Te-ai întrebat vreodată de ce sărbătoresc autoritățile și politicienii, cu fast oficial și ipocrizie, nașterea lui Eminescu? Atâta timp cât Crezul său, ideile sale, valorile și principiile Lui nu sunt și ale lor? De ce se străduie să se prefacă și să pară că împărtăsesc și ei bucuria Sărbătorii Nașterii celui mai frumos și înzestrat Model Național, când nu este așa. Când încă din vremurile în care El a Luminat pământul românesc, moartea Lui i-a bucurat și nu nașterea sa. Așa cum ar fi firesc. Uman și Divin.
Ne bucurăm și sărbătorim Nașterea lui Iisus Hristos, a Copilului nostru, a Mamei și Tatălui, a fratelui, prietenului și a prietenei și plângem moartea lor și-o comemorăm. Așa procedăm cu toți, numai cu Eminescu nu.
Fiindcă moartea lui Eminescu i-a bucurat. Și le bucură, încă, pe toate lipitorile, râmele și coropișnițele acestei glii vândute și înstrăinate pe bani de nimic.
Întrucât au socotit că a murit odată cu el și Adevărul și Curajul din poporul român.
Fiindcă moartea Celui care l-a întristat și pe Budha cu geniul său (vorba lui Cioran) i-a eliberat. I-a ușurat! De povara existenței lor de iude. De coropișnițe bipede, orbite și relevate în toată nimicnicia lor de nimbul de Lumină și de Căldură al Felinarului Național.
Pe Mihai Eminescu l-au urât ai lui mai mult decât dușmanii poporului român, pe care-i biciuia cu mintea sa de geniu, cu inima sa nobilă și curajoasă și cu sufletul său românesc.
Pe Eminescu l-au vândut, l-au abandonat și în cele din urmă l-au și prăpădit cei pentru care și-n numele cărora El se lupta zi de zi.
Cei pe care adevărurile rostite de el, limpede și cu putere, îi îngrozea. Și pe care demnitatea și curajul său îi chircea, dizolvându-le măștile sclipicioase și devoalându-le scheletul de râme și sufletul de coropișnițe.
Pe Eminescu l-au urât, l-au trădat, l-au defăimat, l-au făcut nebun, l-au alungat și-n cele din urmă i-au zdrobit creierul măiastru cei din același neam cu el. Românii!!! Mai mult, mai viclean, mai pe față, mai cu nepăsare, dispreț și aroganță decât o făcuseră invadatorii străini, statali și economici.
Români de vază ai vremii sale, politicieni, oameni de cultură, ziariști și mari boieri, care erau reuniți în aceeași așa-zisă grupare cultural-politică constituită să apere și să conserve patrimoniul și valorile naționale, și din avanposturile căreia Eminescu își lansa zilnic salvele contra dușmanilor Nației și Patriei, au hotărât, în UNANIMITATE, să-l lovească pe la spate. Să-i închidă gura! Și-au făcut ticăloșia asta antinațională la modul cel mai spurcat și nedemn posibil. Au adoptat o hotărâre politică, pe care au proclamat-o în mod public. Asumându-și cu fală acest obiectiv de coropișnițe pentru satisfacerea căruia au acționat hotărât sub sloganul „Ia mai opriți-l pe Eminescu, ăsta!”
Slogan devenit celebru în epoca sa. Slogan care a devenit o modă și apoi o practică în cluburi politice conservatoare, liberale și socialiste, în cafenele, pe stradă în birouri și-n casele mai răsărite. Această atitudine și asemenea decăzut comportament public al românilor acelei epoci au fost cele care l-au înnebunit pe Eminescu. La propriu. Întocmai cum l-au înnebunit pe Avram Iancu – Crăișorul Munților Apuseni.
Să ne asumăm păcatul ăsta național. Complicitatea noastră, a celor de ieri și de azi, prin nepăsare, neasumare, teamă și micime.
Noi, românii, l-am oprit pe Eminescu, ăsta! Din zborul său. Și din Calea sa de Luceafăr al românilor. Îngropându-l în puterea vârstei și a creației sale geniale pentru că Adevărul și Curajul, pe care el le-a întruchipat, le-a arătat celor de atunci și ne arată și nouă, astăzi, cât de mici, de temători și de ieftini suntem noi, urmașii Cuceritorilor Lumii.
Și cât de nedemni sunt cei care s-au cocoțat în posturile de conducători și luminători ai Nației Române.
Românii l-au oprit pe Eminescu, ăsta! așa cum au făcut și cu Avram Iancu, cu Horea, cu Cloșca, cu Crișan, cu Tudor Vladimirescu, cu Mihai Viteazul, cu Țepeș, cu Brâncoveanu și cu nesfârșitul șir de eroi și voievozi care au crezut și au luptat pentru a fi ceea ce suntem meniți să fim de la nașterea noastră.
O națiune liberă, prosperă, demnă și luminată de educație, cultură și creație.
Să ne asumăm păcatele astea blestemate. Gândirea, atitudinea și comportamentul ăsta. Ca să ni le putem schimba. Ca să ne putem elibera de robia asta sufletească de oameni mici, ieftini și temători. Preschimbându-ne în ceea ce ne-a văzut mereu Eminescu, că suntem.
Oameni liberi, demni și curajoși.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Despre autor: Ion Novăcescu este unul dintre autorii cărții Poveștile Minunate ale României, apărută în două volume superbe. Dă click și vezi!
Vă recomand și celelalte Cărți ale mele:
- Modernizarea României. 1975-1938, format foto album de lux (352 pagini; 425 fotografii de epocă) – 200 lei;
- Poveștile Minunate ale României, – 2 volume, cu ediții și în engleză, 176 pagini, format foto album de lux (100 lei/un volum, edițiile în română și 120 lei/volum, edițiile în engleză).
- Ion I. C. Brătianu. Concepție și management politic, 404 pagini, (75 lei)
- Linșajul mediatic în politica românească. Adevărul versus Ion I.C. Brătianu, 427 pagini, (40 lei).
