Furie colosală contra bogătașilor, guvernanților și ziariștilor. 6 din 10 oameni îi urăsc.

Barometrul de Încredere Edelman 2025, o cercetare sociologică globală, i-a șocat pe bogătași, guvernanți, politicieni și ziariști cu nivelul uriaș de furie al oamenilor simpli la adresa lor. Tinerii, mai ales, sunt gata să comită violențe fizice contra acestora și să le distrugă proprietățile.

Autoritatea și proprietatea există atât timp cât sunt recunoscute și acceptate de societate.

Când societatea (marea masă a oamenilor) ajunge la concluzia că autoritatea (guvernanții) și marea proprietate (bogătașii) s-au constituit într-o castă exploatatoare, ostilă, arogantă, abuzivă și disprețuitoare la adresa oamenilor, atunci izbucnește revolta și are loc distrugerea autorității și a marii proprietății.

Aceasta nu este o licență jurnalistică sau literară, ci o realitate istorică. În același timp este cauzalitate legică, generatoare de revoluție socială violentă și distrugătoare. Istoria lumii ne dovedește acest ADEVĂR.

Această anchetă sociologică globală, efectuată în 28 de țări, care a fost prezentată în deschiderea Forumului Economic Mondial de la Davos (22 ianuarie 2022), arată că temerile economice ale oamenilor simplii s-au transformat în resentimente.

Furia colectivă din societate este o teribilă emoție negativă, care a alimentat mereu revoltele violente și revoluțiile sociale.

Prima constatare gravă a anchetei sociologice prin care au fost chestionați 33.000 de oameni din 28 de țări, între 25 octombrie și 16 noiembrie 2024, este că 6 din 10 oameni au exprimat un sentiment de nemulțumire de la moderat la ridicat la adresa bogătașilor, guvernanților și ziariștilor.

Sentimentul general de furie (resentiment n.n.) este alimentat de convingerea oamenilor că guvernul, politicienii, grupurile de afaceri și mass media acționează premeditat și continuu ca să le facă rău cetățenilor, urmărindu-și doar interesele lor egoiste.

Furia oamenilor este îndreptată și împotriva bogătașilor care doar beneficiază de pe urma crizelor economice, pe care tot ei, alături de guvernanți și mass media le crează, iar cetățenii obișnuiți suferă și se chinuie, confruntându-se cu dificultăți tot mai mari.

Cea mai alarmantă și gravă constatare a acestei anchete sociologice este că 4 din 10 oameni, în special tinerii între 18 și 34 de ani, ”aprobă una sau mai multe forme de activism ostil pentru a determina o schimbare, care include atacarea persoanelor online, răspândirea intenționată a dezinformării, amenințarea sau comiterea de acte de violență și deteriorarea proprietății publice sau private, sunt metode acceptabile de schimbare socială.”

În limbaj simplu, fără înfloriturile manipulatoare ale limbii de lemn din comunicat, bogătașii și guvernanții reuniți la Davos s-au îngrozit văzând convingerea acestor tineri că o acțiune violentă, lipsită de scrupule, inclusiv de distrugere a proprietății, este o metodă acceptabilă pentru a face o schimbare socială.

Adică o REVOLUȚIE SOCIALĂ împotriva celor pe care îi consideră responsabili de starea de sărăcie și insecuritate socială în care trăiesc; dar și împotriva ziariștilor care manipulează și intoxică, în mod deliberat.

63% dintre oamenii din cele 28 de țări consideră că este din ce în ce mai greu de spus dacă știrile au fost produse de o sursă respectabilă sau din tentative de înșelăciune.

Mediul de afaceri și mass media sunt instituțiile de la care oamenii au așteptarea să remedieze problemele pe care le-au creat. 

În cele 28 de țări este o lipsă de încredere fără precedent la nivel global în liderii instituționali.

69% dintre oamenii din cele 28 de țări se tem că oficialii guvernamentali, liderii de afaceri și jurnaliștii îi induc în eroare în mod deliberat; acest sentiment fiind creștere cu 11 puncte în ultimii 4 ani.

Barometrul arată o scădere semnificativă a încrederii oamenilor care trăiesc în economiile de top.

În cinci dintre cele mai mari economii globale: Japonia, Germania, Regatul Unit, SUA și Franța sunt cele mai puțin încrezătoare națiuni în guvern, instituții, bogătași și mass media.

Națiunile în curs de dezvoltare sunt mai încrezătoare, în fruntea topului afându-se China (77%), Indonezia (76%), India (75%) și Emiratele Arabe Unite (72%).

Teama de discriminare a crescut cu 10 puncte, ajungând la un nivel record de 63%, fiind majoritară la toate genurile, vârstele și nivelurile de venit. Cea mai mare creștere (14 puncte) a fost înregistrată în rândul albilor din SUA.

În imagini este prezentarea acestui barometru la Davos, în 22 ianuarie 2025, de către Richard Edelman, CEO trustului Edelman.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here