Ca să atragi ploile şi să laşi apoi, să izvorască din tine şi din burta munţilor pe care te vei întinde, pâraie de ape minerale şi ogaşe pline cu păstrăvi zemoşi şi strălucitori. În ziua în care Creatorul a zămisli această ţară, el tocmai se trezise dintr-un somn odihnitor. Era prima lui zi de week end şi era vesel şi foarte boier. Nu-şi mai încăpea în Spaţiu şi în Timp de bucuria dată de frumuseţea şi perfecţiunea creaţiei sale. Acea ţară era până la urmă refugiul Lui, grădina Lui sau mai bine spus era domeniul Său de vacanţă. Era locul perfect în care orice muritor visa să primească viză de intrare, însă numai „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci” urmau să-şi stabilească permanent reşedinţa acolo. Odată împlinită creaţia sa, Dumnezeu şi-a dat seama că locului îi lipseşte ceva, şi anume fiinţele pe care le-a creat după chipul şi asemănarea sa. Bipezi şi muritori, ce-i drept, dar care-i puteau servi ca şi companioni în Raiul său pământean, ca să nu se plictisească în serile lungi de august, atunci când va putea să-şi ia concediu. Zis şi făcut: s-a uitat El pe glob şi nu a găsit nimic disponibil, în afara unor haimanale latinizate, răspândite prin toate colţurile lumii. Însă pentru că era Dumnezeu şi, mai ales pentru că se simţea Dumnezeu, şi-a spus că nu-i nici un bai dacă cei care vor veni în Edenul său îs hoţi, curve, proşti, uituci, şnapani şi derbedei, pentru că raiul are darul să-i preschimbe instant pe toţi în oamenii cei mai buni, mai darnici şi mai ospitalieri. Ce eraore, – vai, la infailibilul Dumnezeu. Secolele s-au dus ca vântul iar Prea Ocupatul şi Prea Bunul n-a mai avut vreme de scump ţinutul său. Între timp curvele din tavernele Capadociei s-au poştit cu hoţii Damascului şi cu beţivii care şi-au scăpat via de sabia lui Burebista şi aşa au scos capul la lumină şi s-au înstăpânit demagogii şi tâlharii cu gulere albe. La rândul lor derbedeii fără nici un rost de prin Galia ori Britania s-au încuscrit cu şnapanii Fanarului şi aşa au apărut piţipoancele, cocălarii şi dezvoltatorii imobiliari. La urmă, dar nu cei din urmă, s-au cocoşit proştii, care care erau şi cei mai mulţi. Dânşii, o parte, au pus-o ei între ei şi aşa au venit pe lume şi mai mulţi proşti. Cealaltă parte a fost călărită pasional de uituci şi aşa s-au înmulţit cei numiţi acum votanţii. Cei care au o singură funcţie intelectuală şi un singur rol: de a introduce odată la patru ani un bilet ştampilat cu voinţa altora şi de a-şi alege perpetuu conducătorii pe care-i merită. De obicei străini de sângele şi de carnea lor. Da…!, cam asta ar fi descrierea sumară şi exactă a locului în care am fost exilat odată cu naşterea mea. Cam aşa arată raiul blestemat din ghearele căruia n-am să scap de cât atunci când o să închid ochii şi care le-a întunecat viitorul copiilor mei. Da…! Asta-i România, ţara mea.
