Laboratorul lui Dumnezeu de apa plata

Laboratorul lui Dumnezeu de apa plata

O mierla amuzanta face baie dupa seceta groaznica

Ploaia cazuta in aceasta dimineata la Cluj, dupa cele opt saptamani de seceta cumplita, cu temperaturi record a fost prilej de bucurie pentru toate fiintele vii. Dar parca cel mai mult s-a bucurat o scumpa de mierla care are cuibul in copacii din fata garajului meu. Pasarica s-a folosit de baltoaca facuta in groapa de pe alee si a decis sa-si faca toaleta si sa-si curete penele de praful si murdaria adunate in aceste saptamani in care natura neprietenoasa a lipsit-o de ploaie si de apa.

Despre puturosi, smecheri, invidiosi si despre Hristos, Domnul ospetelor…

La A IV-a Putere, alaturi de Parintele Andrei, Mitropolitul Clujului, in Sambata Mare, de dinainte de Inviere, am abordat teme sensibile din discutia comuna, cotidiana, romaneasca. I.P.S. Andrei a oferit raspunsuri intelepte si pline de har despre postul  bucatelor si al inimii, dar si despre Hristos, Domnul veseliei si al ospetelor, cel care - zic eu - a inmultit vinul, semn ca i-a picat bine ospatul. Apoi, am cautat la Parintele Andrei raspunsuri la patima cu care acceptam inversarea valorilor moral-crestine in lumea de astazi, mai ales la copii; cei care-i blameaza pe colegii lor harnici si seriosi, numindu-i tocilari. Am vorbit despre puturosii si smecherii care-si impun filosofia lor morala si falsele lor valori. 

Mitropolitul Clujului se temea inca de anul trecut sa nu fie El motiv de...

Mitropolitul Clujului, parintele Andrei, isi marturisea, in cadrul talkshow-ului "A IV-a Putere" , realizat inaintea Craciunului anului trecut (2001),  cea mai mare temere a sa: sa nu fie persoana si spiritul sau "motiv de poticneala si indepartare a credinciosilor pe care-i pastoreste de biserica si de credinta crestina.Aceasta marturisire a sa a fost facuta la intrebarea noastra: "Care a fost cea mai mare problema si cea mai mare povara pe care o poarta de cand a fost inscaunat mitropolit al Clujului?"

SEMNAL DE ALARMA PENTRU TOTI PARINTII!

TREBUIE SA OPRIM NEBUNIA OFICIALA DIN SCOLILE IN CARE NE INVATA COPII!
Asa zisa reforma a ministrului Funeriu nu este altceva decat o avalansa de ordine si norme irationale, care innebunesc profesorii, ii afecteaza pe copii nostri si vor compromite procesul de invatamint din Romania. Profesorii, pusi sa faca educatia copiilor nostri, sunt sufocati de birocratia si statistica pe care trebuie sa le intocmeasca la comanda ministrului educatiei, Daniel Funeriu. Am primit zeci de plingeri de la profesorii clujeni, care sunt iritati si disperati de nesfarsitele situatii statistice - gen: evidentierea scrisa/elev a progreselor/regreselor si explicarea cauzelor regresului sau progresului ( ganditi-va ca un profesor poate avea sute de elevi). Apoi, profesorii trebuie sa intocmeasca zilnic tot felul de acte si hartii stupide si inutile. in dauna pregatirii lor pentru lectiile la clasa. In acest moment, ca urmare a ordinelor si normelor irationale ale acestui ministru, preocuparea esentiala a profesorilor clujeni este aceea de a redacta acte, de a participa fictiv sau real (dar esentiala e obtinerea unei dovezi scrise) la simpozioane, sesiuni, concursuri, traininguri etc; de a intocmi proiecte inutile, care raman in mape si sertare; de a publica in brosuri de maculatura, platindu-si cu bani castigati greu articolele si studiile, etc, facand toate acestea in dauna pregatirii firesti, naturale pentru ore.

Ultima zi!

Astazi e ultima zi a celui mai bun an al meu. 2011 a fost un an paradoxal: deosebit de bogat prin generozitatea Creatorului si Naturii, cu roade bogate si un vin de colectie. Greu si sarac pentru cei mai multi din cauza lacomiei unor nesatuli, care-au afundat lumea-n criza si disperare. Ca si acum 80 de ani, in timpul Marii Crize si Depresiuni, Creatorul si Natura au compensat pierderile si greutatile suferite de oamenii simplii din cauza crizei si a lacomiei, cu abundenta produselor alimentare, oferite de recolte bogate. 

Bancuri sexuale tari cu ardeleni

O franţuzoaică super-bogată, puţin mai ofilită, hotărăşte că e cazu' sa încheie cu viaţa libertină şi să-şi întemeieze o famile.
Ca să fie sigură că o să fie satisfăcută de alegere dă un anunţ în care, pe linga titlul de sot scos la licitatie, oferea si 1 milion de euro premiu... cu o singură condiţie: viitorul soţ să fie capabil să o satisfacă de o sută de ori la rând, ca probă înaintea căsătoriei.
Vine germanu' ..... cedează după două numere.
Vine rusu'.... cedează dupa 3.
Americanu' .... dupa 4.

Super bancuri cu ardeleni si tigani

Ion si Gheo intra in crasma se aseaza la o masa si comanda cate un detz.
La un moment dat unu se ridica de la o alta masa,vine la masa lor si
ii TRAGE lui Gheo o palma.Gheo se uita la el si-l intreaba calm:
-Ma,asta o fo in serios ori in gluma?
-In serios-zice tipul.
-..la care Gheorghe reactioneaza prompt: No ase, ca mie nu-mi plac glume de astea.
---------------------------------------------------------------------------------------------------------

Vine puradelu acasa de la scoala foarte fericit.Tiganu cand il vede il intreaba:
-Ha...!, ce esti asa bucuros mo?
-Apoi ma taticule azi la scoala cand ne-o pus invatatoarea o intrebare
numa eu am stiut sa raspund din toata clasa.
-Du-te mo dasteptu lu tata,da ce-o intrebat invatatoarea?
-Ca cine so beshit.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------

SCUZE, Alin Tise!

De peste 20 de ani in tara asta ne tot plangem ca politicienii care gestioneaza tara asta si banii nostri publici nu fac nimic pentru binele si interesul nostru comun, ci doar pentru binele lor si al camarilei din jurul lor. Asa si este. Sunt atat de rare cazurile in care, in urma unor politicieni, a ramas ceva maret, facut din bani publici. O asemenea exceptie este "Cluj Arena", cel mai modern si mai ieftin stadion, la categoria sa de peste 30.000 de locuri, din Europa. Un stadion facut in doi ani si care costa 1200 Euro/scaun. National Arena din Bucuresti a costat 4500 euro/scaun si a fost facut in sase ani. Acest proiect a fost materializat datorita curajului nebun al lui Alin Tise. Alaturi de multi alti ziaristi, acum doi ani, l-am rugat sa nu demoleze stadionul ca nu va avea bani sa ridice unul nou si ca va fi vai de capul lui. Omul n-a tinut cont de nimic si acum, peste cateva zile, Templul va fi inaugurat.

Marturisire tulburatoare:accidentarea mortala a unui bebelus pe trecerea de pietoni

Cred ca una din cele mai emotionante emisiuni pe care le-am facut pina acum este cea in care fostul prefect al Clujului, Calin Platon, a avut curajul sa vina la "A IV-a Putere" pentru a rosti o tulburatoare marturie despre secunda blestemata in care a accidentat mortal, pe trecerea de pietoni, un bebelus de trei luni, ranind-o si pe mama acestuia la picior. Bebelusul de trei luni s-a nascut prematur, la sapte luni. Timp de doua luni medicii s-au luptat sa-l tina in viata. A reusit sa scape si, in seara zilei de 27 august 2010, la ora 18,49, 59 (sec) se afla in carucior, impins de mama sa, pe o trecere de pietoni de pe B-dul 1 decembrie 1918, din Cluj. A urmat secunda fatala, in care, omul Calin Platon, sustine ca nu i-a vazut, orbit fiind de soare... Este o marturie despre care multi mi-au spus ca atunci cand au deschis televizorul, sambata, la ora 12, nu s-au mai putut ridica de pe fotoliul sau scaunul pe care stateau pina la final, ramanad nemiscati si apoi, minute bune in sir.

Cele mai recente