Finalul spectacolului a fost apoteotic, cu un recital exceptional al lui Dumitru Farcas, care la cei 72 de ani ai sai a tinut sa le dovedeasca tuturor prietenilor din sala ce putere fizica si psihica se afla in spatele geniului sau. Credeti-ma, recitalul lui Farcas a fost ca o mangaiere in vremurile astea mizerabile pe care le traim. Pur si simplu mi-a oblojit sufletul. Nu am cuvinte pentru a va descrie emotia si starea de beatitudine pe care am avut-o cand sunetul iesit din taragotul sau mi-a invadat spiritul. Noroc ca TVR Cluj a inregistrat tot acest regal artistic. Miercuri seara mi-au fost spulberate temerile ca spiritul si traditia romaneasca se vor pierde cand am ascultat recitalul Ansamblului Datina al profesorului universitar Ioan Bocsa. Sunt acolo niste studente care scormonesc in EU-ul tau pana dau de partea sanatoasa a radacinii tale romanesti. O curata si o hranesc cu traditia inaintasilor, facandu-te si pe tine sa inmuguresti cu romanism. “Sa avem sperante!” – mi-a spus profesorul Bocsa – la cursul sau de datini stravechi s-au inscris peste 20 de studenti in anul I. Sau ce bucurie a fost – sarind de la una la alta – sa-i vad pe Martisorii astia minunati, care ei ii dau tinerete si putere Maestrului. Si cat de frumosi sant si cat de modesti si cat de talentati sunt. Am vazut aseara si copii – fete – una a prim-taragostistului din Martisorul si a doua a coregrafului Cocean – care m-au incredintat ca averea noastra folclorica va incapea pe maini bune. Iar maestrul Dorel Rohian – omul asta providential, care de atatia ani sta la dreapta Tatalui Farcas si tine mereu aprinsa candela folclorului clujean – sa-l fiti vazut cum i-a transformat pe instrumentistii de la Martisorul in orchestra simfonica pentru a-i permite lui Gheorghe Turda sa ne cante arii celebre. Iar boierii aceia din Rupea, in stravechi costume taranesti, – toti medici, profesori, ingineri – cei mai multi de 60 si 70 de ani, cand au aparut pe scena cu cel mai frumos drapel romanesc pe care l-am vazut eu vreodata, si cand le-am ascultat ritualul stravechi de nunta m-au vrajit si m-au imbarbatat. Sa fiu ca ei, ca Farcas, mandru, ca-s roman. A fost, oameni buni, una din cele mai frumoase si mai emotionante seri culturale pe care le-am trait aici la Cluj. N-a fost nimic fals si exagerat, n-a fost nicio pompa oficiala, nicio regie speciala, n-au fost baloane si sclipici. N-au fost falsuri si falsete. N-au fost pupicuri reci si otravite. A fost, la superlativ, doar Farcas – geniul modest, sufletistul si romanul pui de dac liber din Grosii Maramuresului si o multime de prieteni. Si multa dragoste, si imbratisari ca ramaneai fara aer. O multime de oameni frumosi si simplii. Naturali. Plini de viata. Un singur suflet, contopit din cele o mie si ceva care vibrau in armonie. Au fost si doua carti despre Fiul Dacului – una scrisa de profesorul Hodorog si cealalta de Cornel Udrea. Iar dupa spectacol, fratilor, au urmat, vorba Maestrului, CONCLUZIILE. Care, evident s-au tras la o carafa de vin si la niste sarmalute dumnezeiesti. Si, dupa vreo sapte minute – asa cum e traditia la petrecerile Martisorului – a urmat jocul. Sa-i fiti vazut pe martisorii de 70 de ani care abia au urcat la etajul I al Casei cum au inviat si au pornit o Invartita de pe Somes. Si tine-te frate drept si demn, ca sa le faci fata boierilor de Rupea ce nu mai tabarau. Iar Mitru neobosit vroia sa-i multumeasca pe toti. Sa nu fie cineva neglijat sau suparat. Ca doar, nu-i asa, era ziua lui si toti venisera sa-l onoreze. Poate ca-i o erezie, dar i-am zis si lui, si Dumnezeu l-a cinstit si i-a trimis cadou, material vorbind. I-a daruit binecuvanta ploaie de mai, care parca nu mai contenea. Cum sa va descriu imaginea reala a tabloului in care – n-am dubii – Dumnezeu venise si el la petrecerea lui Farcas, incredintandu-l prin stropii de ploaie mari cat ciresele altoite ca viata fiva-i inca rodnica si bogata. Iar eu, desi avea oftatul greu, i-am spus ca nu merita sa puna la suflet insulta mizerabililor pe care i-a servit de atatea ori si care niciunul nu l-au cinstit sa vina macar, – nu sa-i aduca vreo floare – , si sa ocupe locul pe care li-l rezervase-n loja principala. La sarbatorirea celor 50 de ani de activitate artistica n-a participat niciun politician clujean. Niciunul dintre vremelnicii astia de “oficiali” nu s-au deranjat sa vina. Ori poate, vorba cuiva drag, le-o fi fost teama sa nu-i spurce sala si sa-i huiduie. Au fost doar doi politisti de rang inalt – chestorul Ioan Pacurar si comisarul Marcel Apahidean si noi, ceilalti: prietenii lui, care ne bucuram ca exista si ca mai poate tine viu spiritul taragotului sau. Si oftatul lui Mitru, la despartire: ” Te-am criticat mereu Novacescule ca esti prea dur, dar acuma-ti dau dreptate.” Sa fii sanatos, Maestre! Ei sunt ca pleava-n vant. Tu, in schimb, esti stanca romaneasca. La multi ani!
