Despre pacatul iertarii si alte acuze ce mi se aduc

Liviu Alexa mă sfătuieşte - într-un lung editorial publicat astăzi, de Buna Vestire, (vezi: http://www.ziardecluj.ro/prietenie-cu-autori-necunoscuti-despre-oi-si-magari) să iau atitudine şi să curm mizeriile şi acuzele pe care mi le-au adus, în aceşti 20 de ani de când fac presă, tot felul de oameni mici şi răi, care n-au zidit nimic la viaţa lor, vieţuind doar în venin şi ură. El, alături de oameni care ţin la mine şi le pasă de numele şi onoarea mea, nu-şi pot explica, printre altele, de ce am tăcut şi răbdat atâţia ani, fără să iau atitudine contra celora care care m-au acuzat că am fost "turnător al securităţii", în vremea când eram un adolescent. N-am răspuns fiinţelor cu chip doar de om, în primul rând, pentru că e o minciună şi pentru că sufletul meu nu are ce să-şi reproşeze în acest caz.

Despre Romania si viitorul sau Urgent

Cea de-a 10 dezbatere organizată la Berăria Culturală îl are ca invitat pe sociologul Vasile Sebastian Dâncu, care va vorbi despre o temă delicată: România - speranţă sau proiect? La rândul său, organizatorul acestor dezbateri, istoricul şi jurnalistul Ion Novăcescu a propus, ca temă, în cadrul dezbaterii, sintagma: "viitorul Urgent al Patriei". Profesorul Dâncu va prezenta publicului şi mass media care participă la aceste dezbateri, în premieră, rezultatele recente ale unor măsurători sociologice, făcute de către IRES, care oferă date inedite despre optimismul românesc, dar şi despre scepticismul naţional. Apoi, vor fi prezentate date statistice despre orgoliul românesc, dar şi despre ruşinile din sufletul naţional. Dezbaterea va începe la ora 19 şi se va ţine, ca de obicei, în sala Euphoria de la Fabrica de Bere Ursus, aflată pe CAlea Mănăştur nr. 2 (vis a vis de Universitatea de Ştiinţe Agricole)

Actorul Dorel Visan vorbeste la Beraria Culturala despre Om si Taina sa

Actorul Dorel Vişan va conferenţia astăzi (09.10.2013) la Berăria Culturală despre Om şi Taina sa. Cel mai cunoscut şi apreciat actor român al personajelor negative din filmul românesc post-decembrist se va oferi publicului într-o postură inedită şi tulburătoare. El va vorbi despre semnificaţia şi rostul pe lume al Omului, despre trăirile şi căutările sale; despre alegerile sale, precum şi despre spirit şi materie. Dezbaterea cu public va începe la ora 19, în localul fostei Fabrici de bere Ursus.

Dati Sufletului ce-i al sufletului. Veniti si ascultati-l pe Academicianul I.A. Pop la Beraria...

Omul modern - și românul, cu precădere - sunt preocupați, cu obstinație, aș zice, de cele trebuincioase trupului. Ba chiar, cultul trupului și al ambalajului său ne domină gândurile și faptele. Zi de zi și ceas de ceas. Cea mai mare parte a timpului și energiilor noastre le consumăm pentru „ambalajul” exterior (în care includ și imaginea publică, alături de accesorii) și pentru supraviețuirea trupului (fapt fiziologic și instinctiv firesc, până la urmă). Suntem obsedați de ambalajul cu care ieșim în lume, iar această plagă mentală colectivă este rezultatul propagandei consumiste a marilor imperialisme comerciale, care ne-a programat și defectat creierul.

UBB l-a dat afara pe profesorul plagiator

Hotarare deosebit de dura a Comisiei de Etică a Univeritatii Babes Bolyai (UBB) in privinta profesorului universitar, Gheorghe Popescu - Facultatea de Studii Economice - impotriva caruia fosta sa doctoranda a depus o plingere in care-l reclama ca i-a plagiat lucrarea de doctorat, aproape in totalitate. Decizia UBB poate fi inceputul unei ample miscari indreptate impotriva cadrelor didactice universitare, banuite de plagiat, care, cu siguranta, va declansa un val de reclamatii si sesizari, avand in vedere impactul emotional al acestei masuri. Eu, personal, pur si simplu nu inteleg ce s-a intamplat cu omul Gh. Popescu, pe care l-am avut profesor in studentie si care a fost - pentru mine - unul din cei mai straluciti, liberali, inteligenti si bine pregatiti profesori ai studentiei mele. Precizez ca la cursuri si seminar niciodata nu a citit de pe foi; a vorbit liber si era (pe vremea comunismului) documentat, liberal si liber in exprimare. De aceea, pur si simplu, nu inteleg cum a putut sa comita o asemenea fapta. Iata, mai jos, comunicatul oficial al UBBB.

Despre Libertate şi Onoare. O cronica de Ciprian Paun

 Primăvara ne aduce un eveniment editorial de excepţie. Este vorba de cartea istoricului clujean Ion Novăcescu „Linşajul mediatic în politica românească. 1919. Adevărul versus Brătianu”, apărută la Editura Adevărul. Cartea este o invitaţie plăcută la lectură, la meditaţie şi reprezintă un demers ştiinţific documentat şi atent pus în pagină de autor aflat deja la maturitatea proiectelor de cercetare.  Este o carte de dragoste pentru că din fiecare pagină a ei răzbate admiraţia autorului pentru dialogul dintre Constantin Mille, avanpostul ziarului Adevărul în lupta cu familia Brătianu  şi Ion I.C. Brătianu, reprezentantul de marcă al „partidului afaceriştilor” cum era numit PNL la acea dată. Autorul doreşte să intervină, să argumenteze opţiuni, decizii ale primului ministru sau să sară în apărarea ziariştilor de la ziarul Adevărul atunci când publicaţia lor era cenzurată, atacată şi hărţuită.

Despre candidatura mea la Parlament

Avand in vedere zvonurile si speculatiile care s-au facut, dupa participarea mea la emisiunea domnului Dan Diaconescu, la OTV, ( joi, 18 octombrie) unde am prezentat teza mea de doctorat despre: Ion I.C. Bratianu. Conceptie si management politic, precum si Proiectul  de modernizare a Romaniei, participare in urma caruia s-a spus ca voi candida la unul din colegiile de deputati din Cluj Napoca, e bine si cinstit sa fac aceste precizari:

Arma bicefala cu care liberalii au cucerit Ardealul

Primarul municipiului Oradea, dl. Ilie Bolojan, mi-a facut marea cinste de a ma invita sa deschid sesiunea de comunicari stiintifice dedicata aniversarii a 91 de ani de la infiintarea organizatiei din Bihor a Partidului National Liberal. Expunerea noastra isi propune sa le prezinte liberalilor bihoreni "Arma bicefala" cu ajutorul careia Ion I.C. Bratianu a cucerit politic Ardealul dupa 1919. Arma bicefala este un concept pe care l-am definit in teza noastra de doctorat despre managementul politic si conceptia celui mai mare om de stat al Romaniei, si prin care intelegem impletirea, intr-un concept si un complex politico-economico unitar, a mijloacelor de actiune politica (partid, propaganda) si financiara (bancile, in special) pe care PNL le avea la dispozitie in perioada interbelica. Ion I.C. Bratianu a folosit arma bicefala pentru a cuceri politic Transilvania - o terra ostila liberalilor, care se afla sub controlul politic al Partidului National condus de Iuliu Maniu - in conformitate cu principiile si regulile unei strategii militare, organizandu-si partidul ca o armata si desfasurandu-si actiunea politica intocmai ca o operatiune militara: cu desanturi finaciar-economice in capitalele de judet; cu baraje de artilerie mediatica si, in final, cu ofensiva politica a infanteriei liberale. In amre cam asa a gandit si actionat cel mai mare om politic al Romaniei, care n-a fost supranumit strateg politic, dar are a agandit si actionat ca un strateg dupa ce a cunoscut o rusinoasa infrangere politico-electorala la primele alegeri organizate in Romania in baza votului universal (introdus de el).

Lansarea cartii la Oradea, la invitatia primarului Bolojan

Am avut marea bucurie si onoare sa fiu invitat de primarul municipiului Oradea, dl. Ilie Bolojan, ca sa-mi lansez cartea Ion I.C. Bratianu. Conceptie si management politic in capitala Bihorului. Am avut parte de o organizare si un public de exceptie, intr-un cadru de vis: impresionanta cladire a Filarmonicii care, alaturi de majestuoasele cladiri ale Teatrului si Primariei (toate recent renovate) ...dau zonei centrale aerul de oras de mare tinuta europeana.

“Doliu cultural” dupa cladirea-n oglinda

Saptamana trecuta s-a scris epilogul proceselor care dureaza de peste 10 ani intre Episcopia romano-catolica de Alba Iulia si cele 25 de familii care locuiesc in apartamentele din imobilul situat pe str. Iuliu Maniu nr. 1-3, printr-o noua sentinta favorabila a instantei de judecata in favoarea celor 25 de chiriasi. Pina acum acestia au castigat doua sentinte definitive si irevocabile, la Curtea de Apel Cluj (2007) si Oradea (1999) impotriva cererii de revendicare formata de episcopie, instantele hotarand ca actul de donatie al cladirii, din anul 1952, este valabil. In 2007, Episcopia catolica a deschis in 2007 al treilea proces, prin care a solicitat anularea actului de donatie, proces pe care l-a pierdut definitiv si irevocabil saptamana trecuta.

Cele mai recente