Şi, evident, bucuria de a umbla mereu cu capul spart. Pe asprele şi neprielnicele maluri ale Someşului trandafirii roşii s-au ofilit demult iar cei care au vrut să supravieţuiască sau polenizat în secret preschimbîndu-se în roze oranj, ce apoi au fost plantate sub acoperire. În fine, a scrie un asemenea editorial e un gest pe care şi eu îl consider necugetat. Însă, la naiba…!, e necesar. Cum la fel de necesar şi util îmi pare a fi acum, în primul rând pentru satisfacerea interesului meu jurnalistic pentru a avea libertate, echilibru şi democraţie, câştigarea şefiei în PSD de către demonizatul Năstase. Liderul, a cărui suficienţă şi aroganţă au fătat atâţia monştri şi care mi-a umplut sufletul de silă şi dispreţ între 2002 şi 2004, îmi pare a fi acum gramul de speranţă menit să echilibreze cât de cât balanţa. Şi, bineînţeles să mă protejeze de atotputernicia şi poftele incontrolabile a celor care vor neapărat să mă oblige să constat că trăiesc bine. Blestemul lipsei de alternativă în politica românească e cea mai cruntă molimă cu care Dumnezeu pedepseşte naţia asta de 20 de ani încoace şi nu ştiu a cui vină e că repetat suntem nevoiţi să-i dăm o şansă răului cel mic. Acum, la ceasul ăsta, mă văd nevoit să-mi fie pe plac cauza unui lup. Pe care-l ştiu a fi fiară rea şi periculoasă, chiar dacă are păr albit, sper eu, din mai multă înţelepciune. Un prădător, n-am nicio îndoială, însă unul destul de puternic s-o facă să se teamă pe Felina nesătulă şi agresivă de la dreapta Tatălui Zeus. Lumea bipolară e lumea cea mai sigură pentru oamenii mărunţi şi neînsemnaţi, ca mine şi ca tine. Împărţirea şi controlul reciproc al exercitării puterii de către doi mari actori, indiferent unde se petrece – pe scena politică internă sau pe cea internaţională – a generat mereu doar o competiţie pentru dezvoltare, prosperitate şi pentru pace. Istoria e martoră: când echilibrul se rupe, rapid se instaurează monopolul politic iar voinţa şi toanele unuia singur devin lege şi motiv de puşcărie. O democraţie europeană modernă nu poate fi funcţională în lipsa echilibrului şi rotaţiei la putere a stângii şi a dreptei, în funcţie de interesul şi voinţa electorilor. Acum, în România zdruncinată de criză, somaj şi lipsă de speranţă stânga e praf şi pulbere şi uitându-mă la ei, cei bătuţi şi-ai nimănui, cu steaua roşie la piept, doar Năstase îmi pare a fi dresorul menit să transforme nişte pisoi în bravi pui de lei.
