De asemenea, Bunicul a oferit orfelinatului şi 10 familii de stupi, precum şi alimente, materiale, haine etc, în valoare de 44000 de lei (o sumă imensă la acea vreme). Vezi, în acest sens, foto cu Actul de donaţie. De asemenea, din relatările pe care mi le-a făcut în copilărie despre activitatea sa la orfelinat, am reţinut povestea “drumului cel lung”, făcut de dânsul, alături de tata, în noiembrie 1947, la Cluj. Din cauza foametei, cămara de alimente a orfelinatului era goală şi Bunicul a citit în ziarul la care era abonat că se găsesc cereale mai ieftine la Cluj. După cum spuneam, alături de tata, au făcut câte-o săptămână dus-întors de la Prilipeţ la Cluj, cu căruţa cu cai, aducând copiilor orfani cele necesare traiului. Până când a murit, Bunicul s-a îngrijit de clădirea zidită de el, chiar dacă a fost confiscată de comunişti şi dusă la distrugere ( a funcţionat, într-o cameră un dispensar). De asemenea, eram mândru de El atunci când oameni maturi, foştii orfani, ne intrau în casă şi-l căutau pentru a-i da bineţe. Tata îmi spunea că Bunicul nu prea făcea diferenţa între copiii săi şi copiii săi din orfelinat. După căderea comunismului orfelinatule s-a redeschis, cu sprijin american şi occidental. Astăzi, în Casa Dorca din Prilipeţi au adăpost 29 de orfani îngrijiţi de comunitatea baptistă. Am făcut aceste precizări după ce am constatat că pe pagina oficială a orfelinatului actele şi faptele Bunicului meu – cunoscut în comunitatea baptistă sub numele de: Fratele Bătrân ( întrucât a fost fondator al acestei comunităţi, alături de păstorul Ion Şuveţ) – nu sunt menţionate.Legat de activitatea sa în cadrul comunităţii baptiste am două lucruri de precizat. Prima şi cea mai importantă este puternicile amintiri din copilărie când mă lua de mână şi mergeam la serviciul religios, sâmbătă seara. Nu o să uit niciodată că El, Fratele Bătrân, cu o precizie nemţească, intra totdeauna ultimul în adunare şi că nimeni nu mai avea voie să intre după dânsul. Ceea ce mă uimea de fiecare dată erau acele secunde de aşteptare în faţa uşii de la intrare, în care auzeam zumzetul dinăuntru şi, apoi, liniştea care încremenea când păşea înăuntru. La fel şi oamenii din bănci, cu capetele întoarse a salut către noi doi. Eu, puştiul copleşit de respectul care i se acordat şi El, Bunicul Venerabil. Cea de-a doua amintire ţine de lupta permanentă dintre Bunicul şi mama mea cea ortodoxă, pentru cucerirea sufletului mei. A fost lupta şi polemica de zi cu zi, ani după ani, care m-au antrenat pentru a fi tolerant, răbdător, calm, atent la replici şi argumente. M-au pregătit, practic pentru meseria de jurnalist şi de moderator TV. Lupta a fost câştigată de mama, care m-a botezat în religia ortodoxă. Bunicul însă nu a cedat şi mi-a cucerit mintea. De la vârsta de patru ani, el, Ţăranul, a făcut lecţii de istorie, cateheză biblică şi relaţii internaţionale cu mine. Era abonat la Magazin Istoric şi la revista lumea. De mic copil am studiat criza rachetelor din Cuba, asasinarea lui Kenedy, am citit toate romanele importante din biblioteca sa şi a Tatălui meu şi am studiat Biblia. Iată câteva motive pentru care am rădăcini şi identitate de român creştin. Bunicul, Mama şi Tata mi le-au dat şi la fel fac şi eu cu fetele mele. Mulţumesc! (click pe Galeria foto pentru a vedea si fotografia cu starea actuala a orfelinatului)
