Marton Bacsi se chinuie de trei ani să ajungă în audiență la primarul Emil Boc și nu poate, deși a străbătut în anii ăștia toate birourile subalterne. A ajuns chiar și la „neamul său”, (ironie savuroasă n.n.), viceprimarul UDMR, Anna Horvath. Toți l-au tratat cu nepăsare, deși problema lui e cea mai mare. E și problema florilor și pomilor săi din grădina ce-o îngrijește de 42 de ani. Și nu-i a lui. E a Primăriei, căreia îi plătește chirie la timp. Iar „ăștia, de trei ani, m-or pus să plătesc și impozit pe grădină. Dar nu-i a mea!!!…” Și Marton Bacsi nu pricepe ce tot îi scriu ăștia în hârtii lungi și goale. El vrea să vorbească cu Boc. Să se înțeleagă, ca oamenii. „O corcitură și-un mocan din Apuseni” Ca să îndrepte treaba, că-i prea strâmbă și-n Primărie-s prea mulți „pereți goi”. De trei ani Marton Bacsi tot speră și se luptă. Dar chestia epică nu-i asta. Că povestea asta-i comună la mii de oameni din Cluj. Epic și încredibil e faptul că: Marton a intrat în direct cu mine, după ce eu i-am provocat pe acultători să-și spună părerea despre stupizenia cum că PNL și PSD au același slogan electoral – „Îndrăznește să crezi în România!!! Ding!!! – întrebându-mă el pe mine de ce cred că l-a votat pe Boc primar?! Evident că mi s-au aprins beculețele.. Și au avut de ce, pentru că Marton m-a făcut și ne-a făcut pe toți ascultătorii să râdem în hohote și, în același timp să ne întristăm de umilirea și nedreptatea cruntă la care-i supus omul simplu și clasa muncitoare în țara asta. Ei bine! Marton l-a votat pe Boc pentru a avea încă patru ani la dispoziție ca să ajungă la el în audiență. „Serios?!” – i-am zis. „Da! Pe cuvânt! Și dacă nu ajung în audiență în ăștia patru ani, o să-l votez în continuare, ca să rămână primar și să ajung la el.” „Dumnezeule!, am exclamat eu. „Da, dl. Novăcescu – a continuat Marton Bacsi – iar dacă mor și mă cheamă, mă scol din mormânt și mă duc la el.” Șoc! Jur! Și nu doar la mine, ci și la ascultători. Imediat o altă Corcitură – dar asta tânără și focoasă – mi-a scris pe facebook, că asta-i aduce aminte de un vers tulburător din poezia „Septembrie”, a lui Jozsef Attila, pe care l-am și adoptat ca slogan al campaniei: „Că , de mă vei chema, și din moarte m-oi scula să vin la tine, Emile!”. Marton însă e și o corcitură deșteaptă și știe că cu birocrația nu-i ușor și la domni se ajunge foooaaarte greu, așa că și-a mai luat o măsură de salvare. Ne-a spus că dacă moare, și Boc nu-l cheamă în audiență în ăștia patru ani, atunci îi va lăsa, prin testament, buletinul surorii sale dar și misiunea să-l voteze pe Boc primar, în numele său. Fără cuvinte. Doar hohote triste. La mine. Nu și la Ioan – profesorul care și el vrea dreptate, că de opt luni vrea să intre la Boc. Și nici la Livia care mi-a lămurit dilema votării lui Boc de Marton Bacsi. „Păi e simplu, nu? Omul știe că dacă vine alt primar, trebuie să o ia de la început. Alți șapte ani, și bine nu-i!.” Așadar, dragilor! Hai să cerem împreună: „Dreptate pentru Marton!”. Măcar în ceasul al 12-lea.
P.S. 1: Dacă aș fi în locul lui Boc, l-aș trimite pe Jony – șoferul meseriaș – după Marton Bacsi, ca să-l aducă la Primărie. I-aș spune să ia și covorul roșu în portbagaj, să oprească la intrarea oficială a Primăriei, să întindă covorul roșu și apoi să-l poftească pe Marton să se dea jos de pe locul de onoare și să urce-n Primărie.
P.S. 2: Divorțul e de două feluri, în opinia lui Marton Bacsi. În „stil italian” și în „stil artistic”. El a avut parte de cel în stil italian, evident. Deși îl dorea pe cel artistic, așa cum îi stă bine unui mare boier al clasei muncitoare. Cred că nu e nevoie să vi le descriu. Faceți și voi diferența dintre ele.
