Îmi aduc aminte acum de aceste trăiri şi sentimente, uitându-mă la cerul înnegrit şi urât al patriei mele. Şi-mi pare că aud şi tunete, pe care alte zgomote stridente, făcute de tobe şi trâmbiţe-ncearcă să mi le-nfunde. Fără succes însă, căci eu mi-s jiţă de ţăran cu carte. Şi aud. Şi văd, încă foarte bine. Semnele rele de la orizontul Patriei mele şi furia oamenilor săraci şi necăjiţi ce se va prăvăli pe pământul plin de cabinete şi luxoase vile. Şi am aceeaşi stare ca şi-n copilărie. Alerg, muncesc, strig la ei şi mă rog, cum o făceam şi atunci: “Dă-mi Doamne înţelepciune, putere şi iuţeală! Şi fereşte-mi familia şi prietenii de trăsnetele tale!” Amin
