Dana Novăcescu – discurs vizionar la Bruxelles despre cea mai puternică energie (subtitrat)
În discursul ei, Dana a prezentat o propunere vizionară și pragmatică prin care Uniunea Europeană să folosească cea mai puternică, curată și inepuizabilă energie pe care o are continentul nostru.
ESTE ENERGIA ȘI CREATIVITATEA TINERILOR.
Ajunge Apa la Bunicuța cu Plăcinte din Colonia oropsită a mărețului Cluj. Exclusivitate!
La poarta unei case, Emil Boc, primar și președinte al Partidului Democrat Liberal, a fost așteptat de către o scumpă de Bunicuță.
Avea bucurie-n ochi și-n suflet că-l vede pe marele politician.
Pe un scaun în fața porții era un blid mare de lut ars plin cu plăcinte rumene, aurii și aburinde, fiindcă tocmai le scosese din cuptor.
Darurile Bunicuței erau pentru un singur om. Erau pentru Emil Boc.
Primarul, care avea să devină premier, a fost emoționat de căldura sufletească a Bunicuței dar și de plăcintele care i se topeau în gură. Bunicuța cu Plăcinte Calde avea o durere mare pe care primarul Clujului n-a clipit să i-o aline pe loc. Din vorbe alese. Cum numai el știe să le spună. Dânsa l-a rugat pe primar să le introducă și cetățenilor clujeni din Colonia Valea Fânațelor apa curentă și să le asfalteze drumul impracticabil. Emil Boc i-a promis solemn că, în parteneriat cu Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, vor aduce apa în casa Bunicuței și asfaltul pe drumul pe care merge de la Cluj acasă.
Zilele au trecut... Anii au trecut... Mulți! Până astăzi nici o veste bună și nici o faptă.
Mie mi-a rămas în suflet Bunicuța. Chipul Ei! Încrederea Ei în Cuvântul politicianului! Și Bucuria din suflet când a auzit promisiunea primarului Emil Boc. De 13 ani tot urmăresc acest subiect și mă bucur că am ajuns ziua ca să-i dau vestea cea bună Bunicuței cu Plăcinte Calde. Sper să o găsească sănătoasă și să o bucure vestea cea bună.
Vandalul frumos și liber care distruge autobuzele în Cluj
Cea mai potrivită pedeapsă pentru acest tânăr este să spele, cu mânuțele lui, toate „operele” de murdărire a mijloacelor de transport în comun din Cluj Napoca. Abia atunci se va lecui de practicile sale mizerabile.
La Cluj Napoca poți călători în timp
Astăzi, 10 mai 2019, de Ziua uitată a Patriei noastre, cu susținerea Primăriei și a Companiei de Transport Public Cluj Napoca, am reușit să dau viață unuia din cele mai importante proiecte ale mele. Acela de a aduce Istoria Românilor în viața noastră cotidiană. De a o vedea zi de zi. De a fi uimiți de ceea ce nu știam. Ca să conștientizăm cât de mult îi datorăm Istoriei noastre pentru ce avem și suntem acum. Ca să n-o uităm niciodată. Am materializat acest proiect de suflet ca să dăruim, prin gândul nostru de recunoștință, cinstire memoriei și faptelor înaintașilor noștri și celor care au fost Părinți fondatori de națiune românească, mare și unită.
Spulberarea unor minciuni și manipulări ordinare ale grupării de hărțuitori mediatici
În mass media clujeană există o grupare de hărțuitori mediatici care se ocupă obsesiv cu manipularea, defăimarea și hărțuirea oamenilor, în scopul intimidării acestora, precum și de a obține avantaje materiale și financiare. Această grupare este concentrată în jurul numitului Liviu Alexa. Printre minciunile mizerabile și manipulările ordinare lansate de această grupare sunt și acelea că s-ar comite abuzuri și ilegalități pentru favorizarea anumitor oameni și organizații cu spațiile Primăriei și cu banii publici. Adevărul este că primarul Clujului NU ARE PREROGATIVE să repartizeze un spațiu de-al Primăriei sau să aloce măcar un ban vreunui ONG, ci doar Consiliul Local.
Procedura de alocare a finanțărilor nerambursabile în domeniul culturii la Primăria Clujului este publică și transparentă și este guvernată de cel mai draconic Regulament din România. Același tip de procedură este și în cazul repartizării spațiilor cu altă destinație. Nimeni din Primărie nu-și asumă riscul de a favoriza o altă persoană. Alternativa e întâlnirea cu DNA și ascunderea în Beciul Domnesc.
BRADUL – Stavila lui Dumnezeu în calea puhoaielor apocaliptice
Dezastrul produs în aceste zile de iunie 2019 de către inundațiile din județul Alba și imaginile apocaliptice pe care le vedem cu toții ne arată cât de distrugătoare e puterea șuvoaielor de apă, nămol și pietre, atunci când brazii și mușchii de pe culme nu mai sunt ca să rețină stropii de ploaie și să domolească vâltoarea.
Cluj Napoca este Capitala Transportului Public de Persoane din România
Compania de Transport Public Cluj Napoca (CTP) din Cluj a introdus în circulaţie, joi 31 mai 2018, primele 10 autobuze electrice, marcând o premieră în România. Vehiculele Solaris Urbino 12 electric au 12 metri lungime, o capacitate de 78 de locuri şi o autonomie de 105 kilometri, sunt dotate cu wi-fi, camere video de supraveghere, aer condiţionat şi podea joasă pentru persoanele cu dizabilităţi.
Dreptate pentru Marton!
Marton e - cum s-a definit chiar el, când a intrat în direct cu mine la Matinalul Realitatea fm Cluj, în dimineața de 4 noiembrie - ... e „o corcitură simpatică”. Un suflet și-un trup de OM savuros plămădit de o mamă româncă și un tată ungur. Marton e unul dintre neștiuții mari boieri ai clasei muncitoare din Cluj. E Creativul care a lucrat 42 de ani la „Iris” - fabrica de porțelanuri făcută cioburi de burgheziții pitici ai tranziției. E cel care, printre altele, a lipit bine-bine pe o o bandă de cauciuc cele 42 de piese din porțelan ale ceasului de la Primărie. Toate astea, sumarul poveștii lui de viață și de of, ce include și-un „divorț în stil italian”, pe toate le-am aflat de la The Great Marton Bacsi în câteva minute, preschimbate-n ceasuri care - aflu - au oprit Clujul în loc. Omul ăsta - simbol viu al Veșniciei Românești și al poporului român, pe care zice că-l iubește - nu vrea mult de la stăpânirea Clujului. Vrea doar o ÎNTÂLNIRE. Cu un alt om. Mai mare și mai tare decât el. Care nu-l vede și nu-l aude de trei ani. Și pe care Marton l-a făcut și-l face om politic mare, dându-i fără preț din puterea sa. Votându-l! Că poate, poate...
Culmea problemelor din administratia clujeana a fost rezolvata cu succes.
Mulțumesc lui Dumnezeu că am fost inspirat și am contribuit și eu la dorita și atât de așteptata soluționare.
În această dimineață a fost rezolvată cea mai spinoasă și mai complicată problemă din administrația clujeană. Chestiune deosebit de delicată și de enervantă, pentru soluționarea căreia un amărât de cetățean tot depune cereri și face apeluri de peste un an de zile. Și tot de atunci primarul Emil Boc și „furnicutzele” din Primărie se chinuie să o biruie. Nereușind însă să găsească o soluție. Până astăzi. De ce e atât de complicată problema? Pentru că e vorba de Luminare și de aducerea luminii-n întuneric. Concret: cetățeanul Florin Enache sună, de peste un an de zile, în fiecare luni, la „Matinalul” Realității fm Cluj și îl roagă pe primarul Clujului, dl. Emil Boc, să dispună amplasarea a două becuri, pe doi stâlpi, situați într-o stație de tramvai de pe B-dul Muncii. Timp de 53 de săptămâni consecutive, cetățeanul susnumit a așteptat salvarea, plin de speranță, optimist și răbdător. Omul, la un moment dat, - o mărturiesc și eu - devenise enervant cu apelativul său: „Tot eu sunt. Omul cu becurile de pe Plevnei.Vă rog frumos, d-le primar puneți cele două becuri, că nu-i lumină în stație. Ni se dau jos copiii în întuneric și e destul de riscant aici, la capăt de linie.” De fiecare dată situația devenea stânjenitoare pentru că primarul se străduia, de la o săptămână la alta, ba să se termine proiectul pe care l-a dispus pentru a se găsi soluția fezabilă pentru montarea celor două becuri, ba să urgenteze studiul de fezabilitate, impus de complicațiile acestei nerușinate culmi. Și, no! Vorba ardeleanului: treaba se lungea și se... Sau, altă vorbă ardelenească: „de ce să ne grăbim, când putem să n-o facem”.
În această dimineață a fost rezolvată cea mai spinoasă și mai complicată problemă din administrația clujeană. Chestiune deosebit de delicată și de enervantă, pentru soluționarea căreia un amărât de cetățean tot depune cereri și face apeluri de peste un an de zile. Și tot de atunci primarul Emil Boc și „furnicutzele” din Primărie se chinuie să o biruie. Nereușind însă să găsească o soluție. Până astăzi. De ce e atât de complicată problema? Pentru că e vorba de Luminare și de aducerea luminii-n întuneric. Concret: cetățeanul Florin Enache sună, de peste un an de zile, în fiecare luni, la „Matinalul” Realității fm Cluj și îl roagă pe primarul Clujului, dl. Emil Boc, să dispună amplasarea a două becuri, pe doi stâlpi, situați într-o stație de tramvai de pe B-dul Muncii. Timp de 53 de săptămâni consecutive, cetățeanul susnumit a așteptat salvarea, plin de speranță, optimist și răbdător. Omul, la un moment dat, - o mărturiesc și eu - devenise enervant cu apelativul său: „Tot eu sunt. Omul cu becurile de pe Plevnei.Vă rog frumos, d-le primar puneți cele două becuri, că nu-i lumină în stație. Ni se dau jos copiii în întuneric și e destul de riscant aici, la capăt de linie.” De fiecare dată situația devenea stânjenitoare pentru că primarul se străduia, de la o săptămână la alta, ba să se termine proiectul pe care l-a dispus pentru a se găsi soluția fezabilă pentru montarea celor două becuri, ba să urgenteze studiul de fezabilitate, impus de complicațiile acestei nerușinate culmi. Și, no! Vorba ardeleanului: treaba se lungea și se... Sau, altă vorbă ardelenească: „de ce să ne grăbim, când putem să n-o facem”.
CTP vrea Politie proprie si decaloguri ale comportamentului in autobuze si troleibuze
Directorul Companiei de Transport Public Cluj Napoca (CTP), Liviu Neag, a intrat în direct, în Matinalul Realitatea fm Cluj, din această dimineață, pentru a anunța că se lucrează la redactarea unor Decaloguri cu reguli profesionale și de comportament pentru șoferii și controlorii de bilete ai Companiei. În același timp, Liviu Neag a precizat că se impune și redactarea unui Decalog care să-i vizeze pe călători. Precizarea directorului CTP a venit în contextul incidentului petrecut marți pe un troleibuz, când un pensionar agresiv a bruscat o tânără care vorbea la telefon, fiind situată pe scaun lângă acesta. Neag arată că după constituirea noului Consiliu Local se va adresa deliberativului municipal cu o solicitare pentru ca aceste decaloguri să fie cuprinse într-o hotărîre, astfel încât să aibă putere de lege locală. Precizăm că intervenția telefonică a directorului CTP s-a făcut în urma dezbaterii aprinse, realizate la Matinalul Realitatea fm, în cadrul căreia ascultătorii au solicitat, în unanimitate, introducerea unor reglementări scrise. Clujenii au cerut ca aceste Decaloguri să fie afișate în interiorul mijloacelor de transport în comun și să codifice standardul comportamentului profesional și civic în cadrul sistemului de transport public clujean și metropolitan.