În tot acest iureș cotidian dement, care ne azvârle puțin prin lume din închisorile noastre personale – birouri și alte cele – ne pierdem ușor pe noi înșine. Pentru că nu mai avem rădăcini și nici țărâna zămislitoare, de care să ne lege. Ne rătăcim ușor în universurile noastre personale pentru că nu mai avem repere. Pentru că Ochiul sufletului se încețoșează și nu le mai vede. Și nici urechea interioară nu le mai aude. Avem în fața ochilor trupești și-n gând o singură sclipire, un singur foșnet și-o singură amăgire. Ale arginților și ale „deliciilor” sale. Am ajuns la stadiul în care îngrijim doar de banii care ne permit ofilirea certă-n pojghițele țipătoare ale mărcilor scumpe cu care ne acoperim goliciunea și slăbiciunea. Nu punem prea mare preț, însă, și pe cele 21 de grame. Ale sufletului, zic savanții care l-au cântărit la plecarea sa din trup. N-avem timp și nici dispoziția necesară pentru ce-i al Său și pentru hrana care i se cuvine. Suntem prinși, zi de zi, ceas de ceas în mrejele Cezarului. Îi dăm lui tot ce-avem și ce putem să facem.Gonim, zi de de zi, ceas de ceas, nebunește pentru a câștiga ori economisi din ceasurile vremii de afară, consumând cu înflăcărare timpul nostru interior. Care ne este viață. Am mai spus-o și-am mai scris-o. Dumnezeu, nobil fiind, deci drept și bun, ne-a dat, la naștere, tuturor, aceași lumânare, cu aceeași lungime de ață. Dar și libertatea cu care singuri putem să ne ardem, inutil și grăbit, viața. Așa se explică infarcturile, paraliziile și zecile de mii de vieți stinse brusc în accidente de mașini mult prea grăbite. Toate aceste vieți își consumaseră timpul lor interior din prea mare grijă și grabă pentru ambalaj și secundele de-afară.
De aceea e bine ca Omul să dea Sufletului ce-i al sufletului. Și să se mai și odihnească-n spirit. Și-n cugetare, și-n Trăire. Pentru că acelea-s, de fapt, momentele Lui de viață. Și de conștientizare a ceea ce este și ceea ce face.
Un asemenea moment vă propun eu astăzi, mai ales celor care n-ați avut ocazia să-l ascultați vorbind pe Academicianul Ioan Aurel Pop. Profesorul meu de istorie și Rector al Universității Babeș Bolyai. Domnia sa vine astăzi, 25 septembrie 2013, de la ora 19, la Berăria Culturală pentru a ne vorbi și a discuta cu el despre Sufletul național. Despre Sufletul Românesc și despre una dintre halogramele sale. Măiastru fabricată-n în multe laboratoare. Și nu e mândrie, dacă vă spun, ci informare, că la Berăria Culturală mai vine un Rector, profesorul Vasile Jucan, Omul care conduce Academia de Muzică „Gheorghe Dima”. Alături de acesta, va sta și un părinte-profesor cu talanți destui: preotul Ioan Chirilă, președintele Senatului UBB. Pe lângă ei, ne vor bucura sufletul muzicieni desăvârșiți ai Clujullui de astăzi: soprana Daniela Păcurar, susținută la pian de către Meda Nemeth, precum și un microrecital al conf. univ. dr. Ionică Pop. Veniți dară și dați Sufletului, ce-i al sufletullui. Cezarul și vremurile de afară pot să mai aștepte.
Berăria Culturală este un proiect cultural-comunitar al Fundaţiei Armonia, susţinut cu mândrie de URSUS.
