Acum o să încep cu Povestea serilor și a nopților bucureștene ale lui Maniu, pe care acesta le petrecea în capitala României Mari, parlamentar fiind. Coșmar nu atât pentru el, cât pentru locotenții săi ardeleni, lideri ai PNȚ-ului, dar mai ales pentru prețioasele și cicălitoarele lor neveste. Mai întâi e necesar să fixez în mintea voastră un adevăr fundamental. Iuliu Maniu ESTE unul dintre marile modele românești de om politic patriot, responsabil, totalmente dezinteresat de avere și de ispitele preamăririi prin politică. A avut, de la începutul activității sale politice și până când l-au asasinat comuniștii la Sighet, o singură grijă și preocupare și anume: mărirea Patriei și prosperitatea nației. Cu toate acestea, serile și nopțile bucureștene îi provocau o mare angoasă și un mare disconfort, întrucât n-avea unde dormi. Maniu a avut o singură casă și aceea a fost cea părintească, din Bădăcinul său drag. În vreme ce toți liderii ardeleni își arajaseră stările materiale și se dotaseră cu case prin București la puțini ani după Marea Unire, Maniu a rămas sărac lipit pământului. În primul rând pentru că nu-l interesa averea și starea sa materială. Este semnificativ faptul că Maniu a avut un singur suman, precum Lucian Blaga a avut toată maturitatea lui un singur palton.
Ziua trecea rapid la București, consumată fiind de marile dezbateri și dispute parlamentare. De întâlniri și celebrele sale pertractări, Maniu fiind îndelung discutat la Capșa și-n alte cafenele cu celebra sa spusă: „Să mai așteptăm. Să mai pertractăm (discutăm/negociem), drăguță dragă”. Acesta era răspunsul obsedant al său, atunci când nu vroia să se angajeze sau nu era sigur de ceva. Ei bine! Soarele cobora la asfințit și începea panica printre politicienii ardeleni cu stare de la București: „No, bine! – ziceau ei – unde doarme-n seara asta domnul Prezident?!!! Ia-l tu la tine acasă, măi Popovici! Ba nu! Că la mine a fost aseară și nevastă-mea o să-mi dea în cap cu făcălețul. Ia-l tu măi, Aurel, că e rândul tău…” Cam așa erau discuțiile pe holurile Camerei Deputaților sau ale Senatului în fiecare sfântă seară lăsată de la Dumnezeu. Iar Maniu îi aștepta să se hotărască pe o bancă. Imperturbabil ca un Sfinx al Românismului.
