Pe de alta parte, conform statisticii IPJ in Cluj Napoca s-au inregistrat anul trecut cele mai cele mai multe contraventii si infractiuni consemnate de catre politistii care au actionat in strada. Sunt statistici care nu fac cinste acestui oras si clujenilor intrucat sugereaza ca orasul si comunitatea sa nu au un comportament chiar atat de civilizat pe cat pretind. Dupa cum mai spuneam, din punctul acesta de vedere nu putem sa ne consideram buricul civilizatiei romanesti. Dovada in acest sens sta numarul excesiv de mare de amenzi, presupunand faptul ca politistii au actionat corect, in baza legii, sanctionand contraventia comisa si ca n-au comis abuzuri repetate. Bun! Pina aici faptele pot fi interpretate insa ca banale cifre – ce-i drept impresionante – dintr-o statistica. Insa, cifrele sunt vii si genereaza miscare, actiune si reactiune si, mai mult, ne influenteaza viata si viitorul. Asa ca, cifrele se transforma lesne intr-un fenomen social cu puternice semnificatii simbolice si emotionale, pentru ca ele stau acum deasupra oamenilor ca o sabie a lui Damocles. Din cei 130.000 de cetateni amendati anul trecut de catre Politia Primariei, aproape 90.000 sunt clujeni. Dintre acestia peste 41.000 si-au platit amenzile, in cazul altor 28.000 procedura inca nu a fost finalizata. Baiul este pentru ce-i 20.000 de clujeni care vor fi executati silit in perioada urmatoare pentru ca au fost indolenti. La valoarea amenzii in momentul executarii silite se adauga majorari de intarziere si penalitati. Spuneam ca cifrele sunt vii si genereaza actiune si emotii. Pe usile a 20.000 de familii clujene vor fi lipite somatii de plata ale Primariei, care vor fi citite de vecini pina cel aflat in culpa se intoarce de la servici. Dupa aceea, somatiile vor genera cel putin 20.000 de discutii tensionate in tot atatea camine si tot atatea ganduri pentru asupra modalitatii in care problema va trebui rezolvata. Apoi, Registrul Divin al Pacatelor va consemna cel putin 20.000 de injuraturi indesate si posibil repetate si in alte medii decat cel familial la adresa Primariei. In final, in cazul celui mai negru scenariu, un functionar de la Executari Silite va bate la usa omului si ii va confisca televizorul, ori frigiderul, ori ce are cel in culpa vandabil pentru recuperarea debitului. In final vom avea un fenomen de masa la nivelul Clujului care are niste responsabili si niste consecinte concrete: la nivelul mentalitatii colective, politic; social, economic si comunitar. La nivel de mentalitate: comportamentul public romanesc poate fi corectat doar prin actiune coercitiva si pecuniara, spune o teorie in care crede mult un oficial din Primarie. Politic: frustrarea si stresul amendatilor pot fi convertite in sentimente politice ostile. Social: avem de aface cu un fenomen social care poate genera aparitia unei categorii socale in Cluj, cea a amendatilor iar acestia isi pot face ONG-uri care sa le apere interesele. Economic: Primaria incaseaza venituri de 2,4 milioane euro intr-un an doar din amenzi, ceea ce este un fapt pozitiv pentru bugetul Clujului, care a scazut cu 10%. Comunitar: banii astfel obtinuti vor fi folositi pentru finantarea construirii a noi parcari si parkinguri, ori alte investitii de utilitate publica. In concluzie: nu degeaba folclorul romanesc a creat zicala ca in tot raul e un bine. Asa ca: spor la treaba tovarasi, cu elan inainte!











