Cu modestie, si constientizand scaparile sau amendamentele care s-ar putea aduce – si pe care le acceptam bucurosi – am decis sa supunem atentiei si dezbaterii publice aceasta doctrina gandita de noi. Evident, primul lucru la care ne-am gandit a fost sa emitem o definitie a statului liberal organizat roman si a comunitatii locale liberal-organizate. Literatura de specialitate cunoaşte definiţiile date inca din 1938 de către teoreticienii germani ai ordoliberalismului dar si cugetarile intelepte si pragmatice pe aceasta chestiune ale liberalului roman Ion I.C. Bratianu, inca din 1904, cu mult timp inaintea conceptualizarii de catre ordo-liberalii germani..
Definitie: In opinia noastra, comunitatea liberal-organizata este acea comunitate care, in spiritul principiilor autonomiei locale şi ale liberalismului, îşi reglementează, prin intermediul reprezentanţilor săi, mandataţi prin vot de către cetăţeni, cadrul de viaţă cotidiană, îşi protejează şi satisface identitatea, statutul, imaginea şi interesele locale şi particulare şi îşi proiectează scopurile viitoare în mod organizat şi disciplinat. Stabilirea şi asumarea regulilor care organizează şi guvernează activitatea şi viaţa cotidiană a comunităţii liberal-organizate se face în urma unei ample dezbateri publice, prin intermediul căreia cetăţenilor acelei comunităţii li se propune setul de obiective majore şi de reguli care, în cazul aprobării prin referendum local, vor deveni reguli şi obiective publice obligatorii pentru fiecare individ (cetăţean sau nu) al acelei comunităţi. Comunitatea liberal organizata este celula de bază a statului liberal-organizat iar suma şi viaţa acestor celule, care activeaza liber şi autonom, pe baza unor reguli asumate. Aceasta doctrine permite, credem, cea mai eficienta implementare a autonomiei locale in Romania.
Premise: Criza economică şi financiară care afectează de peste patru ani România şi cetăţenii săi a dovedit necesitatea impunerii unei noi viziuni şi a unei doctrine care să rezulte din simbioza sănătoasă şi benefică pentru om a conceptiei liberale şi a celei intervenţioniste. Lipsa reglementărilor ferme, deci a organizării, a fost cauza esenţială a crizei dar şi a tuturor abuzurilor şi speculaţiilor care s-au făcut în diversele pieţe şi care au au provocat dezastrul economic al acestor zile şi, cel mai grav nefericirea celei mai mari părţi a cetăţenilor români, şi nu numai. Apoi, concentrarea activităţilor economice şi financiare în adevărate monopoluri suprastatale afectează grav securitatea socială a cetăţenilor, care, nu-i aşa, au mandadat statul să-i reprezinte şi protejeze. Nu în ultimul rând, pentru a salva sistemul bancar şi cel financiar, statele au fost cele chemate să intervină, naţionalizând sau creditând activităţi private care au ajuns la faliment. Cu alte cuvinte, criza ne-a arătat rolul important şi util al statului – în fapt al contribuabilului – în perioade de criză, ca generator de securitate social şi în postura de salvamar economic. Evident, se pune întrebarea fundamentală: de ce să nu joace statul un rol social important şi continuu, inclusiv prin pârghii economice şi de reglementare, stabilind reguli ferme şi transparente în baza principiilor liberalismului. Cu alte cuvinte, la fel ca la un meci de box, statul trebuie să intre în ring, pentru a arbitra şi modera inclusiv acele activităţi economice cu impact social şi care influenţează direct nivelul de trai şi securitatea socială a cetăţenilo. Această idee nu este nouă, ea fiind strălucit expusă de doi mari români în perioada de dinainte de primul război mondial şi în perioada interbelică. Este vorba despre omul de stat, Ion I.C. Brătianu şi economistul Ştefan Zeletin ( Neoliberalismul). Ambii, la vremea lor, au gândit nevoia unei politici neoliberale, care să înlocuiască vechiul liberalism pasiv la viaţa socială, cu un liberalism energic armonizează interese, moderează conflicte, asigură protecţie socială şi care, cu mai puţine cuvinte: organizează. Organizarea, spunea Zeletin, în 1927, este flamura sub care va trebui să mărşăluiască şi să evolueze liberalismul românesc. Acum, din cauza evoluţiei ciclice în istorie, am ajuns din nou la momentul actualităţii şi validităţii acestei concepţii, a transformării statului român liberal, indiferent şi haotic în statul liberal organizat, aşa cum l-a imaginat cel mai mare liberal român, Ion I.C. Brătianu. La fel ca şi în vremea sa, şi acum statul liberal organizat este reclamat de structura societăţii româneşti, de starea economiei româneşti dar şi de infailibila teză că singura cale de obţinere a bunăstării şi fericirii pentru om este munca.
Apoi, statul liberal organizat va trebui să aibă rol de părinte fondator şi protector al capitalului şi burgheziei româneşti contemporane.
Statul liberal organizat este principalul antidot contra abuzurilor si efectelor negative generate de polarizarea sociala, generata de capitalismul salbatic si haotic, care a zdruncinat economia societatea şi mentalitatea românească.
Statul liberal organizat este singura pârghie care permite naţiunii române să declanşeze şi să ducă la bun sfârşit epopeea dezrobirii economice şi a construirii unei economii naţionale româneşti.
Statul liberal organizat este singura cale prin intermediul căreia se poate produce reforma profundă, în spirit occidental, a mentalităţii româneşti, balcano-orientale. Statul liberal-organizat este singurul care poate modela şi moderniza latio-balcanicul comportament public românesc, prin impunerea unor reguli coercitive ferme, respectate de toată lumea.
Statul liberal organizat este cel mai bun leac contra viruşilor revoluţiilor extremiste, produşi în exces acum în corpul bolnav al naţiunii române de către exploatarea excesiva si nedreaptă a oamenilor, care vor genera în curând lupta de clasă, dezordini sociale şi nu în ultimul rând revoluţia socială.
Conceptul şi doctrina statului liberal organizat şi implicit a comunităţii locale liberal-organizate – care este celula de bază a acestui stat – (aşa cum le proiectăm noi aici ) îşi au rădăcina în concepţia şi acţiunea politică a celui mai mare om de stat al României tuturor timpurilor – liberalul Ion I.C. Brătianu. Marelui om politic şi părinte fondator al naţiunii române, îi datorăm, printre altele: marile reforme sociale – adoptarea reformei agrare şi a votului universal; ziua de muncă de opt ore şi repausul duminical; concediul de maternitate; România Mare; cea mai modernă şi democratică Constituţie a Europei; ideea statului cultural român s.a
Primele principii doctrinare ale concepţiei brătieniste a liberalismului organizat au fost enunţate de liderul liberal în Scrisoarea deschisă pe care i-o trimite în 8 ianuarie 1900 liderului conservator, C.C. Arion. Preluând concepția tatălui său, Ion C. Brătianu, acesta reamintea necesitatea vitală pentru români de a-și crea o industrie națională, de a împiedica trecerea comerțului în mâinile capitalului străin și de a asigura proprietatea agricolă în mâinile românilor. Pentru reușita acestei epopei a dezrobirii economice și a scoaterii statului român din starea de vasal economic, la fel ca tatăl său, Ion I.C. Brătianu arăta că statul trebuie să dezvolte politici de susținere pe două direcțiii: prima, în domeniul educației naționale, pentru inițierea românilor în secretele descoperirilor ştiinţifice şi tehnice, „care conduc astăzi toată activitatea societăților moderne”. A doua direcție, în opinia ambilor părinți fondatori ai națiunii moderne române, viza „organizarea creditului român, prin institute puternice, ca să putem avea la dispoziția noastră capitaluri tot atât de iefine precum le au și străinii, concurenții noștri.” Însă, cea mai importantă problemă la care statul român și societatea românească trebuiau să răspundă era „dacă creditul român organizat trebuie dat străinilor, ca astfel cu propriile noastre arme ei să ne cucerească, sau trebuie mai bine să rămână în mâinile noastre institutele de credit, pentru ca, cu puternicele mijloace ce ele ne vor procura, să putem lupta cu succes, creând industria națională, întărind comerțul român și să asigurăm astfel Românilor pământul românesc.
Ion I. C. Brătianu, înainte de 1914, propunea în Parlamentul României adoptarea unei politici de protecţie socială, menită să evite dezordinile sociale. Raţiunea ei: nimic nu putea precipita mai mult seismele sociale decât o politică nefastă care ar face din stat “un ajutor pentru ca cei mari să acapareze mijloacele de viaţă ale celor mici.” Fiiind acuzat că în acest fel ar promova idei socialiste, el le răspundea detractorilor săi că o asemenea opţiune ” nu se cheamă socialism, ci politică realistă.” Prospectând în continuare discursul brătienist, descoperim o referinţă importantă, exprimată de Ion I.C. Brătianu în discursul la Mesajul regal, ţinut Camera Deputaţilor, la 9 decembrie 1905, care ar susţine ideea unei concepţii dirijiste. Polemizând cu liderul conservator M.G. Cantacuzino – care cerea, în spiritul unui neoliberalism contemporan, o diminuare a intervenţiei statului în societate şi economie, – liberalul Ion I.C. Brătianu șoca audiența când spunea că „asemenea libertăţi sunt adevărate asupriri, asemenea egalităţi de luptă sunt adevărate înşelătorii.” De ce? Simplu, explica liderul liberal, pentru că „ a lăsa să lupte pe milionarul de astăzi, ca de la egal la egal, fără intervenţia statului, cu ţăranul; a lăsa pe ţăran, care nu are decât sapa lui, să lupte cu aceia care au la dispoziţiunea lor, acumulate, capitalurile de forţă mecanică şi de forţă de bani, ar fi o adevărată naivitate din partea unora şi o monstruoasă nedreptate din partea celor conştienţi. De aceea, este foarte natural ca, în epoca modernă, toţi aceia care au cât de cât de puţin simţul dreptăţii, grija progresului şi a democratismului, să fie pentru intervenţiunea de stat.” Implicat în marea bătălie politică a marilor reforme sociale din 1914, Brătianu căuta să le explice marilor proprietari înalta rațiune de stat a prevenirii tensiunilor sociale din motive economice. În acest sens, el le transmitea acelor „proprietari care nu înţeleg că, prin dezvoltarea unei stări sănătoase şi prielnice a ţărănimii îşi întăresc proprietăţile lor mai mult decât întinzându-şi hotarele moşiilor lor cu câteva sute de pogoane, aceia sunt oameni care nu văd lumina zilei: Acei cetăţeni care nu văd că solidarizând la viaţa politică masele cele mari pe care se pot întemeia societăţile puternice(…) aceia sunt orbi înaintea luminii zilei, aceia au urechi care să nu audă şi ochi care să nu vadă.” Acest concept al armoniei şi solidarităţii sociale va fi exprimat de Ion I. C. Brătianu şi după război, când marile reforme sociale au fost legiferate deja şi chiar începuse punerea lor în aplicare. Într-o intervenţie publică făcută la 20 octombrie 1920, el spunea că „în toată activitatea noastră vom fi călăuziţi de acest principiu: că numai făcând operă de armonie socială se poate face operă de întărire naţională.’’ Şeful Partidului Liberal era convins că prin realizarea unei opere de progres social în România se întreprinde,în acelaşi timp şi o operă de conservare naţională. În spiritul acestui principiu, în cadrul unei întruniri liberale avute la Timișoara, în 12 iunie 1921, el făcea atunci un apel la acţiune şi propagandă către activiştii şi simpatizanții liberali: „luminați pe fiecare, şi pe cel bogat, că nu poate fi fericit într-o țară nenorocită, că bogăția lui într-o țară sarăca nu este temeinică, că numai acordând interesele și puterile fiecăruia cu acelea ale societății românești întregi poate, poate să aibă viață rodnică și inima mulțumită.
În ceea ce priveşte domeniile de activitate ale statului liberal organizat, interesele şi funcţii sale, Brătianu – liberalul, nu-i așa! – proclama fără să clipească teza că statul are dreptul să intervină oriunde sunt interese mari legate de nevoile, întrucât, printre altele, el ştia că există o “conexiune imediată, directă şi importantă între chestiunile economice şi situaţiile politice “ atât interne cât şi externe.
Raţiunea doctrinară, politică, legală şi socială a implementării doctrinei comunităţii locale liberal-organizate
Concret: Consiliul Local şi Primăria unei comunităţi locale pot promova, în spiritul acestei doctrine, un nou management local performant şi politici locale adaptate strict intereselor locale
– În primul rând această doctrină permite intrarea în scena publică a administraţiei locale româneşti a „city mangerului” – managerul care va face nu numai management administrativ, ci şi afaceri profitabile, în avantajul comunităţii, în baza unui contract de management.
2. Prin intermediul acestei doctrine se va impune principiul deciziilor locale în trei puncte: ce facem; cum facem şi ce sancţiuni suportăm dacă nu facem. Impunerea acestui principiu este imperios necesar pentru a reglementa transparent activitatea publică şi privată; pentru a o eficientiza şi, mai ales, pentru a o imuniza de virusul corupţiei, abuzului şi incompetenţei. Exemplu concret: reglementarea urbanistică a tipurilor de case care se pot construi in Cluj, în sensul stabilirii unei liste cu un număr de prototipuri, stabilit şi aprobat de C.L. Plus, sancţiunile ferme pentru nerespectarea acestei reglementări. Printr-o asemenea regulă se elimină: monopolul “arhitecţilor deştepţi” , abuzul şi birocraţia din Primărie, prostul gust şi haosul urbanistic.
– Apoi, C.L. şi primarul vor stabili politicile locale ale comunităţii liberal-organizate, printre care, cele mai importante ar trebui să fie:
Politica pieţelor agroalimentare şi a securităţii alimentare a comunităţii, prin intermediul căreia municipalitatea va acţiona pe două direcţii: economică şi de protecţie socială, prin organizarea şi reglementarea acestei activităţi.
– În plan economic, o Primărie, cum este cea a Clujului, va acţiona pe piaţa produselor agricole pentru a anihila monopolul speculei din pieţe, reglând raportul cerere-ofertă, în sensul ieftinirii acestora şi a creşterii astfel a nivelului de trai. Cum poate face asta? Simplu: prin abundenţa de produse agroalimentare ROMÂNEŞTI, gustoase şi sănătoase cu care poate alimenta piaţa. Din nou apare întrebarea: Cum? Simplu: Cu o investiţie minimă, Primăria şi poate înfiinţa, în conformitate cu prevederile Legii administraţiei publice locale, o societate comerciala pe actiuni. Prin hotărâre de Consiliu Local, această firmă va avea un Consiliu de Administraţie ]n cadrul căruia vor intra reprezentatii tuturor partidelor politice reprezentate in C.L. ( in acest fel vor putea fi eliminate invidiile si blocajele politice) iar C.L. va hotara ca acea firma sa fie capitalizată şi creditată de la bugetul local pentru desfăşurarea diverselor activităţi lucrative:
– Prima şi cea mai importantă: Înfiinţarea unei ferme agricole. Prin intermediul capitalului primit, firma C.L, manageriată de citymanagerul Primăriei va putea să cumpere câteva ha de terenuri arabile din jurul municipiului Cluj, care oricum sunt nelucrate, şi să-şi înfiinţeze astfel o fermă de producţie vegetală şi animală. Forţa de muncă va fi constituită din sutele de persoane asistate social, care, astfel vor avea un loc de muncă sigur şi o sursă sigură de creştere a nivelului de trai. Investind într-o fermă de animale şi într-o plantaţie, Primăria va putea alimenta pieţele Clujului cu produse ecoligice vegetale şi animale.
– Apoi, Primăria poate achiziţiona spaţii în depozitul de gros al Consiliului Judeţean sau îşi poate construi un depozit propriu, în scopul achiziţionării de produse agricole de la producătorii zonei pentru a preveni crize alimentare, ca aceea a cartofului din 2010, când speculanţii au obţinut profituri imense din specularea crizei de cartofi. Prin intermediul acestor depozite, Primăria poate achiziţiona toamna cantităţi mari de produse – exemplul cartofi – la preţul de 50 sau 60 bani kilogramul, pe care apoi, constant să-i scoată pe piaţă la un preţ care să-i acopere costurile şi să asigure un profit de maxim 2-3 %. Acelaşi lucru se poate întâmpla cu produsele de origine animală. Acţionând astfel în piaţă, Primăria va impune natural, în spiritul regulilor economiei de piaţă, o politică a preţurilor care să-i avantajeze pe cetăţeni. E evident că, astfel, Primăria îşi va stabili politica preţurilor pe pieţele agroalimentare din Cluj; în avantajul comunităţii, a muncii sănătoase şi a cetăţenilor.
Că aşa va fi este fără îndoială şi este dovedit de o experienţă reuşită a Primăriei clujene care, în 2010, şi-a înfiinţat o cantină şi un restaurant propriu şi care, în decurs de o lună au reuşit să impună pe piaţa alimentaţiei din Cluj, tuturor restaurantelor private, meniul de 11 lei. Toate restaurantele care s-au adaptat regulii impuse de Primărie şi au inclus în meniul lor trei feluri de mâncare la preţul de 11 lei au rezistat pe piaţă, celelalte au dat faliment. Cei câştigaţi au fost în primul rând cetăţenii Clujului care, în acest fel, au acces facil la o masă caldă, sănătoasă şi ieftină, în dauna fastfood-ului atât de dăunător sănătăţii publice.
– Prin intermediul unei alte firme, Primăria poate gestiona politica locală de investiţii in infrastructura Clujului. Adică: încredinţându-i lucrările de asfaltare a străzilor; de reabilitare a blocurilor; de reparare şi modernizare a şcolilor, domenii în care Primăria Cluj cheltuie sume uriaşe care nu se întorc la contribuabili.
Politica de protecţie socială:
– Veniturile obţinute în urma acestor activităţi lucrative vor fi folosite de primar şi C.L. pentru promovarea unei eficiente politici de protecţie socială. Autoritatea locală îşi va înfiinţa o fundaţie, prin intermediul căreia vor fi dirijate direct către cetăţenii nevoiaşi ajutoare financiare, alimentare şi materiale.
Politica culturalăşi de educaţie
– Aceeaşi fundaţie va putea coordona şi finanţa activităţile cultural-educative şi sportive.
Politica contribuţiei sociale a cetăţenilor la prosperitatea şi dezvoltarea comunităţii locale liberal-organizate.
– Primarul şi C.L. vor legifera, prin intermediul unei hotărâri de Consiliu Local, politica în baza căreia fiecare cetăţean şi locuitor al municipiului Cluj Napoca va fi obligat să presteze o „contribuţie socială” în favoarea comunităţii. Această contribuţie înseamnă un număr de zile de muncă prestate în folos public şi al domeniului public, în sensul îngrijirii spaţiilor verzi, amenajărilor la şcoli. La aceste presstaţii sociale vor fi obligaţi inclusiv elevii, pentru a li se cultiva spiritul muncii şi responsabilităţii faţă de averea publică şi mediul înconjurător.
– Cetăţenii care nu vor dori sau nu vor putea să presteze zilele de muncă, vor fi obligaţi să plătească o taxă de solidaritate socială, al cărei cuantum va fi stabilit de către C.L. Acelaşi for deliberativ va stabili modalitate prin care se va implementa acest program public, rolul administratorilor şi asociaţiilor de locatari sau proprietari fiind de prim rang.
– O asemenea politică, în baza căreia se va putea implementa o mentalitate ecologică şi de dezvoltare a Clujului, este utila si+l va determina pe fiecare cetăţean al Clujului să planteze (toamna şi primăvara), pe cheltuială proprie, cel puţin doi pomi fructiferi în spaţiul verde public al asociaţiei sau zonei în care locuieşte, în conformitate cu un plan care să transforme cartierele Clujului în adevărate livezi cu pomi fructiferi. Este uşor să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să vedem beneficiile unei asemenea politici:
1. Transformarea Clujului într-o imensă livadă, în care fiecare cartier va avea specificul său: un cartier va fi al cireşilor, altul al merilor, celălalt al perilor etc.
2. Copii Clujului vor fi sănătoşi, având acces gratis şi din belşug la fructe proaspete
3. Cetăţenii Clujului vor fi şi ei mai sănătoşi
4. Clujul îşi va breveta statul de : „oraşul livadă”.
5. Direcţionarea zecilor de milioane de lei cheltuite de la bugetul public pentru plantarea de copaci către alte investiţii locale
6. Responsabilizarea cetăţenilor şi a copiilor faţă de spaţiul verde şi natură, prin reglementarea locală a “înfrăţirii” fiecărei familii, cetăţean din Cluj cu un copac şi cu cel puţin doi pomi fructiferi, fiinţe vii care vor fi trecute în patrimoniul simbolic al acelei familii clujene. Fiecare clujean va trebui să fie obligat, prin hotărâre de Consiliu Local, de soarta acelor copaci, în caz contrar urmând să suporte consecinţe pecuniare.
7. Dezvoltarea spiritului ecologic şi al sentimentului ecologic al locuitorilor municipiului Cluj Napoca.
Ce alte motive mai pot impune şi susţine implementarea unei asemenea doctrine la nivelul întregii Românii?
2. Consiliul Local al unitatii teritorial-administrative, respectiv al comunei, oraşului sau municipiului, alături de primar sunt reprezentanţii legitimi şi autorizaţi ai cetăţenilor şi, în acelaşi timp administratorii averii şi al capitalului financiar public, colectat la visteria publică din taxele şi veniturile contribuabililor, din alocări de la bugetul judeţean sau naţional, ori din alte venituri.
3. Consiliul Local şi primarul sunt responsabili pentru asigurarea unui nivel de trai ridicat al cetăţenilor, pentru protejarea acestora de orice abuz sau speculă menită să le afecteze interesele şi veniturile;
4. În baza Legii administraţiei publice locale şi al principiului autonomiei locale, Consiliul Local şi primarul sunt instituţiile îm puternicite sa soluţioneze şi să gestioneze, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii. De asemenea, în baza Legii administraţiei publice locale nr.215 din 23 aprilie 2001, consiliul local şi primarul sunt principalele autorităţi împuternicite să reglementeze şi controleze activitatea şi treburile publice.
5. În numeroase comunităţi locale, cu precădere în oraşele mari, dar şi în alte comune sau oraşe, Consiliul Local poate fi unul din cei mai importanţi deţinători de resurse materiale şi financiare, menite a fi cheltuite şi gestionate pentru satisfacerea interesului public, dar şi pentru protejarea cetăţenilor.
6. Iată principalele motive pentru care Consiliul Local şi primarul trebuie să devină un actor relevant în cadrul comunităţii locale liberal-organizate, inclusiv în ceea ce priveşte afacerile e
7. Consiliul Local îşi va înfiinţa o fundaţie, care să gestioneze proiectele sociale şi culturale; să organizeze evenimentele locale; să sponsorizeze
8. Consiliul Local al unitatii administrative va reglementa regulile cadrului liberal+organizat al pietelor agroalimentare, care functionează pe raza acelei unitati administrative, în sensul stabilirii regulilor celor trei pârghii: ce produse se comercializează; cine are dreptul să comercializeze; sanctiunile suportate de cei care nu respectă cele două regululi, cu subdiviziunile lor.
9. La capitolul: ce produse se comercializează, C.L. poate reglementa prevederea că produsele agricole din import sunt taxate suplimentar în piaţă, în timp ce produsele agricole româneşti beneficiază de reducere taxei-lună dar şi de locurile cele mai bune în piaţă.
Prevederile LEGII nr.215 din 23 aprilie 2001 (Legea administraţiei publice locale), care permit acum aplicarea concepţiei noastre:
Regimul general al autonomiei locale
Art. 9
(1) In cadrul politicii economice nationale, comunele, orasele, municipiile si judetele au dreptul la resurse financiare proprii, pe care autoritatile administratiei publice locale le stabilesc, le administreaza si le utilizeaza pentru indeplinirea competentelor si atributiilor ce le revin, in conditiile legii.
(2) Resursele financiare de care dispun autoritatile administratiei publice locale trebuie sa fie corelate cu competentele si cu atributiile prevazute de lege.
Art. 10
Autoritatile administratiei publice locale administreaza sau, dupa caz, dispun de resursele financiare, precum si de bunurile proprietate publica sau privata ale comunelor, oraselor, municipiilor si judetelor, in conformitate cu principiul autonomiei locale.
Art. 17
Consiliile locale si consiliile judetene pot hotari asupra participarii cu capital sau cu bunuri, in numele si in interesul colectivitatilor locale pe care le reprezinta, la infiintarea, functionarea si dezvoltarea unor organisme prestatoare de servicii publice si de utilitate publica de interes local sau judetean, in conditiile legii.
Art. 38. – (1) Consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi publice, locale sau centrale.
