Pelerinaj la Templul Românismului și al Liberalismului de la Florica. Jurnal de călătorie 3

În casa Brătienilor de la Florica am dormit prima dată când aveam 13 ani. Nu știam nimic despre această mare familie românească și nici despre acest loc tainic al românității. Dimpotrivă, profesorii cu care mă aflam (în unica mea participare într-o tabără, ca elev), mi-au spus că această casă ar fi aparținut mamei lui Ion Antonescu. Poate nici ei nu știau. Ceea ce am simțit însă atunci, în acea vară din clasa a VII-a, visele-aievea, dintr-altă lume, ce le-am avut, trăirile și tihna ce nu le-am uitat niciodată. Toate au fost ca niște fire energetice invizibile, care atunci s-au legat de plexul meu solar și care mi-au influențat viața și credința. Și, apoi m-au direcționat spre specializarea ce-am urmat-o în istoria contemporană a României.

După prima mea carte despre Ion I.C. Brătianu, publicată în 1996 și după teza de doctorat din 2010, Florica a devenit locul meu de pelerinaj. Unde merg an de an ca să mă încarc sufletește și să mă conectez la energia binefăcătoare a acestei zidiri, ridicate în două generații, de către doi pri-miniștri ai Țării.

Vila Florica e o casă primitoarea în care s-a făcut istorie măreață românească. Despre unul dintre tulburătoarele episoade petrecute pe terasa din fața Vilei Florica am vorbit și eu, în mai 2015, cu prilejul ceremoniilor prilejuite de împlinirea a 140 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal. Cunoaștem pățania ambasadorilor marilor puteri europene, în vremea neutralității României (1914-1916), din însemnările lui I.G. Duca. Le-am relat liberalilor prezenți la acea festivitate cum i-a tratat Fondatorul lor și al României Mari, Ion I.C. Brătianu, (foto) pe ambasadorii Franței, Angliei, Rusiei, Germaniei și Austro-Ungariei, veniți aproape zilnic în pelerinaj la Florica, ca să-l convingă pe Sfinxul politicii românești să alăture Țara uneia dintre alianțele aflate în război. Iar Brătianu Negociatorul României Mari îi ținea să aștepte-n fața casei, fiindcă avea preocupări mai captivante. Studia cu lupa vechile sale colecții de monede bizantine ți-i ruga politicos pe ambasadori, prin omul său de casă – renumitul Vasile – să-l aștepte până termină cercetarea. Care uneori dura ceasuri întregi, exasperându-i pe trimișii marilor puteri care, nu vroiau să-i facă pe plac și să accepte Cererile premierului României Mici. Care dorea o Patrie Mare, de la Nistru pân la Tisa.

Despre tainica și teribila putere a acestui Templu al Românismului știm chiar de la ziditorul său. „Ce m-aş fi făcut eu fără Florica? Aici mi-am găsit totdeauna sănătatea şi puterea trupească şi sufletească”, mărturisea Ion C. Brătianu (foto) într-o scrisoare din 1887.

Locul în care e amplasată Vila Florica – o vâlcea în formă de căldare, înconjurată de coame cu păduri, are un farmec unic și un dar de tihnă și de pace, cum mai simt doar la Arneg, locul tainic al familiei mele unde legenda spune că este înmormântat Erneg, fiul lui Atila, rănit mortal de o săgeată trasă de localnic ascuns în pădurile dimprejur.

La Florica – azi com. Ștefănești, prima localitate după Pitești, către București – ajungi ușor dacă mergi pe autostradă și o părășești la ieșirea „Pitești Est” (indiferent din ce direcție vii). Odată ajuns la sensul giratoriu treci pe lângă benzinărie și te înscrii pe drumul național Pitești-București. Un indicator din localitate, aflat pe partea stângă îți va indica drumul spre Așezământul Cultural Ion I.C. Brătianu la a cărui rămânere în proprietatea publică am contribuit și eu puțin, convingând – printr-un văr primar al său – pe un om politic român atât de hulit și de înjurat astăzi. Care nu este liberal, dar care a avut bunicii liberali și care știe semnificația simbolurilor și a lăcașurilor naționale pentru simțirea românească. Și care, având putere de decizie, a hotărât pe loc, la începutul lunii martie a anului 2017, să se cumpere casa de către statul român. Va veni curând vremea ca să spun ce a făcut acest om, fiindcă – nu-i așa – cu toții suntem suma virtuților și defectelor noastre. Iar un individ nu este doar suma păcatelor și a defectelor.

La Florica am ajuns pe înserat. Imediat m-am așezat pe banca de lângă vechiul mormânt al lui Ion C. Brătianu și al primului său copil, Florica, al cărei nume a fost dat locului.

După ce mi-am săturat sufletul de parfumul păduriiși al florilor, dar și de tăcerea îmbelșugată cu simfonia păsărilor, am intrat în Templul Liberalismului Românesc.

Pe care-l avem în buna stare în care se află datorită lui Ceaușescu. Cel care a venit la Florica la începutul anilor 70, după ce i se prezentase din arhive planurile lui Ion I.C. și Vintilă Brătianu de construire a Canalului Dunăre-Marea Neagră, de electrificare a României și de edificare a industriei siderurgice românești. Ceaușescu fusese înmărmurit la vederea lor. Le-a preluat în întregime și le-a materializat. După cum a preluat și limbajul politic al lui Ion I.C. Brătianu; cea mai des folosită expresie brătienistă fiind „să facem totul”. Tot de la Brătianu, Ceaușescu a preluat cultul istoriei naționale și folosirea acesteia în susținerea politicii de stat. Când a ajuns dictatorul comunist la Vila Florica – spun martorii – era tot pe înserat și atunci Ceaușescu a fost consternat la vederea Templului Românismului ruinat și părăsit. Chiar în mijlocul celebrei biblioteci crescuse un plop mărișor, care-și mijise vârful deasupra acoperișului spart al casei. Imediat, dictatorul a dat dispoziție prim-secretarului PCR de la Argeș ca în decurs de trei luni să refacă casa așa cum a fost, stabilind și ziua când avea să revină pentru a dormi acolo. Ceaușescu simțise și el teribila putere energetică a acelui tărâm și dorea să aibă probabil și o legătură cu marile spirite care poposeau acolo.

Casa a fost refăcută întocmai precum a fost. S-au recuperat obiecte de mobilier și de patrimoniu, precum celebra dropie împăiată, unul dintre ultimele exemplare ale acestei păsări dispărute a pustei românești. A fost recondiționat biroul lui Ion I.C. Brătianu de la etajul doi.

De asemenea, a fost recuperată celebra masă persană din lemn de cireș petrificat, pe care a cumpărat-o bătrânul Ion C. Brătianu în anul 1860 la o licitaţie în Paris și pe care tâmpiții de violatori ai casei, din blestemata zi de 11 iunie 1848, au lovit-o cu barosul pentru a sparge ornamentul din ceramică, pe care sunt evocate motive (unele zoomorfe) din viaţa tradiţională persană.

Vila Florica are în total 40 de camere și în camera unde se află acest obiect unic al patrimoniului național, se află și soba de teracotă, printre puţinele din casă care s-au păstrat. Această sobă este decorată  cu un brâu împletit în trei. Acest simbol se mai găseşte şi pe partea de est a casei şi pe capela familiei, el simbolizând Sfânta Treime.  Din această încăpere-bibliotecă se făcea accesul în dormitorul soţilor Ion şi Pia Brătianu.

De acolo, revenind în camera-bibliotecă ajungi în imensul salon de primire al oaspeților, care a găzduit atâtea și atâtea reuniuni de familie mare dar și din politica țării. Una dintre aceste mari reuniuni de politică de stat s-a desfășurat în 1926 și i-a adunat în jurul mesei pe reprezentanții Micii Înțelegeri – alința dintre România, Cehoslovacia și Iugoslavia. La aceeași masă au stat premierul Ion I.C. Brătianu, ministrul de externe I.G. Duca și miniștrii de externe i celor două țări prietene.

Imensul salon are – după cum spuneam – două părți. Una care dă spre scara interioară care vine de la intrarea principală unde se află „Călărețul trac”, cumpărat de Ion I.C. Brătianu de la Histria și amplasat în peretele casei. Cealaltă parte e cea cu frumosul șemineu și cu spațiul de servire  a cafelei. Salonul, ca de altfel întreaga casă îți transmit o căldură plăcută datorită faptului că este îmbrăcat în lemn.

Toate camerele casei și birourile sunt îmbrăcate în lemn, poate și datorită recunoscutei sensibilități la frig a Părintelui fondator al României Mari.

Scara interioară – și ea tot din lemn masiv – te duce la primul etaj unde se află celebra Bibliotecă suspendată a Brătienilor. De ce e celebră?

Fiindcă – așa cum ne spune I.G. Duca în memoriile sale – în ea a fost investită averea Brătienilor, având, în 1927, 100.000 de exemplare. Însă nu numărul lucrărilor a făcut-o să fie importantă. Ci valoarea inestimabilă a cărților vechi românești și a incunabulelor cumpărate de cei doi prim-miniștri ai României, ingineri iubitori de istorie românească. I.G. Duca ne spune că fondul de carte veche și de incunabule aflat în biblioteca suspendată a Brătienilor de la Florica era mai valoros decât cel deținut de Biblioteca Academiei Române. La rândul său, Constantin Argetoianu o considera cea mai mare bibliotecă privată din România. Pe care comuniștii – criminalii – au ars-o timp de o săptămână, în iunie 1948. În acele blestemate zile și nopți focul a mistuit ceea ce doi prim-miniștri ai României au adunat în zeci de ani. Este semnificativ faptul că la retragerea în Moldova, când fruntașii liberali corupți îți aranjau garnituri de tren pentru a-și evacua rezervele de vin, mobilierul și averea în Moldova, premierul Ion I.C. Brătianu avea o singură grijă. Să pună un pluton de soldați să-i sape un beci izolat la temelia casei în care a adăpostit cărțile vechi românești și incunabulele. Această operațiune, coordonată de un căpitan de încredere al armatei române, a avut caracter de secret de stat.

La etajul unu al casei se mai află și biroul bătrânului Brătianu – premierul Independenței României – birou care dă într-o superbă terasă, care are o minunată priveliște.

La etajul doi se află sobrul birou al lui Ion I.C. Brătianu. Care, bineînțeles, are un minunat mobilier sculptat de bibliotecă. Printre motivele minunate am descoperit și acest simbol masonic, care te pune pe gânduri, având în vedere că despre Ion I.C. Brătianu se susține că nu a fost mason, el respectând așa-zisa afurisenie a tatălui său – fondator al masoneriei românești – care le-ar fi interzis celor trei fii ai săi să intre în masonerie, după durerea Congresului de la Berlin, din 1878, când marii masoni ai Europei l-au auzit, dar nu i-au ascultat cererile privitoare la Basarabia românească.

Să fie limpede! Ion C. Brătianu – premierul Independenței României – de durerea și dragul Patriei sale ciuntite de ruși și disprețuite la Congresul de pace de la Berlin – a ales să intre în adormire, nemaiactivând vreodată în masoneria românească.

În biroul de la etajul doi se află bastonul bătrânului Brătianu, care a fost folosit și de fiul său, premierul României Mari.

Vila de la Florica – așa cum arată ea astăzi – e rodul viziunii lui Ion I.C. Brătianu ne spune I.G. Duca și Constantin Argetoianu – a ridicat un complex modern, funcțional și atât de bine organizat într-un stil neoromânesc. Ion I.C. Brătianu – referindu-se la modernizarea casei –  preciza în cadrul unei interpelări în Parlament, la 8 februarie 1909, pe tema fructificării roadelor moșiei din Rățești, că „ceea ce am făcut la Florica aş vrea să facem şi în statul român .” Tot atunci el mai preciza că: „s-a schimbat casa de cum mi-a lăsat-o tatăl meu, după cum şi-a schimbat tatăl meu casa de cum i-o lăsase moşul meu. Moşul meu a lăsat o casă cu o pivniţă şi patru camere. Tatăl meu a mai adăugat opt camere. La rândul meu am mai adăugat şi eu şi sper ca şi generaţiile viitoare, pentru dragostea ce o au pentru Florica, vor mai adăuga şi ele ceva…”. Tot el a ridicat și capela familiei.

Pe domeniul de la Florica, Ion I.C. Brătianu a adus și a reclădit, în 1907, Bisericuța lui Horea din Albac, pe care a salvat-o de la arderea programată de către ungurii stăpânitori ai Transilvaniei. Acea primă operațiune de salvare a unui bun al patrimoniului național a avut și aceea caracterulu unei operațiuni secrete, pe care personal ministrul de interne al României Mici a desfășurat-o în Ardeal, în toamna anului 1907, sub o identitate falsă. Este o Poveste minunată a României, pe care o vom istorisi curând.

Până atunci, eu te îndemn să-ți porți pași către Templul Românismului și al Liberalismului. Vei simți, negreșit, puterea tainică a acestui tărâm de poveste al românității.

Ș-am încălecat pe-o șa și v-am mai spus o Poveste adevărată, uite-așa…