în toată perioada mea școlară. În 1980 am fost în tabără la Florica, în casa Brătienilor (destinul!), deși habar nu aveam atunci cine era această familie ziditoare de țară modernă și profesorii care erau cu noi ne-au dus să vedem barajul de la Vidraru. Mi-au rămas veșnic în minte serpentinele și amețelile de la înălțimi. De data asta am pornit pe calea Transfăgărășanului, în 15 iulie 2018, dinspre Cluj.
Traseul este: Cluj-Sibiu-către Brașov (Făgăraș) până la sensul giratoriu cu ieșirea către Cârțișoara (satul Bădiei Cârțan, pe care vă îndemn să-l vizitați) și apoi până la popasul de la Cascada Bâlea.
Vă îndemn să urcați cărarea până la cascadă, însă să nu faceți greșeala să mergeți acolo încălțați cu sandale, teniși sau… Doamne ferește!… balerini.
NU mergeți nici măcar cu adidași în picioare. Imaginile cred că vorbesc de la sine. Cărarea e foarte dificilă. Urcatul e greu.
Coborâtul însă e și mai greu. Aveți nevoie de bocanci și să fiți îmbrăcați în pantaloni.
Dar merită! Peisajul, aerul curat și melodia pârâului care coboară la vale sunt unice. 
După excursia dificilă de la cascadă – se lasă cu tremurat de picioare și febră musculară, dar sufletul ți-e încărcat cu frumos
– m-am urcat cu Gabriela în mașină și am pornit către vârf. Prima oprire am făcut-o la „Poarta 
Geniștilor”. E un loc magic și teribil de încărcat cu energia extraordinară a militarilor români
care au străpuns acest pisc de munte în martie 1971, pentru a croi calea Transfăgărășanului. Opriți și bucurați-vă de inspirația Creatorului, care a clădit muntele și hăul ca într-o joacă de copil.
După ce ne-am prezentat și noi mesajul de respect față de bravii care au fost mai tari ca piatra, am pornit din nou la drum, ca să ajungem sus pe platou și la minunatul lac Bâlea. E necesar să spun că Transfăgărășanul junge în apropierea tunelului de lângă Lacul Bâlea la altitudinea de 2042 m, fiind pe locul al doilea ca altitudine în clasamentul șoselelor alpine din România, după Transalpina – „Drumul Regelui” (fiindcă a fost construit din ordinul regelui Carol al II-lea în anii 30 ai sec. 20) din Munții Parâng, care urcă până la 2145 m.
O altă recomandare pe care o fac este să conduceți prudent. Sunt foarte mulți bicicliști și, 
evident, ultimul kilometru, până la cabană, e aglomerat rău. 
Se merge bară la bară.
Așa că aveți nevoie de multă răbdare. Dacă vreți să economisiți timp, faceți ca mine. Eu mi-am lăsat mașina pe marginea drumului, la vreo 350 de metri de parcarea de pe platou. Care e supragalomerată.
NU VĂ DAȚI JOS DIN MAȘINĂ ÎN TRICOU ȘI-N PANTALONI SCURȚI!
O să înghețați pe platou. Acolo sus vremea e rapid schimbătoare și bate un vânt care te îngheață. Mie mi-au trebuit să fac multe mișcări de încălzire, fiindcă mi-am luat o geacă 
cam subțire pe mine. N-am vrut să ascult de fiică-mea Dana (care a fost pățită) și de Gabriela cea încotoșmănită. Plus că e necesar să-ți acorzi tihnă, ca să te bucuri de vederea Lacului și a priveliștii dumnezeiești care-l înconjoară.
Ce Olimp și alți munți sacrii?! Aici e Lăcașul Zeilor. Și Scăldătoarea lor. Să-ți faci timp de ședere pe malul lacului Bâlea e cel mai fain dar pe care-l poți face sufletului tău. De aceea, te îndemn! Dacă tot te-ai hotărât să mergi pe Calea Transfăgărășanului, atunci scoate-ți 
graba din cap și obsesia de a face fotografii și… gata!
Dăruiește sufletului ce-i al sufletului! Bucură-te!
Și, dacă tot ai ajuns aici, mergi pe platou. Și, apoi, bea o cafea în tihnă,
încărcându-ți sufletul cu aceste daruri ale Creatorului.
Apoi, noi am coborât la barajul de la Vidraru – o altă minune a ingineriei și industriei construcțiilor românești, direcția fiind Mănăstirea Curtea de Argeș și, bineînțeles, casa Brătienilor de la Florica. Despre aceste popasuri vă voi povesti în episodul 2 și 3.
Tihnă faină, vă urez! Fiindcă ve-ți merge nu pe un drum, ci pe Calea Cerului.
