Kievul, capitala Ucrainei, este atacat în acest moment din trei direcții, de masive forțe rusești de blindate și infanterie. Un asalt teribil a început duminică după masă din direcția sudică.
Miza simbolică și strategică a acestui război ruso-ucrainean este controlul Kievului.
Armata rusă invadatoare are ordin să-l ocupe rapid, în timp ce forțele ucrainene sunt decise să-și apere capitala cu toate forțele și resursele. Și, cu orice preț. Inclusiv cu cel al transformării sale în ruine. Precum s-a întâmplat cu Stalingradul, în 1942, în fața asaltului lui Hitler asupra orașului simbolic al regimului comunist rusesc, condus de Stalin.
De aceea, președintele Zelenski și guvernul său nu au plecat din oraș și face apel, după apel pentru a primi armament și, mai nou, pentru constituirea unei Legiuni Internaționale de luptători anti-ruși. Tot de aceea, asistăm la o mitizare a președintelui Zelenski, portretizat într-un Erou epic al rezistenței anti-ruse, la scară planetară.
De asemenea, în numele aceluiași raționament simbolic și politico-strategic, Kievul nu a fost declarat oraș deschis, ca să fie ferit de distrugere. Așa cum s-a întâmplat, spre exemplu, cu Parisul, în 1944 sau cu Bucureștiul nostru, în 1916, pentru a nu fi distrus, când a fost atacat de nemți, austro-ungari, bulgari și turci. De altfel, nu stă în tradiția și în mentalitatea luptătorilor slavi, mai ales de la Stalingrad încoace, să-și abandoneze fără luptă capitala simbolică.
Îmi doresc din tot sufletul să nu am dreptate și să nu se întâmple acest scenariu apocaliptic, pe care-l indică ofensiva trupelor ruse și pregătirile de rezistență ale ucrainenilor. Dar și tipul de armament pe care statele occidentale îl oferă/transferă luptătorilor ucraineni.
Spre acest scenariu de coșmar, al unei bătălii epice și de gherilă, pe străzile și bulevardele Kievului, în blocurile, casele, metroul și clădirile sale istorice, ne direcționează mișcările militare și informațiile, pe care le primim.
Cea mai recentă și teribilă este decizia Germaniei de a transfera 1.000 de arme anti-tanc Panzerfaust 3 și 500 de lansatoare portabile de rachete anti-aeriene Stinger, cu muniția aferentă. Acest transfer letal, urmează celui cu lansatoarele anti-tanc „Javelin” și celui cu lansatorul englezesc, ambele arme provoacând mari pierderi blindatelor rusești.
Sunt arme teribil de eficiente și de distrugătoare, mai ales în cazul unei bătălii de gherilă, printre blocuri și ruine, contra tancurilor și blindatelor rusești.
Este limpede că dl. Putin vrea să cucerească Kievul din multiple rațiuni militare și politice.
Însă mai are un motiv foarte puternic. Este motivul simbolic. Și istoric.
Mai precis este motivul de a rămâne în istorie cu ceva măreț. Iar războiul, victoria și anexiunea te fac să fii „cel Mare” în percepția și simțirea rusească.
Recent s-au împlinit 1000 de ani de când kneazul Vladimir cel Mare (980-1015) ridica Rusia Kieveană (primul stat rus) la statutul de mare putere în spațiul Mării Negre, Dunării și al pustei Niprului.
Și mai făcea un gest politico-strategic important.
Îi creștina pe păgânii slavi, impresionat fiind de relatările despre vibrațiile pe care le-a resimțit sfetnicul său în catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol. Dar și de impresiile solilor săi despre măreția și bogăția din capitala Imperiului bizantin.
Mai mult decât atât, Vladimir cel Mare a fost și un mare strateg militar, care a întins hotarele Rusiei kievene și a zdrobit, el și urmașii săi, toți rivalii din jur, inclusiv Țaratul bulgarilor, de peste Dunăre.
Mi-e teamă că dl. Vladimir Putin acționează acum și în numele unei misiuni și a unui legământ istoric. Cum, de altfel au procedat țarii ruși și cei sovietici, începând de la Testamentul lui Petru cel Mare.
De aceea, dl. Putin a spus, înaintea declanșării războiului, dar și în alte ocazii înainte, că Ucraina nu este o țară, ci o creație artificială a lui Stalin. Fapt dovedit – susțin propagandiștii și istoricii ruși – de însăși denumirea Ucrainei care înseamnă U-Krai. Adică „periferia Împărăției” ( în rusă).
La rândul lor, ucraineni mitizează Kiev-ul și rolul orașului de pe malul Niprului în formarea culturii și națiunii ucrainene, spunând că, de fapt, Rusia kieveanã a fost primul regat ucrainean, care i-a civilizat pe ruși.
Iată, așadar, că par a fi întrunite condițiile simbolice, mitice, politice, strategice și militare care sugerează că vom asista la o „Bătălie a Kievului”. Una epică, distrugătoare, cumplită pentru ucrainenii și rușii implicați direct în lupte. Dar și traumatizantă pentru toată lumea, prin impactul imaginilor șocante ale încleștării și distrugerilor, transmise prin sateliții lui Elon Musk la fiecare deținător de televizor și telefon smart din lume.
Îmi doresc din tot sufletul să mă înșel și negocierile care se anunță a se purta undeva la granița bieloruso-ucraineană să aducă pacea și împăcarea între cele două popoare slave frățești.
Altfel, imaginile de epocă cu Stalingradul în ruine o să fie ușor de privit, în comparație cu filmările transmise de dronele de deasupra Kiev-ului pustiit.
Îmi doresc acest happy-end binevenit, gândindu-mă la impactul reacției în lanț generată de barbaria încleștărilor militare. Emoția creată deja și amplificată ulterior va antrena în vârtejul abisal al războiului tot mai mulți voluntari, care vor lua partea celui mai slab în acest conflict.
Vor urma masive proteste de stradă în care oamenii vor cere statelor lor să intre în război pentru a opri barbaria rușilor, alimentând astfel o barbarie globală și – Doamne ferește-ne! – Cel de-al Treilea Război Mondial. Care va însemna sfârșitul planetei noastre.
Europa a mai trăit ÎNTOCMAI astfel de evoluții și evenimente. Fiindcă războiul a fost mereu instrumentul cinic prin care s-a ieșit dintr-o criză profundă.
Fiindcă nimeni nu învață nimic din cruntele învățăminte ale Istoriei.
Să ne rugăm mai mult și cu mai mare credință!
Să milităm pentru pace și împăcare, urmând modelul Papei Francisc și a celorlați oameni luminați ai lumii noastre.
Dumnezeu să ne ocrotească!
Despre autor: Ion Novăcescu este doctor în istorie, comunicator și profiler politic. Este autorul a 8 cărți.