A vuit Clujul și odată cu el toată țara de prostia incorijibilă a inginerilor și proiectanților de aici, dar mai ales de nepriceperea și iresponsabilitatea crasă a unei administrații incompentente și nesimțite. Clujul părea noul Caracal al României, unde, iată, se produceau, an de la an, la costuri aberant de mari, noile minuni stupide ale imbecilității administrativ-investiționale românești. Totul pornise de la tunetele și fulgerele indignate și pline de responsabilitate comunitară ale pesedistului Ioan Oleleu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj (CJ). Acesta a lansat un atac politic violent la adresa fostului președinte al Consiliului Județean, Alin Tișe, pe care l-a făcut responsabil politic și administrativ de această nenorocire publică atât de costisitoare; precum și de întârzierea mare a lucrărilor și de toate complicațiile la noua pistă de 3500 de metri a Aeroportului internațional Cluj Napoca. Ofensiva politică a pesedistului, făcută sub forma unei dezvăluiri la Transilvania Live, a fost susținută de către președintele CJ, liberalul Horea Uioreanu. Atacul politic al noii administrații a județului este bine surprins în știrea difuzată atunci de către Transilvania L!VE, după o antologică emisiune în care, la finalul ei, era să se lase cu o partidă de box la categoria mijlocie între Oleleu și fostul vice de la județ, pedelistul Alexandru Coroian. Evident, miza și răspunderea politică erau mari. Însă mult mai mare era miza financiară. 10 milioane de euro. Bani albi colectați din taxele și impozitele cetățenilor contribuabili, care urmau să fie cheltuiți pentru corectarea acestui nou eșec investițional și administrativ. Și totul venea ca o nedorită cireașă amară pe tortul acru și sleios al nefinalizatei centuri ocolitoare Vâlcele-Apahida. Evident, că noua administrație și-a zdrobit creierii să găsească o soluție însă totul a fost fără izbândă pentru că, așa cum spunea atunci vicepreşedintele Ioan Oleleu „centura, așa cum e ea acum, împiedică prelungirea pistei de 3500 de metri a aeroportului.” Iată de ce – tot el zicea – „acel nod care face legătura cu centura Apahida trebuie să fie mutat mult mai înspre Apahida.” În construcția mediatică și politică a intrat o nouă voce cu greutate, care a transmis siguranță și operativitate opiniei publice atunci când a rostit mesajul că: „cheltuielile financiare au fost discutate deja şi cu Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj (DRDP) şi au fost confirmate de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.” Ba mai mult – și cu adevărat uimitor din punctul de vedere al vitezei administrativ-birocratice, clujenii au aflat că s-a găsit şi o soluţie: construcţia unei centuri paralele. „Practic mai trebuie să facem o altă centură paralelă de aproximativ 3.4 km, care să iasă în sensul giratoriu de la Magnolia, iar porţiunea dintre nodul de la Dezmir și sensul giratoriu de sub coastă va trebui ruptă, să coborâm la nivelul pistei.” a transmis Eugen Cecan, directorul DRDP Cluj, vocea cu greutate și cu experiență. „10 milioane de euro!” era singurul amănunt care-l auzeam eu în urechea internă, amărât fiind că și-n iarna asta centura asta nenorocită o să pape banii pentru sala de sport a copiilor de la Colegiul George Coșbuc, care iar vor face educația fizică în ger, la minus 15 grade… „Normele de zbor spun că soluţia ar fi de a coborî şoseaua în aşa fel încât traficul să nu depăşească nivelul piste”, s-a auzit în mai toate casele din Cluj vocea cu și mai mare greutate – ce-i drept politică – a lui Horia Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj. Vocile acestea grave, indignate și preocupate de soarta și binele comun au mai spus ceva de organizarea de licitații pentru proiectare, de studii de fezabilitae și de lucrări de demolare și construire ce urmează să înceapă curând. În plus, actorii politici ai noii puteri au arătat cu degetul către vinovați, declamând în cor: „Vina aparţine celor două instituţii – CNADR şi Consiliul Judeţean Cluj – care nu au sincronizat cele două proiecte demarate.” Ori ambele instituții fuseseră conduse de pedeliști între 2008-2012. Toată această construcție politico-administrativ-financiar-investițională se întemeia pe un singur pilon, și anume pe refuzul Autorității Aeronatice Civile Române (AACR), care nu avea cum să avizeze, în asemenea condiții, prelungirea pistei până la lungimea de 3500 de metri; cea care o face aptă pentru aterizarea la Cluj și a avioanelor intercontinentale; fapt care ajută comunitatea noastră în afaceri și la dezvoltare economică. La momentul respectiv, atacul politic și comunicațional a fost ca la carte. Cu amendamentul că – zice manualul – atunci când faci o operațiune de manipulare politică și comunicațională e bine să te asiguri că nu se produce „efectul de bumerang”, adică nu se întoarce împotriva ta pentru a-ți reteza mâinile sau capul. Ei bine, chestia e pe cale să se producă, întrucât în țara asta mai sunt și oameni cinstiți și responsabili prin a căror acțiune cetățenii contribuabili au fost scutiți de cheltuirea inutilă, ca să nu zic altcum, a celor 10 milioane de euro. Nu știu să vă spun ce a precumpănit mai mult în acțiunea acestor specialiști de cinste ai țării: revolta față de mânărelile acestea politicianiste, față de erorile și nepriceperea administrativă și inginerească, ori sila față de graba și rapiditatea cu care unii vor să se îmbogățească din fraudarea averii publice? Cert este că avizul pozitiv al AACR (vezi Foto 1) a fost obținut. Și nu astăzi sau ieri. Ci în 31 mai 2013, așa după cum arată copia sa foto pe care o publicăm. Și ce-i culmea, acest aviz nu a fost obținut de către proiectantul general al pistei de 3500 de metri – firma IPTANA – care a obținut de la Consiliul Județean dreptul de proprietate asupra proiectării, însă aceasta-i altă poveste care poate va fi spusă de altcineva. Până acum, acest document a avut pecetea de confidențialitate la Consiliul Județean, însă și acolo mai sunt oameni cărora le pasă și care au curaj. De acum urmează, sper, întrebările și răspunsurile în fața opiniei publice sau alte interogări ale confraților mei jurnaliști. Noi am deschis dezbaterea.
