Am decis ca sa inaugurez o rubrica – Secretele Bibliotecii Universitare – si sa va prezint amanuntele inedite pe care le descoper si eu in memoriile oamenilor politici, ori gazetari ai vremii, in ziarele epocii dar si in cartile publicate atunci, amanunte care va faca sa indragiti istoria neamului romanesc dar si personalitatile si personajele care au creat-o. De asemenea, voi posta si cate o rostire celebra a marilor romani ai vremi. Incep cu Nicolae Filipescu – marele boier al politicii romanesti, omul care a ars, – nu e figura de stil:pur si simplu si-a consumat viata – ca nimeni altul pentru marea cauza a intrarii Romaniei in razboi de partea Antantei si satisfacerea astfel a idealului national. Filipescu a fost un politician conservator, celebru in epoca pentru pasiunea cu care facea politica. A fost politicianul care a provocat la duel cu sabia si pistolul zeci de adversari ( n-a omorat pe nimeni, pt. ca toti fugeau ca potarnichiile de frica lui ); l-a luat de piept pe Bratianu in Parlament, cerandu-i astfel socoteala ca tot amana intrare in razboi. Si cate n-a facut. Starnea iubire si ura cu aceeasi seninatate si dezinvoltura si castiga prietenia si respectul adversarilor cu aceeasi usurinta cu care risipea admiratia prietenilor. A fost un boier. Cred ca cel mai mare boier al politicii romanesti si toti contemporanii sai recunosc ca N. Filipescu n-a mintit si nu a inselat niciodata in politica. Cuvantul sau era lege si era vai si amar de colaboratorul sau adversarul care nu-si onora la randul sau cuvantul. Ziarul sau – Epoca – care era cel mai citit, bine scris si influent ziar al Romaniei de dinante de primul razboi mondial purta cele mai virulente campanii de presa iar Filipescu era mereu in fruntea gazetarilor sai. A murit saracul de cancer, imediat dupa dezastrul de la Turtucaia, tinand in mana o harta a Romaniei Mari pentru care a luptat toata viata. Cu putine zile inainte de a se sfarsi a rostit aceste cuvinte: Nicolae Filipescu: „ Am avut în viaţă mai mult sentimente decât idei şi am iubit mai mult decât am gândit.” Ce om fericit!
Astazi, un amanunt de culoare: in Bucuresti, in anul 1906, circula automobilul cu numar de inmatriculare 0 (zero). Era primul automobil introdus in tara si apartinea printului George Bibescu. Politia Capitalei rezervase numerele de inmatriculare de la 1 la 10 pentru familia regala, insa cum nici macar regele nu binevoise sa-si cumpere un automobil iar printul Bibescu dorea cu hotarare sa-si marcheze prin numarul de inmatriculare statutul de pioner al automobilismului in Romania, i se repartiza numarul 0. Maine o sa va redau ce anume a facut Maresalul gervan von Mackensen, atunci cand sa- instalat intr-o casa, dupa ocuparea Bucurestiului, in toamna anului 1916.
