21 – Numarul Fiarei
Pentru mine nu mai e nici un dubiu: România e ţara în care Kafka s-ar simţi un mediocru neisprăvit şi limitat. Pur şi simplu în ţara asta absurdul capăta dimensiuni pe care nici un alt muritor nu şi le-ar fi putut imagina. România e ţara în care conducătorii legiferează sau impun, prin ordonanţe de urgenţă, legi, norme, regulamente, ordine şi alte reglementări care toate, dar absolut toate, au menirea să-l streseze pe cetăţean, să-i complice viaţa şi să-i înrăutăţească nivelul de trai. E şi cazul noului Contract-cadru semnat miercuri seara de medicii de familie şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Acest act administrativ reglementează activitatea naţională de acordare a asistenţei medicale primare către români. Contractul-cadru şi normele sale de aplicare reglementează procedurile în baza cărora, spre exemplu, un medic de familie poate elibera o reţetă gratuită sau compensată către un pacient înscris la cabinetul său. Sau poate să-i acorde concediu medical sau să-i facă banala consultaţie. Am asistat cu toţii, timp de trei zile, la o grevă japoneză a medicilor de familie îngroziţi de faptul că Ministerul Sănătăţii şi CAS au schimbat toate regulile şi toate prevederile existente în 2009, referitoare la decontarea actului medical pe care aceştia îl prestează. În mod normal, n-ar trebui să ne intereseze relaţia contractuală a celor două părţi, cu atît mai mult cu cît cei mai mulţi români sînt asiguraţi şi, pe baza contribuţiei lor din salariu, reţinută lunar, ar trebui să aibă acces gratuit la servicii medicale de calitate. Problema e că noua reglementare ne afectează direct şi grav interesele noastre de asiguraţi. Astfel, referindu-ne doar la banala consultaţie, merită să reţineţi că în cursul acestui an, chiar dacă sînteţi asigurat, cu taxa plătită la zi, dacă vă prezentaţi la cabinetul de familie – iertaţi-mă că insist, n-are importanţă că mergeţi doar o dată pe an – şi sînteti al 21-lea pacient din acea zi, veţi plăti consultaţia. Aceasta este noua regulă dintr-un ordin al ministrului sănătăţii care a fost menţinută şi în noul contract-cadru semnat miercuri. În fapt, guvernul nu mai are bani să finanţeze medicina primară de familie şi transferă, prin lege, dar într-un mod tîlhăresc, finanţarea cabinetelor medicilor de familie. Rezultatul: nu trebuie să fii mare vizionar pentru a-ţi da seama că românii vor sufoca clinicile de urgenţă pentru a nu plăti la cabinetele de familie. Apoi, în toate cabinetele va fi un război al românilor contra românilor, al tinerilor care vin o dată pe an la medic, iritaţi pe pensionarii bolnavi, nevoiţi să-şi caute de sănătate şi să stea zilnic la uşa doctorului. Apoi, va fi un război al pacienţilor contra medicilor, care vor fi acuzaţi că pe unii îi favorizează, iar pe alţii îi pun să plătească. Iar peste tot se va aşterne urgia birocratică, care-l va obliga pe medic să consume din timpul destinat consultării pacientului pentru întocmirea hîrţoagelor. Sau să emită bilete de ordine sau mai ştiu eu ce tîmpenie birocratică inutilă. Iar undeva, prin cabinetele puterii, adevăraţii bolnavi se vor distra copios de iadul pe care-l tot zidesc de 21 de ani în această ţară. Vai nouă!











