Doar mâna dreaptă-i sângera un lichid roşu şi cald, cu gust de lacrimi…
Omul de gheaţă nu pricepea anomalia stării sale de hibernare şi acea curgere călduţă de viaţă. Abia atunci când ochii lui grei au întâlnit biciul. Şi-au alunecat pe urmele şi stropii sângerii până s-au izbit de momâia învineţită, ce icnea a durere, la poale crucii, a priceput… Că strânsese prea tare muchia de lemn a biciului şi lovise prea mult şi prea tare. Până când bătăturile s-au frăgezit în carne vie şi aburindă de gheaţă…
Ce ciudat!!! Fiinţa aceea căzută, biciuită şi alungată semăna cu sine. Doar că nu era din carne, oase şi sânge cu gheaţă.
Era abur şi era plămădită din căutări şi dorinţe. Era doar o trăire. O faină amăgire, de fapt. Numai bună să-l înşele şi să-l ispitească că are şi el dreptul. Că merită. Că i se cuvine. Că poate. Că este. Ceea ce n-a fost niciodată…
Era doar o nenorocită de înşelătoare. O trăire fugară. Găsită vinovată să-şi primească răsplata-n biciuire până la cea din urmă fibră de simţire…
…Omul stătea gheaţă pironită la poalele Crucii, neştiind ce să facă şi ce cale să apuce. Ca să-şi lecuiescă durerea şi furia. Şi să se izbăvească de trecut. Prin vieţuire. De povara zilelor şi-a ceasurilor pline de trăire.
În faţă avea Crucea jertfei, unde primise comandă să ajungă, ca s-o pironească pân’ se stinge. Înapoi nu mai era nimic.
Doar o vagă amintire…
Înainte e viitorul. Siguranţa. Resurecţia şi Liniştea. Şi confortul. Şi banii…
Omul de gheaţă devenise năuc. Mai ales din cauza şoaptelor-comenzi, ce-l tot zoreau să se decidă odată. Să purceadă la Jertfă sau să mai caute-n viaţă. Că nu-s zilele gata. Şi nici restul fiinţelor n-au pierit…
Devenise el de gheaţă, dar tot om era. Supus greşelii şi îndoielii că orice va face tot greşit va fi. Şi judecat, va fi. Şi damnat pentru dorinţa şi voinţa de a face bine…
Omul de gheaţă vroia ca scurgerea aceea călduţă să nu-i mai fie din mână, ci din ochi. Pentru că, spera el, lichidul acela roşu, cald şi cu gust de lacrimi ar fi putut să-i dezgheţe inima. Că doar Ea ştia să ia hotărâri dintr-o clipită. Fără raţiuni şi fără interese.
Ca la o jertfă! Pentru a învia din moarte pentru TRĂIRE…
