Up Date – 23 martie 2021: Pupilele academice „europeniste”, pe care le-a crescut la sân, l-au convins pe fostul decan al Facultății de Studii Europene, Nicolae Păun, să se pensioneze de urgență, deși ar mai fi putut preda mulți ani ca profesor universitar la această această facultate.
(Paranteză: Este știut din lumea animală că hienele au un miros fin care le permite să simtă leșurile din savană și că acestea, înnebunite de pofta îndestulării, se adună-n haită, atacă și apoi devorează acel leș. Hiena bipedă are un miros mult mai special. Ea simte cadavrele putrezite prin dulapuri pe care le devorează cu satisfacție. După care îl sfâșie și pe posesorul dulapului, care a crezut că cadavrul găzduit acolo emană parfum de levănțică nesimțită de alții.)
Postarea de marți, 23 martie 2021, de pe Facebook , lungă și cam patetică, prin care dl. Nicolae Păun își anunța „pensionarea de urgență” poate fi considerată de unii un epilog trist și nedorit pentru orice fondator. Alții, mai cinici, ar putea interpreta „pensionarea de urgență” a unui „fost mare și tare”, drept deznodământul previzibil pentru oricare neo-feudal politic, administrativ sau universitar, care-și înconjoară jilțul cu lingușitori și declamatori mediocri și lipsiți de caracter. De la asemenea specimene nu te poți aștepta să-ți spună nici măcar „Bună ziua!”, după ce ai ieșit pe poarta clădirii, oricât bine le-ai făcut și i-ai ajutat.
Ce lasă-n urma lui Nicolae Păun? El singur ne descrie, prin rugămintea sa publică făcută către pupilele sale europeniste: „Vă rog (…) să nu tribalizați facultatea în grupuri și grupulețe de influență. Conducerea executivă va trebui să fie un arbitru și nu un jucător în relația cu departamentele.”
Wow! Dar aceasta pare a fi mai degrabă o descriere a balcanismului și a manifestărilor sale. Așa ceva e umitor de crezut a se petrece tocmai în citadela europenismului de la Cluj… Rămâi înmărmurit să citești așa ceva. Și e păcat! Și neplăcut. Pentru că te face să te gândești la vorba aceea plină de înțelesuri: „Afară-i vopsit gardul și înăuntru-i leopardu”. Sau – Doamne ferește! – vreo „Fermă a Hienelor” în care, nicicum, nu ți-ai dori să calci. Că nu se mai alege nimic din tine.
(28 februarie 2021) Preambul la o amară amintire a experienței mele ca profesor asociat la o facultate a UBB: Cele 10 cancere ale învățământului românesc:
- Finanțarea învățământului „per capita”, în funcție de numărul de elevi/studenți pe care-i are o unitate de învățământ;
- Lipsa consecințelor pentru fapta unui elev/student. În universitățile și școlile românești tinerii știu că pot comite fapte anti-sociale întrucât nu sunt sancționați pentru comportamentul și atitudinea lor. Practic, NU EXISTĂ CULTURA RESPONSABILITĂȚII ȘI RESPONSABILIZĂRII, PRIN SANCȚIUNE (în ultimă instanță) a unui elev/student anti-social. De 25 de ani iresponsabilitatea este cultivată în școli și universități, fiind practic politică de stat în România. Începând cu 1997, Universitățile nu au mai vrut să scape de studenții hoți (plagiatori), trișori, semi-analfabeți pentru că pierdeau din finanțarea de la bugetul de stat. Finanțare care se acordă unei facultăți/liceu în funcție de numărul de studenți/elevi pe care îi are. Prin exmatriculare implicit pierdeau din venituri și clanurile familiale și neo-feudale care au ajuns să stăpânească multe dintre facultățile universităților din România.
- Calitatea umană tot mai slabă a elevilor absolvenți de licee, admiși la universități, ca urmare a dispariției oricărui filtru selectiv în învățământul liceal. Din nefericire, universitățile au devenit niște „gări” în care debarcă oricine și pleacă mai departe-n viață cu un tichet de carton cu efigie universitară.
- Lipsa stimei de sine, a unui ideal personal, a interesului personal pentru iluminare intelectuală și formare umană la un procent îngrozitor de mare de studenți. În două cuvinte: nepăsare și lene.
- Impostura, mediocritatea, nepăsarea și incompetența unor cadre didactice.
- Lipsa concurenței academice în universitățile românești. Adică, inexistența mai multor oferte de cursuri/seminarii/laboratoare la o specializare; oferte din care studenții să aleagă cele mai bune pentru formarea lor. Acest fapt generează de 25 de ani lipsă de interes din partea studenților pentru a participa la cursuri sterpe și plictisitoare, la care indivizi cu titluri academice înalte vin și citesc cursuri de pe foi sau, și mai grav, de pe copii xerox ale unor cărți.
- Comportamentul neo-feudal, de baron arogant, abuziv, hărțuitor și agresiv al multor cadre didactice universitare față de studenți.
- Inexistența unei politici de stat de asumarea a responsabilității și sancționare severă a iresponsabilității și incompetenței cadrelor didactice universitare. Așa cum se întâmplă în lumea civilizată.
- Persistența concepției de tip stalinist în practica statului român, care consideră învățământul ca o activitate ne-productivă, de importanță secundară și cu rezultate periculoase pentru „elita” politică deținătoare a puterii.
- Lipsa unei viziuni modernizatoare care să folosească învățământul ca principală resursă a dezvoltării naționale și prosperității comune. Învățământul românesc este considerat a fi doar consumator de resurse bugetare, iar această criminală și anti-națională concepție de stat de tip stalinist este menținută și în prezent când omul a devenit cel mai important capital.
Realitatea incontestabilă a celor 10 cancere ale învățământului românesc am simțit-o în cei doi ani în care am predat cursul: „Modernizarea României între anii 1877-1938”, la Facultatea de Studii Europene, în anii universitari 2012 și 2013; curs ținut atât studenților la zi, cât și celor la învățământ la distanță. Atunci am întâlnit studenți exemplari, studioși, responsabili și respectuoși, care se plângeau de calitatea slabă și obligatorie a unor cursuri îngrozitoare, dar și de anumiți profesorii care citeau sau improvizau cursuri, traducând greoi de pe copii xerox din anumite cărți străine. Am întâlnit și tineri semianalfabeți, iresponsabili, nepăsători, fără scrupule, aroganți, hărțuitori și agresivi, care nu aveau ce căuta într-o universitate de ambițiile și prestigiul UBB. Și pe care nu-i puteai sancționa după meritul și faptele lor. Am încercat să-i sancționez pe cei pe care i-am prins că au copiat la examen, dându-le nota 1 și propunând conducerii facultății aplicarea regulamentului Facultății de Studii Europene; care stabilește ferm exmatricularea hoțului.
În cele din urmă, însă, s-a produs „exmatricularea” mea din postura de profesor asociat al acestei facultăți. Precizez că primeam o plată la oră de câteva sute de lei pentru cursul pe care-l țineam cu drag și pricepere, având în vedere specializarea mea în acest fascinant capitol al modernizării României între anii 1877-1938.
Cum am fost „exmatriculat” din facultatea unde predam?
La sfârșitul lunii mai 2012, decanul Facultății de Studii Europene, profesorul universitar Nicolae Păun, mi-a propus să țin cursul menționat mai sus și seminarul la anul III, terminal, începând din toamna anului 2012. Foștii mei studenți pot confirma că am ținut acel curs în mod liber, pasional și formativ, fapt care i-a determinat pe mulți dintre ei să depună cereri la Decanatul facultății pentru a-și face lucrarea de licență cu mine, ca îndrumător, și de a renunța la profesorii titulari, îndrumători.
Cererile studenților nu au fost aprobate. În acel an universitar împotriva mea s-a depus la Decanat un denunț al unor studenți „heiteri” și neomarxiști cum că mă fac vinovat de deviaționism anti-european; neconform cu o facultate de studii europene. La un seminar am creat un joc didactic folosind versurile lui Eminescu din a sa Doină, pentru a-i face pe studenți să înțeleagă că Ideea spațiului etnic și politic românesc, inclusiv a statului național unitar, au fost definite în versurile: „De la Nistru pân’ la Tisa, tot românul plânsu-mi-sa!” Atât am abordat din poezia Doina, însă a fost un păcat de moarte, întrucât am devenit astfel un „protocronist”; „naționalist”; „anti-semit” și, evident, anti-european. În continuare eu cred în concepția modernizatoare a părinților fondatori ai României care statuează că „poți fi un bun european doar dacă, mai întâi, ești un bun român”, care lucrează pentru modernizarea și prosperitatea României.
În urma denunțului, nu am mai ținut cursul studenților la zi, fiind transferat la departamentul „învățământ la distanță”. Acolo am întâlnit studenți remarcabili, care munceau și făceau studii, în același timp, dar și nepăsători puturoși, care nu citeau nimic. Unii, țâfnoși, care pretindeau note fără să știe nimic, au încercat să copieze la examenul din semestrul I. I-am prins și am propus exmatricularea lor.
Conducerea facultății a refuzat pe motiv că astfel se pierd bani. Eu am insistat, menținând nota 1 și refuzând să mai dau un examen cu acei hoți.
La începutul semestrului doi (martie 2013), Liviu Man, proprietarul așa-zisului trust Gazeta de Cluj, m-a denunțat la conducerea facultății că am fost un înrăit informator al securității ceaușiste. Printre comentariile mincinoase și defăimătoare la articolul-denunț apărut în Gazeta de Cluj era și cel în care se susținea că mi-am băgat tatăl în pușcărie, turnându-l la securitatea ceaușistă, pentru fabricare de arme și cartușe. Tata, într-adevăr, fusese reținut de securitate, în 1978, când fusesem eu copil pentru că, vânător fiind, își fabrica singur gloanțele. Fusese turnat și el de un „coleg”.
Decanul Nicolae Păun m-a chemat în biroul său, declarând că ia act cu stupoare de „scheletele pe care le am în dulap” și că trecutul meu execrabil, dezvăluit public, provoacă daune grave de imagine și prestigiu Facultății de Studii Europene a UBB. Drept consecință, colaborarea cu mine se încheie. I-am precizat doar atât: că CNSAS urmează să se pronunțe dacă am fost sau nu turnător și că-l rog să-mi acorde încredere și prezumția de nevinovăție. Dânsul a spus că în acel moment s-a încheiat colaborarea noastră.
La ieșirea din birou am văzut pe biroul decanului premiul oferit dânsului de către Gazeta de Cluj la ceea ce s-a numit atunci ediția 2013 a „Galei Excelenței Media Clujene”. Era un eveniment în care instituțiile media din Cluj premiau diferite personalități și cetățeni cu o diplomă și o statuetă.
În iulie 2013, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) se pronunța în cazul meu stabilind cu unanimitatea celor 11 membri ai acestei instituții, că nu am colaborat cu securitatea ceaușistă, organizată ca poliție politică. A fost însă prea târziu pentru mine, fiindcă am pierdut ceea ce aveam cel mai drag și prețios pentru mine, după copiii și familia mea. Să împărtășesc, prin ținerea unui curs universitar, ceea ce acumulasem din lecturile în arhive sau colecții de documente, spre exemplu. Acolo unde am găsit însemnări, mărturii și documente în care se face referire și la un actual „mare european”, care a participat activ la fondarea, în februarie 1990, a unei organizații care astăzi este considerată de unii ca fiind naționalistă.
Imaginați-vă că niciodată nu m-am folosit de acea descoperire a mea și nu am considerat-o a fi un „schelet în dulapul” acelui om, întrucât eu cred că, în baza stării divine a liberului arbitru, orice ticălos din trecut poate alege să devină un sfânt în prezent. Cazul torționarului Saul, devenit Apostolul Pavel este emblematic.
Ideea e că i-am iertat pe toți și am mers mai departe. Am inventat și dezvoltat „Berăria Culturală” unde am putut împărtăși și lumina. Atât cât am știut și putut.
În loc de concluzie: cele 10 cancere acționează și mai agresiv astăzi, generând o realitatea mult mai gravă, fapt care este dovedit de rezultatele slabe ale învățământului universitar românesc la evaluările internaționale.