O armată face cât este morala sa și cât reprezintă mentalitatea de învingător, ori învins a poporului din care acea oaste se constituie. Armamentul și tehnologia sunt foarte importante, însă acestea sunt doar mijloace de luptă. Deageaba o armată dispune de ele, dacă ea nu are voința de luptă sau nu crede în cauza acelei lupte. Cazul armatei americane din Vietnam și a celei rusești din Afganistan sunt emblematice. Ambele au fost înfrânte, în primul rând, de Crezul și voința de sacrificiu pentru Patrie și libertate națională a unor luptători care nu aveau dotarea militarilor ruși și americani, atât de echipați, cu care s-au luptat. Dar pe care i-au alungat de pe teritoriul Patriei lor.
Războiul hibrid de astăzi tocmai acest rol îl are: de a demoraliza intern un popor pentru a-l transforma într-unul necombativ în caz de forță majoră a unei agresiuni, ori a unui conflict militar.
Vedem cu toții că se înmulțesc pe zi ce trece semnalele care arată că la nivelul mentalității românilor se produce un fenomen deosebit de grav și de îngrijorător, care pune în pericol securitatea națională. Toate aceste manifestări și exprimări publice, atât în mediul rețelelor sociale, cât și în cadrul unor întruniri sau a unor luări de cuvânt. arată o decădere gravă a încrederii naționale în Ideea de Patrie și de Unitate națională. Uneori semnalele sunt atât de evidente și de grave, încât se punem problema: ce anume mai ține în picioare edificiul național românesc?
Una dintre întrebările cheie la care ar trebui să răspundă strategia de apărare și securitate națională este următoarea: în ce măsură mai sunt dispuși românii să-și scarifice viața pentru interesul național? Evident că la început ar trebui identificat cu precizie dacă la nivelul mentalității românești, a simțirii comune, există o percepere și o asumare a interesului național.
Care este interesul național al României? Care este interesul comun, definitoriu, al românilor? Mai există ceva sacru, intangibil, pentru românii de astăzi, care să-i determine să-și sacrifice viața pentru a-l salva și păstra ca o moștenire comună și ca un DAR de transmis urmașilor? Sunt întrebări grele, fundamentale, la care orice conducător politic și militar român ar trebui să se gândească, măcar, dacă nu să acționeze de urgență pentru lămurirea lor.
Fiindcă astăzi, oare, mai putem consemna un comportament eroic, cu jertfe, dăruire și o asemenea credință în Ideea de Patrie unită, precum aveau țăranii români analfabeți de acum mai bine de 100 de ani? Da, astăzi, în zilele tinerilor de toate vârstele atât de emancipați, liberi și adepți ai dictonului „Carpe diem!” (trăiește clipa n.n.)
Regina Maria a notat în Jurnalul ei de pe front despre eroul român groaznic rănit de un glonţ dum-dum, care era întins pe burtă, fiindcă nu putea sta în nici o altă poziţie. „A întors capul să se uite la mine – era foarte tânăr. „Rău m-au lovit, Mamă Regină“, mi-a spus. „Rău m-a lovit duşmanul!“ Cu lacrimi în ochi, m-am aplecat peste el ca să-l întreb dacă-l doare. „Mă doare, Mama Regină“, după care mi-a spus: „dar să trăieşti Domnia Ta şi să ajungi împărăteasa tuturor românilor.“
Acest episod nu a fost singular pe fronturile românești ale primului război mondial. Este tulburătoare însemnarea din Jurnal, pe care o face Regina Maria, în ziua de 2 octombrie 1916, despre credința în România Mare a soldaților răniți, atunci când armata română era nevoită să se retragă pe toate fronturile. Și cu toate acestea, cu toate pierderile, cu toată incompetența și trădarea unor ofițeri superiori, cu demoralizarea provocată de nepriceperea, hoția și ticăloșia unor politicieni și a unor profitori de război, credința în idealul național a rămas la fel de puternică în sufletele oștenilor români. În majoritatea lor zdrobitoare fiind țărani neștiutori de carte. Dar cu drag și credință profundă în destinul măreț al Patriei. Când totul nu numai că părea, ci era pierdut, aceste suflete nobile de țărani credeau în Facerea și-n Învierea Patriei Mari. Asemenea credință e greu de crezut astăzi după diabolica strădanie a ingineriei sociale practicată zeci de ani pentru a schimba mentalitatea românilor. Un cuvânt pompos și sterp, importat în limba română, pentru a înlătura neașul concept românesc al crezului național. Cine altcineva s-a exprimat în acele zile de groaznică deznădejde în sufletele acestor țărani neștiutori de carte, decât Sufletul Național, care este spirit izvorât din Marele Anonim, cel descris de Lucian Blaga. Cel care simțea și vedea dincolo de vremuri și de neguri negreșita înfăptuire a Unirii celei Mari a Românilor. Credința aceasta o impresiona și-i umplea ochii de lacrimi reginei care – nu-i așa – se socotea neânfricată, fiind de viță englezească.
Regina Maria nota emoționată în Jurnalul său, „Un lucru mă zguduie mai mult decât aş putea spune şi îmi aduce lacrimi în ochi. Când îi întreb dacă suferă, îmi spun:
„Da, sufăr, dar nu contează – fie să ajungi Domnia Ta împărăteasa tuturor românilor“. Acesta e refrenul etern, fiecare viaţă măruntă şi umilă e gata să-şi dea şi ultima picătură de sânge, numai să ajung eu „Împărăteasa tuturor românilor“.
Sunt atâtea visuri nebuneşti pe lume – cred că tocmai cele nebuneşti împing omenirea la fapte măreţe. Domnul să le binecuvânteze strădania şi suferinţa şi fie să nu fie în zadar! Vederea lor te umple de umilinţă.” Regina României mai nota că: „Extraordinar de impresionant este felul în care răniții din spitale, din fiecare spital, îmi răspund atunci când îi întreb dacă suferă: Ce contează suferința mea atâta timp cât veți deveni Împărăteasa rămânilor.
În primele luni de război, Regina noastră nu a înțeles această tărie și această credință supranaturală a oștenilor români. Însemnările sale din Jurnal dovedesc acest fapt. „De ce trebuie să se lase ei ucişi ca să-i cârmuiesc eu pe cei mulţi, într-o zi pe care oamenii aceştia simpli, probabil, nu vor trăi s-o vadă? De ce?”
Pornind de la teribila dilemă a Reginei României Mari, la cea de-a 86-a ediție a Berăriei Culturale, încercăm să aflăm dacă mai există ceva astăzi în România și în lumea ta pentru care să merite să-ți jertfești viața?
Beraria Culturala este un proiect cultural-comunitar și caritabil al Fundației Armonia, susținut de Ursus și organizat în cadrul Programului Cluj 100, finanțat de la bugetul public de către Primăria și Consiliul Local Cluj Napoca.
Partener de onoare: NTT DATA Romania.
Fragmentul referitor la dilema Reginei Maria a fost extras din cartea: Poveștile Minunate ale României. În această carte vei citi alte opt povești adevărate și fascinate, ce te vor încânta.
Cartea o poți comanda fie prin:
- Telefon: 0722/365.317
- Mail: inovacescu(at)yahoo.com; ion(at)novacescu.ro
- SICAP– Sistemul Electronic de Achiții Publice – ofertant: Fundația Armonia.
- Pagina de Facebook: Poveștile Minunate ale României
- Profilul de Facebook: Ion Novacescu
- Cartea va veni și cu dedicație din partea autorilor.
Mai doresc să-ți spun că această carte are și o ediție în limba engleză. Asta dacă te gândești să-i arăți vreunui prieten străin cât de frumoasă și fascinantă este istoria noastră, a românilor.
Detalii despre cuprins găsești aici. Lectură plăcută!