Si dacă Raiul e Aici…!?

Am să ți le împărtășesc și Ție, ca să iei aminte, dacă vrei și-ți pasă.

La Geneză suntem încredințați că Dumnezeu l-a făcut pe Om (cuvânt unic doar în limba română și-n limba călugărilor tibetani, care înseamnă Dumnezeu), după chipul și asemănarea sa. Într-atât de mult și-a iubit Creatorul, ori, dacă vreți: Marele Arhitect al Universului – creația sa. Și atât de mult și-a dorit El ca Omul să izbândească, încât l-a făcut aidoma Lui. Ei bine – așa cred eu – Dumnezeu fiind nobil, adică darnic și mărinimos, cinstit și drept – nu putea să-și lase creația să viețuiască, să crească, să creeze, adică să fie aidoma Lui, într-un mediu ostil. Într-un desert spurcat și aspru, într-o mlaștină puturoasă și periculoasă, pe piscuri vulcanice, sulfuroase și prăpăstioase. Nu putea face asta, din moment ce era Dumnezeu și își iubea Creația, adică semenul său, mai mult decât pe sine însuși. Așa că a mai făcut un Rai pentru Omul său. A multiplicat Perfecțiunea, Armonia, Bucuria, Rodul, Bogăția, Îndestularea, Pacea, Aerul, Apa, Pământul și Focul aici pe Pământ. Și I le-a dăruit pe toate, fără obligație, Lui, Omului – omologul și copilul lui Dumnezeu. E deajuns să dați o căutare pe internet și să vedeți doar fotografiile cu peisajele minunate, unice ale Țării noastre pentru a pricepe asta. Dacă nu veți fi convinși, uitați-vă și la imaginile mirifice cu alte tărâmuri magice ale lumii noastre. Poate că atunci veți crede și voi, ca mine, că Raiul e și aici. Nu poate să nu fie așa și pentru că – argument minor – Apostolul Andrei a numit tărâmul dintre Mare, Dunăre și cel de peste păduri „Grădina Maicii Domnului”. Maica născătoare de Hristos divin a fost ridicată la cer, nu? Poate că ziceți că-s naiv și-n extaz, dar mă gândesc că ar fi găsit și acolo locuri faine și roditoare pentru a-și face o scumpă de grădină. Dar, iată, i-a plăcut mai mult aici. În Raiul de jos, cel multiplicat de Dumnezeu și dat pe mâna oamenilor, Omologii Lui și Egalii săi, în Libertatea de-a alege. Nu sunt nici ultra religios și nici fanatic creștin n-am devenit. Pur și simplu am avut o revelație, după mângâierea unui val. După legănatul drag pe care Ea mi l-a oferit. Am simțit bucuria și trăirea ce le-am uitat, ascunse într-un ungher umbros de subconștient. Am trăit aceleași stări – știu sigur – pe care le-am mai simțit cufundat în lichidul primordial din care m-am zămislit. Nouă luni, în burta Mamei. Și-n Primul Rai. Cel Zămislitor de Om. Trai care Dumnezeu Boierul ne-a Binecuvantat pe toți cei ce acum viețuim. ( Iată, în paranteză spun, un argument în plus contra avortului). Pentru mine – nu mai am nicio îndoială – Raiul e aici pe pământ și-n Țara Mea. Pentru mine a trăi în Rai înseamnă a putea odată pe zi, măcar un ceas, să pot înota în Mare. Să mă împărtășesc din energia și drăgălășenia Ei. Și să simt mângîierile ei. Ca-n burta Mamei. De-acuma știu: Raiul e Aici! Și Dumnezeu, încă, ne e atât de aproape. E dreptul nostru divin și Libertatea sacră de a alege. Ce vrem și ce ne dorim. Să trăim în Rai, ori să ne zidim Infernul.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here