În acelaşi timp, centralismul politic în partidele româneşti actuale este semnul vizibil al crizei profunde a sistemului politic românesc – îndrăznesc să spun a cangrenei orientale care a invadat viaţa de partid – şi o dovadă a falimentului înregistrat de modelul de organizare al partidelor româneşti. Model care, la început de mileniu III, aparţine sf. sec. 19, adică perioadei în care s-au fondat partidele politice româneşti. Practic, în aceşti 22 de ani partidele care au “reformat” România, aruncând-o în subdezvoltare şi au transformat-o într-o “neo-colonie” cu materii prime şi forţă de muncă ieftină a Occidentului, deci aceste partide, au fost structurile sociale şi de putere cele mai puţin moderne şi dispuse la modernizare. Pe de altă parte, centralismul politic din partidele româneşti de astăzi este dovada incontestabilă a slăbiciunii filialelor unor partide politice aşa-zis democratice, care în aceşti 22 de ani s-au organizat şi au acţionat după principiile şi regulile unor clanuri primitive, fiind structuri sociale închise şi patriarhale. Era cât se poate de limpede că acest sistem de clan primitiv-oriental şi de structură socială închisă va duce inevitabil la o criză profundă de personal şi de selecţie, în conformitate cu durele norme democratice şi mai ales cu exigentele aşteptări ale electoratului. Aşa se explică faptul că în filialele unor partide de la Cluj există aceeaşi lideri de 15-18 ani, care se rotesc pe funcţiile de parlamentari şi şefi ai administraţiilor locale. Rezultatul vizibil şi nefericit al lipsei de modernizare europeană a partidelor româneşti îl reprezintă ceea ce eu denumesc: PIRAMIDA MEDIOCRITĂŢII, care nu este altceva decât reîntoarcerea în barbaria oriental-fanariotă a societăţii româneşti . Sau, altfel spus: în 22 de ani partidele româneşti au anihilat 200 de ani de evoluţionism european şi au expediat România înapoi în istorie, într-un regim neo-fanariot, al corupţiei, abuzului şi mediocrităţii. PIRAMIDA MEDIOCRITĂŢII este modelul ocult şi bizantino-oriental prin care un şef de partid (local sau central) dictează structura şi ierarhia în administraţia şi politica românească. Concret, şeful – aflat în vârful piramidei sociale – pentru a nu fi concurat şi primejduit în domnia sa, numeşte, la nivelul inferior lui, un fidel mediocru. Acest fidel, la rândul lui, din acelaşi interes, numeşte sub el, pe fidelul său mediocru şi tot aşa până la ultimul nivel de decizie politică şi administrativă. În limbaj popular acest sistem a fost botezat a fi: “cel al purtătorilor de servietă” sau cel al “lipitorilor de afişe”. Toate aceste manifestări şi modele sunt pentru mine manifestări ale buboiului puroios care se va sparge în următoarea decadă, odată cu agravarea crizei resurselor.
În concluzie: Centralismul politic în partide şi implicit sistemul de castă închisă din filiale reprezintă încă un pas nefericit pe care tânăra democraţie românească îl parcurge în “evoluţia” către instalarea unui regim autoritar în România. Dacă unii îşi închipuie că exagerez, vreau să le amintesc că istoria şi sociologia n-au răbdare şi scrupule, sunt implacabile. Adică, se produc dacă le nesocoteşti legile care le guvernează.
Aceasta este una din temele pe care o voi dezbate cu studenţii mei la cursul şi seminarul dedicat Modernizării României şi sunt convins că analiza şi concluziile lor vor fi nemiloase la adresa partidelor politice româneşti.
