( Fragment din cartea: Poveștile Minunate ale României, vol. I)
Înlocuirea calendarului iulian cu cel gregorian în România, la 1 aprilie 1919, a fost prilejul
declanșării unei crize spirituale și religioase, care a durat 10 ani. Până la sfârșitul anului 1929, și mai ales în acel an când în România Paștele s-a oficiat de două ori, spiritele au fost încinse și psihicul național a avut de suferit de pe urma mai multor evenimente. Subliniem că în epoca interbelică peste 80% din populația României era formată din țărani și aproape în același procent populația era de credință ortodoxă.
Astfel, după ce guvernul Ion I.C. Brătianu decide introducerea calendarului gregorian, Biserica Ortodoxă rămâne la calendarul iulian până în 1923, când are loc la Constantinopol Marele Sinod Pan-ortodox. În urma acestuia B.O.R. acceptă să adere la calendarul gregorian, cu excepția calculării și sărbătoririi Paștelui. Astfel, în România a fost un timp laic, oficial, și un timp liturgic.
Tensiuni mari au fost în 1925, când Paștele ortodox a picat în aceeași zi cu cel catolic. În seara de Înviere Lumina Sfântă nu s-a aprins la Ierusalim. Semn interpretat în lumea satului românesc că timpul oamenilor nu era identic cu cel al lui Dumnezeu și că noul calendar este o mare păcăleală. De aici până la revolte în satele românești de peste Carpați nu a mai fost nevoie de cât de un băț de chibrit.
Care a fost aprins de tot felul de agenți provocatori și „călugări vagabonzi”, care i-au ațâțat pe țărani, declanșând răscoale locale contra „diavolilor cu barbă (episcopii ortodocși), masonilor și împotriva conspirației catolice”. În mai multe parohii, episcopii ortodocși au fost nevoiți să cheme jandarmii pentru a potoli violentele revolte ale țăranilor. Atmosfera agitată era întreținută de o parte a presei românești, foarte avidă de senzațional, pe care-l fabricau prin manipulare și știri false.
Confruntat cu ani întregi de nemulțumiri față de noul calendar și de conflict între popor și clerul său, Sfântul Sinod a socotit de cuviință să facă ceea ce astăzi numim peiorativ, o „nefăcută”. Adică a decis, în cel mai nefericit mod cu putință, în 1929, să breveteze și să aplice o invenție românească în materie de calendar. Provocând, din păcate, una din marile emoții colective, grozav de traumatizante la adresa sufletului românesc în epoca interbelică.
Patriarhul Miron Cristea a mers pe mâna consilierului său bisericesc – dr. Constantin Chiricescu, care l-a convins ca Biserica Ortodoxă Română să folosească în acel an un calendar iulian recalculat după metoda sa. Zis și făcut, în ziua de 24 ianuarie 1929 – când premier al României Mari era greco-catolicul Iuliu Maniu, iar țara semnase Concordatul cu Vaticanul, Sfântul Sinod hotărăște ca Biserica Ortodoxă Română să se separe de celelalte biserici ortodoxe și să țină Paștele la o altă dată decât cea stabilită în toată lumea ortodoxă.
După „calendarul românesc” făcut de prof. Chiricescu, în toate parohiile ortodoxe ale României Mari, preoții trebuiau să țină slujba de Înviere și de Paște în ziua de 31 martie. Conform calendarului iulian însă, rămas în vigoare în toate țările ortodoxe din Europa după hotărârea Congresului pan-ortodox din 1923, Paștele pica în ziua de 5 mai.
Nae Ionescu prin influentul său ziar Cuvântul și Nichifor
Crainic prin ziarul Curentul au purtat virulente campanii de presă contra aberației de a-i face pe români să țină, la date diferite, în același an, două sărbători pascale. Scandalul a fost atât de mare încât s-au purtat discuții aprinse și în Academia Română, iar în lumea satului românesc răscoalele au fost potolite iarăși cu ajutorul jandarmilor. Au fost sute de petiții, semnate de sute de mii de români, depuse la Patriarhie, pentru a se opri această nebunie. Care risca să degenereze într-o nouă răscoală a la 1907. Mai ales că în ziua de 31 martie – Primul Paște – ninsese grozav și se lăsase cu ger năpraznic. Așadar, încă un semn al neadaptării omului la timpul divin.
Apoi, Sfântul Sinod a crezut că a găsit soluția și a mai făcut o… „românească”. Întocmai precum Pilat din Pont, Prea Înalta Conducere a Bisericii Ortodoxe Române s-a spălat pe mâini de problemă. Pe care singură a creat-o. Astfel, ritos și rabinic – am zice – la mijlocul lunii februarie 1929, Sfântul Sinod și-a anunțat credincioșii ortodocși că au libertatea să aleagă să țină Paștele la ce dată vor. Presa vremii consemnează episoade halucinante în care obști sătești întregi de români – ca să fie sigure că nu păcătuiesc prin neparticiparea la adevărata Înviere – au ținut Paștele și în 31 martie și în 5 mai 1929. Fapt care a avut apoi un impact devastator asupra moralului colectiv, prin sporirea sentimentului de vină și trădare față de propria credință.
Este evident că toate aceste nefericite fapte și evenimente nu au izvorât din credință, ci din mândrie. Care a fost, este și va fi distrugătoare.
Dacă vrei să afli ceea ce a fost ținut secret în istoria noastră…
Citește și dăruiește „Poveștile Minunate ale României!” Te vei bucura și vei bucura!
În cele două volume ale cărții vei descoperi povești adevărate și fascinante, însoțite de sute
de fotografii de epocă nemaivăzute. Cele două cărți au fiecare și o ediție în limba engleză. Sunt tipărite la cea mai înaltă calitate grafică și tipografică.
Cartea se poate comanda fie prin:
- Telefon: 0722 365 317
- Mail: inovacescu(at)yahoo.com; ion(at)novacescu.ro
- Pe SICAP – Furnizor: Fundația Armonia
- Pagina de Facebook: Poveștile Minunate ale României
- Profilul de Facebook: Ion Novăcescu.
Vă recomand și celelalte Cărți ale mele:
- Modernizarea României. 1975-1938, format foto album de lux (352 pagini; 425 fotografii de epocă) – 200 lei;
- Poveștile Minunate ale României, – 2 volume, cu ediții și în engleză, 176 pagini, format foto album de lux (100 lei/un volum, edițiile în română și 120 lei/volum, edițiile în engleză).
- Ion I. C. Brătianu. Concepție și management politic, 404 pagini, (75 lei)
- Linșajul mediatic în politica românească. Adevărul versus Ion I.C. Brătianu, 427 pagini, (40 lei).
Vezi părerea actorului Dan Puric despre cartea Poveștile Minunate ale României