Vine sfârşitul lumii. Dumnezeu aliniază femeile pe o parte şi bărbaţii pe altă parte.
– Toţi bărbaţii care şi-au înşelat soţiile să facă un pas în faţă! zice Dumnezeu.
Toţi bărbaţii fac un pas în faţă, doar unul rămâne pe loc.
– În iad cu tine! tună Dumnezeu. Greşeala se iartă, prostia se pedepeşte.
Bulă, jerpelit, intră intră într-o bancă şi-i zice fetei de la ghişeu:
– Duduie, vreau să depun nişte căcaţi de bani în curul vostru de bancă.
– Domnule, zice oripilată fata, în banca noastră, noi nu permitem un asemenea limbaj.
Fata dă un telefon şi-l chemă pe manager. Vine managerul şi zice:
– Care-i problema, domnule?
– I-am zis duduii că vreau să depun nişte căcaţi de bani în curul vostru de bancă.
– Despre ce sumă e vorba?
– A, un căcat de vreun milion de euro.
– Şi curva asta nu vrea să vă servească?
Intră Bulă într-o farmacie:
– Domnişoară, am o mare problemă cu “jucaria”! Îmi stă ţeapănă 24 de ore din 24. Ce-mi puteţi da?
Se consultă farmacista cu colegele şi zice:
– Îţi dau casă, masă şi 2000 de euro pe lună!
Un preot locuia langa o manastire si avea 10 gaini si un cocos.
Cocosul din cand in cand disparea, dar aparea pana seara. Ultima data cand a zburat nu s-a mai intors si preotul, primul lucru duminica in biserica, a intrebat lumea:
– As vrea sa stiu daca cineva are un cocos?… si toti barbatii s-au sculat in picioare…
– Nu, nu, nu, am vrut sa intreb daca cineva a vazut un cocos?…si toate femeile s-au sculat in picioare…
– Nu, nu, nu, nici asta n-am vrut sa stiu, vreau sa stiu daca cineva de aici a vazut un cocos care nu-i apartine?… si jumatate din femei s-au sculat in picioare…
– Nu, nu, nu, nici asta n-am vrut sa stiu, vreau sa stiu daca cineva a vazut cocosul meu?… si toate maicutele s-au sculat in picioare.
O femeie si un barbat,proaspat casatoriti, isi spun unul altuia in noaptea nuntii, urmatoarele chestii, cumva sa-i ajute in anii ce vor urma impreuna. Femeia zice:
-daca o sa vezi seara cand vii de la serviciu ca parul meu e impecabil si nu e dezordonat, sa stii ca nu vreau s facem sex, daca vezi ca e putin ciufulit asta inseamna ca s-ar putea sa vreau, si daca o sa vezi ca parul meu e total ravasit, nepieptanat, atunci sigur o sa vreau sex cu tine….la care barbatul ii raspunde si el:
-uite draga, daca ajung seara acasa si desfac o bere, sa stii ca nu vreau sa ma culc cu tine, daca desfac 2 beri, inseamna ca s-ar putea sa vreau sex cu tine, si daca ajung la 3 beri, sa fi sigura ca…ma doare-n “suflet” de freza ta!











