special

În zilele de dinaintea Crăciunului am trecut prin pasajul Gării, către Dedeman, cu mers grăbit pentru treburile și urgențele mele. Cu coada ochiului am...

Apariția leprei la Cluj Napoca este cea mai gravă amenințare la adresa securității, prestigiului și intereselor vitale ale Clujului și clujenilor. Aceasta este o anchetă jurnalistică realizată de analistul Ion Novăcescu

Într-o viață de om cu ambele picioare pe pământ nu există doar o ultimă zi. Sunt mai multe ,,zile ultime". Zilele astea, care uneori par a...

Războiul hibrid și diabolica operațiune de inginerie socială, de care se plâng astăzi mulți români, că ar fi practicate la scara întregii țări pentru a-i demoraliza și a-i arunca într-un război româno-român, nu este doar o constatare a prezentului. Așa după cum spune și Ecleziastul „nimic nu-i nou sub Soare” și ce-a fost va mai fi. Aceasta este o Poveste Adevărată a trecutului nostru, pe care au scos-o din cărțile de istorie și nu se va preda vreodată la școală.

„Bărbatul cu șapca verde” e Omul care, acoperind-o pe Ștefania cu trupul și mâinile sale, ne-a salvat și pe noi de la cel mai urât eșec național și de la cea mai dezonorantă decădere colectivă, în anul Sărbătorii Unității și Renașterii noastre. El e bărbatul care prin fapta sa ar trebui să ne fie model de gândire și de acțiune tuturor celor care ne dorim o țară modernă și civilizată.

Mergi în pelerinaj la casa Brătienilor de lângă Pitești. Vei simți și tu cum izvorăște și pătrunde în tine energia tainică și teribilă a acestui tărâm sacru al românității, care a dat atâta putere de luptă și de creație marilor bărbați care au zidit o Patrie Mare și au adunat la un loc o națiune risipită, dar atât de măreață.

Acest al doilea episod al călătoriei noastre inițiatice descrie trăirea și bucuria ce le-am avut după ce am coborât Muntele, pe Calea Transfăgărășanului, și-am ajuns pe Argeș în jos, pe un mal frumos, unde-i ridicată Mănăstirea, care-i mai frumoasă decât Sfânta Sofia Constantinopolului și care, în interiorul ei, îți oferă aceeași stare pe care o ai în celebra capelă pictată de Michelangelo.

Știați că 17 iulie e Ziua surorilor mari ale Ielelor? Zânele cărora li se permite să vâneze suflete odată pe an? Da! Așa e. Așa că am să vă spun Povestea lor.

Orfelinatul din Prilipeți, județul Caraș Severin, a fost fondat în cadrul comunității baptiste care s-a închegat aici după Marele Război. Veteranul Miron Novăcescu, bunicul meu, s-a întors de pe frontul din Italia, în decembrie 1918, cu profunde traume din cauza ororilor ce le-a trăit în timpul celor patru ani de război, dar mai ales din cauza pierderii fratelui său, Ion, pe care nu l-a mai găsit după un năpraznic bombardament al artileriei italiene. Timp de mai bine de un an, Miron Novăcescu a încercat să uite și să-și vindece rănile războiului cu ajutorul alcoolului. Până într-o noapte de august a anului 1920 când, în urma unei beții groaznice. s-a îndreptat pe patru cărări către iazul morii de apă „Nemțoanea”, fiindcă îi era sete. Din cauza stării avansate de ebrietate, întins fiind pe burtă, i-a căzut capul în apă și nu și l-a mai putut scoate. Bunicul mi-a relatat că simțea că se îneacă când o Ființă Luminoasă i-a ridicat capul în palme, s-a uitat blând la el și i-a spus, fără să-i vorbească, să înceteze să mai bea, fiindcă rostul vieții lui este să-l slujească pe Dumnezeu și să-i ajute pe copiii săraci și orfani. De a doua zi nu a mai pus strop de alcool în gura sa. Și-a întemeiat o familie. A avut șase copii. A fost unul dintre fondatorii comunității baptiste din Banat și a fost cel care și-a donat aproape întreaga avere pentru fondarea și întreținerea primului orfelinat țărănesc din România.

Vasile Dâncu: "Am citit cu mare pasiune această carte şi am citit-o toată, fapt care rar se întâmplă atunci când am de vorbit despre o carte, pentru că efectiv m-a fascinat. Imi place această carte pentru că este o carte care interpretează. N-a rămas la documente, nu ne-a înnebunit cu documente. Este o lucrare de hermeneutică până la urmă. Textul jurnalistic, chiar dacă-l pui într-o antologie este foarte greu de înţeles dacă nu refaci cumva contextul. Interpretarea peste 100 de ani a ceea ce scriem noi astăzi, a ceea ce scrie astăzi presa  clujeană poate să fie una de SF., pentru că n-o să se mai reţină contextul. Ceea ce face Ion Novăcescu în această carte e că aduce înapoi acest context şi interpretează. Este peste tot în carte vocea autorului. Şi-o marchează discret dar spune mereu: aceasta este părerea mea aici; s-ar putea să n-am dreptate. Am găsit de câteva ori această relativizare a propriului discurs. Această aducere la punctul zero a aparatului de măsură pe care-l foloseşte autorul. Şi asta înseamnă că Ion Novăceascu face aici şi un pic de literatură. Se vede fibra lui de scriitor, dorinţa lui de a spune poveşti. Capacitate învăţată în Banatul copilăriei sale, după cum mi-a povestit el odată. De aceea, această carte este, după părerea mea, o carte completă. O carte care nu poate fi pusă-n raft la un singur capitol. Nu o putem pune doar la istorie, pentru că are şi sociologie. Este o lucrare şi despre conştiinţa de sine a societăţii noastre.