Clujul – taramul unde politicienii impart fericirea

Tot pe ţărmul Mediteranei, dar în zona însoritei Elada, un mare filosof, pe numele său Aristotel – învăţătorul lui Alexandru cel Mare – credea că oamenii pot ajunge la fericire doar cu ajutorul politicii. Pentru el politica este cea dintâi dintre ştiinţe şi datoria statului şi a oricărei politici este să aducă bunăstarea şi fericirea oamenilor. Aceasta e cea de-a doua premisă. Să le reunim: Scopul esenţial al oricărei politici este aducerea fericirii în cetate iar fericirea individuală se poate obţine doar cu dragoste şi fapte bune pentru semenul tău. Toate aceste premise s-au reunit zilele acestea pe tărâmul Clujului şi evident sunt rodul dragostei neţărmurite a politicienilor pentru popor. Astfel, cel mai frumos, mai elegant şi mai asortat dintre miniştrii României post decem…, pardon!…,  din ultimii 70 de ani – mă refer la Doamna Elena – a fost fost şi primul politician român care, într-o rostire aristotelică fundamendată bine pe tocurile cui înfipte în iarba verde a Gârboului, i-a anunţat pe clujeni că, în sfârşit Doamne! – politica le va aduce şi fericirea. Doamna Elena, femeia providenţială, le-a anunţat pe cele 2300 de familii clujene care imediat se vor muta în noile blocuri din cel de-al treilea cartier de carton al oraşului – că acolo, pe lângă casă, clujenilor li se va asigura şi fericirea. Oricât de răutăcios ai fi şi oricât de cârcotaş, nu poţi să nu remarci că doar aici la Cluj politicienii au găsit secretul formulei alchimice care le permite, odată cu rostirea ei, să ridice blocuri şi apartamente, sute-mii, din vârful ierbii. Şi, pe lângă asta, să le asiguri locatarilor şi fericirea, apăi acest lucru nu-i la îndemâna oricui. Pe celălalt plan, al fericirii obţinute prin dragoste şi fapte bune pentru semenul său, cel mai bun exemplu de urmat ni-l oferă de data asta un domn parlamentar minoritar. E cazul deputatului UDMR de Cluj, Mate Levente, cel care a găsit fericirea prin cel mai fain mod cu putinţă: angajându-şi soţia pe post de expert politic la cabinetul său parlamentar. E sublim. E ţara dragostei şi a faptelor bune. E ţara făgăduinţei şi a tuturor posibilităţilor. E tărâmul clujenilor fericiţi. Doamne ajută!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here