Iar eu, sărmanul est-european, a trebuit să aştept 37 de ani, ca să simt şi eu şi să trăiesc aşa ceva. Până aseară, când, în tribuna de pe Cluj Arena, măestria genială a acestor artişti, sunetele pe care le-au scos instrumentele lor muzicale, vocea lui Ian Gillan, tânărul de 67 de ani, degetele pianistului, inima toboşarului, pasiunea chitariştilor şi priceperea sunetistului trupei m-au copleşit. Şi mi-au împlinit aşteptarea. De 37 ani. Toate, buluc, sentimente, emoţii, amintiri, sunete, bucurie, împărtăşire cu necunoscuţii din jurul meu, toate s-au prăvălit asupra mea, copleşindu-mă, învăluindu-mă şi aruncându-mă-n timp. În adolescenţa şi studenţia mea, Doamne! Şi ce bucurie! Că n-am fost singur. Pe lângă mine zburdau fericiţi şi zburau pe ape tineri, la fel ca mine, unii cu părul gri şi-ncercănaţi, dansând cu soaţe şi prieteni, pe valsurile amintirilor şi trăirilor aşteptării împlinite. În fotografie sunt alături de familia Fărcaş, oameni faini, cu aceleaşi gusturi, trăiri şi aşteptări ca le noastre. În filmuleţ o să vedeţi la un moment dat o pereche de vreo 45 de ani. Ei, oamenii aceia au dansat toată seara. Alţi doi au venit special din Deva şi m-au invitat în barul lor – botezat chiar cu numele trupei favorite, şi au dansat şi cântat toată seara…Mulţumim, Deep Purple! A fost fain! Vorba fetei mele celei mari: ” Doamne, oamenii aceştia-s geniali!”
P.S. Am fost şi la concertul Scorpions, însă câtă diferenţă…Cu tot respectul pentru artiştii germani şi fanii lor.
P.S. 2. Prieteni, de fapt, din 1986 s-au scurs 27 de ani… Dar ce contează 10 ani când ai sufletul tânăr și-ai învățat virtutea răbdăriii.
