Comunicat de presă:
CNSAS: Ion Novăcescu nu a colaborat cu Securitatea
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a decis, prin votul unanim exprimat al celor 11 membri ai săi, că nu am colaborat cu Securitatea, eliberându-mi o decizie în acest sens. (vezi foto1) Hotărârea CNSAS vine în urma cererii de verificare a dosarului său (foto 2)
, pe care am înregistrat-o la începutul anului 2012 (foto 3). În Adeverinţa eliberată, CNSAS precizează că „domnului Novăcescu Ion, fiul lui Dănilă şi Floarea, născut la data de 18.08.1967, în Bozovici, judeţul Caraş Severin, nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securităţii.” Având în vedere faptul că Adeverinţa CNSAS nu a fost contestată în termenul legal la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, aceasta a rămas definitivă.
În cuprinsul Notei de constatare, întocmită de către Direcţia de Specialitate din cadrul CNSAS, se relevă că am avut probleme cu Securitatea în noiembrie 1982, (pe cand avea 15 ani n.r. ), „ca urmare a faptului că a adresat o scrisoare Ambasadei SUA din Bucureşti”, (foto 4)
pe care a pus-o la poştă. Precizăm că acest fapt l-am mărturisit public încă de la prima sa emisiune la NCN TV, făcută în februarie 1999. În scrisoarea trimisă Ambasadei americane din Bucureşti, în noiembrie 1982, 
eu, elevul în vârstă de 14 ani, practic mă autodenunţam că-mi place sistemul american şi că atât eu, cât şi tatăl meu ascultam frecvent postul de radio Vocea Americii (foto 6), fapt interzis de dictatura comunistă.
După cum relevă actele existente la dosar, scrisoarea a fost interceptată de poliţia politică (foto 7)
iar eu şi tatăl meu am fost ridicaţi de Securitate (foto 8).
Tata a fost ţinut în arest două săptămâni, timp în care starea sa de sănătate s-a agravat, acesta fiind suferind în urma unui infarct şi a unei comoţii cerebrale, suferite după ce mai fusese arestat de către Securitate şi condamnat la închisoare cu suspendare pentru relaţia avută cu un dizident anticomunist.
Menționez că împotriva adolescentului Ion Novăcescu s-a pornit acţiunea penală, întrucât Codul Penal comunist interzicea românilor să asculte posturile de radio Europa Liberă şi Vocea Americii; pedeapsa pentru nesupunere fiind de trei ani de închisoare. Întrucât în 1983 eram minor, condamnarea la închisoarea ar fi suferit-o tata, la pedeapsă adăugându-se şi anii daţi cu suspendare părintelui meu, în prima condamnare.
Încarcerarea pe termen mare a tatălui meu a făcut obiectul şantajului la care am fost supus de ofițerul de securitate, care mă investiga. Miza șantajului a fost obligarea mea să devin colaborator al Securităţii, în schimbul libertății tatălui meu. Actele existente la dosar (care conţine 25 de file – foto)
arată că in ciuda acestui şantaj am refuzat să transmit poliţiei politice informaţii sau delaţiuni menite să creeze prejudicii sau să pericliteze siguranţa altor oameni, în sensul stabilit de legea deconspirării Securităţii, ca poliţie politică. Imediat după ce am devenit major şi am fost admis la Facultatea de Istorie a Universităţii Babeş Bolyai, în octombrie 1987, „Ion Novăcescu, devenit student, a refuzat colaborarea cu organele noastre desecuritate”, după cum se precizează în Adresa nr. 0033249 din 27 noiembrie 1987 a Securităţii din Cluj.
În dosarul de la Securitate există un angajament nedatat, pe care ofiţerul de securitate a notat că I.N. l-ar fi scris şi semnat, „în faţa mea, în ziua de 31 octombrie 1986, (foto)
când a venit în permisie din armată, ocazie cu care a fost recrutat la sediul organelor noastre din Bozovici” (jud. Caraş Severin n.n.).
Însă, potrivit Adresei nr. F.185 din 11 iunie 2013 a Arhivelor Militare din Piteşti (vezi ambele foto)
, în ziua de 31 octombrie 1986, eu, „soldatul T.R. (termen redus) Ion Novăcescu era în prezent în unitatea militară 01318 din Tg. Mureş, plecând în prima permisie abia în 14 noiembrie 1986.
În ianuarie 1988, Securitatea a închis dosarul meu, aplicând aşa numita procedură de abandonare, ca urmare a refuzului meu de a avea vreo colaborare sau comunicare cu poliția politică a dictaturii comuniste, refuz precizat în fața unui colonel al securității din Cluj, în noiembrie 1987. În fapt, din acea zi de noiembrie 1987, în care i-am precizat, destul de hotărât, acelui colonel, că mai bine mă sinucid decât să-mi torn colegii sau profesorii, ori alt om din lumea asta, securitatea m-a lăsat în pace. A fost și meritul acelui colonel care s-a dovedit a fi uman față de mine. Spre deosebire de bestia care a șantajat un copil și care, la primul meu refuz de colaborare, atunci, în acea mizerabilă zi din 1983, mi-a strivit două degete la ușă.
Această decizie a CNSAS a venit târziu, după 13 ani în care am fost acuzat și murdărit public de inși precum: mihai șoica, victor lungu, paul niculescu, liviu man, liviu alexa etc, că mi-aș fi turnat tatăl la securitate și că l-am băgat în pușcărie. Unul dintre acești indivizi, victor lungu, a avut și are încă o obsesie bolnăvicioasă la adresa mea, scriind și publicând peste 80 de articole, știri, bârfe, denunțuri etc. despre mine, că aș fi fost informator și cel mai josnic om de pe fața pământului. Pe baza unui asemenea denunț, făcut de șoica mihai și liviu man, la decanul facultății de studii europene a UBB, Nicolae Păun, acesta mi-a interzis să mai predau cursul de Modernizarea României. Aceasta a fost doar una dintre pierderile și suferințele pe care am continuat să le am și după ce am scăpat de securitatea comunistă. Și este o confirmare a faptului că cei care au fost victime ale sistemului represiv în vremea dictaturii, au continuat să fie victime și-n democrație, în timp ce torționarii și ofițerii de securitate au fost intangibili.