Analizând logic şi eliminând varinatele – întrucât nu sunt bogat, n-am fost şi nu sunt în funcţii publice sau decizionale, sunt un venetic în Cluj şi nu am nevasta cu bani, ori influenta, care să hotărască soarta şi averea altora, mai rămâne o variantă. Deţin alte comori (valori) care mă fac să reprezint ceva la Cluj şi să am oarece influenţă-n urbe. Valori care sunt invidiate până la icter de unii, care-i deranjează pe alţii şi le poate încurca planurile. Ei bine, aşa e. Comorile mele sunt: credibilitatea, obiectivitate şi notorietatea. Valori spirituale pe care le-am agonisit timp de 20 de ani, de la primul articol pe care l-am publicat. Zi de zi, 10-12 ore pe zi, cu muncă multă, pasiune şi dăruire în spiritul adevărului şi al onoarei. Vă rog să vă uitaţi pe această cercetare sociologică şi o să înţelegeţi de ce sunt atât de atacat de “colegii” mei de breaslă şi de ce se depune atâta efort diabolic pentru compromiterea mea. S-a ajuns până într-acolo încât mi s-au dedicat două zile la rând pe un post naţional de televiziune, timp în care am fost biciuit şi spurcat pentru ceva ce nu am făcut. Răspunsul e simplu, şi e dovedit de acest sondaj făcut la Cluj. Pur şi simplu unii sunt îngroziţi de greutatea şi credibilitatea cuvântului meu, de care, iată, 15% dintre clujeni ţin cont. De ce? pentru că aceşti zeci de mii de oameni m-au simţit şi ştiu că eu nu mint şi nu manipulez atunci când scriu şi când vorbesc în emisiuni. Spun adevărul şi-l spun în faţa celor mai puternici decât mine. Pentru asta umblu, de ani de zile, cu capul spart şi cu obrazul plin de scuipaţi. Dar nu mă opresc, nu mă plec şi nu mă tem. Deschideţi, vă rog, galeria foto şi veţi vedea motivul linşării mele mediatice pe diverse teme. Mulţumesc!









