Cred că una dintre nevoile sufletești de bază ale unui om – dacă nu o considerăm o datorie firească – este de a-și cunoaște strămoșii. De a le cinsti numele și faptele și de a fi mândru de moștenirea pe care ai primit-o de la Ei. Nu doar genetică, ci și simbolică. Acesta este cel mai important interviu al meu, fiindcă am stat de vorbă cu una dintre întruchipările vii ale Centenarului. Moș Nicolae Novăcescu – neam de-al meu din marea familie a Băionilor – este cel mai vârstnic cetățean al satului Prilipeți, jud. Caraș Severin, având aproape 100 de ani. Familia Băionilor este una dintre fondatoarele acestei străvechi localități românești din Banatul de munte, ale cărei origini merg până în perioada romană. Multe dintre casele satului s-au zidit cu pietrele din zidurile așezării romane de la Comoară (unul din dealurile satului).
Moș Nicolae Novăcescu este unul dintre cei mai cultivați țărani ai României, el aparținând generației care a iubit cartea și studiul și a fost la temelia României Mari. Domnia sa este o adevărată arhivă vie, care deține informații despre istoria satului și a familiilor sale fondatoare. În interviul pe care i l-am luat în a doua zi de sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului (15 august 2018), când este Negeea la Prilipeți, adică s-a săvârșit hramul bisericii ortodoxe zidite
(1897), am căutat să aflu informații despre arborele meu geneaologic. Practic am vrut să aflu cum l-a chemat pe întîiul bărbat Novăcescu care a fost înregistrat în Catastiful Parohiei ortodoxe Prilipeți. Moș Nicolae, într-o discuție pe care am avut-o în timpul studenției, mi-a spus că a studiat acest dopcument și că la 1725 era menționat Matei Novăcescu. De la El ne tragem toți
Novăceștii, care-n Valea Almăjului sunt cunoscuți sub renumele de BĂIONI. Matei Novăcescu l-a avut ca fiu pe Iosif care, la rândul său l-a avut ca fiu pe Pantelimon Novăcescu. Moș Pantelimon, care și-a trăit traiul între mijlocul și sfârșitul de secol 19 a avut un fiu de poveste – Dănilă Novăcescu, al cărui nepot favorit și purtător de nume a fost tatăl meu. Moș Dănilă a avut doi fii: pe Miron și pe Ion. Ambii au fost înrolați în armata austro-ungară și trimiși pe frontul italian. Din păcate, acasă s-a mai întors doar Miron Novăcescu, bunicul meu. Cel care a avut șase copii – doi băieți și patru fete: Ana, Paraschiva, Ion, Maria, Dănilă și Sofia. Bunicul meu a fost fondatorul primului orfelinat țărănesc din România, fondat în Prilipeți printr-o donație făcută de acesta. Găsiți povestea aici. Ceea ce m-a interesat să aflu de la Moș Nicolae a fost să-mi completez informațiile despre personajul de poveste al satului Prilipeți și al Văii Almăjului, Moș Dănilă Novăcescu, străbunicul meu. Marele crescător de oi, aventurier și iubitor de viață., despre care știu atâtea povești de la tatăl meu. Cea mai teribilă fiind cea în care acesta, alături de nepotul său favorit – tatăl meu – în august 1944, după o bătălie în sat între trupele germane și cele rusești soldată cu mari pierderi de ambele părți a adunat și depozitat atâtea arme și muniție, ca să „poată ține o săptămână frontul care va urma”. În discuția cu Moș Nicolae Novăcescu, am aflat că revenirea de la 
munte, cu turma de oi, la Vinerea Mare, a lui Moș Dănilă Novăcescu era un mare eveniment al satului. Acesta fiind așteptat de lăutari pe culmea dealului și de mândruțele sale. Moș Dănilă nu intra oricum în sat, ci pus la patru ace, chiar de soția sa, Paraschiva, cea care-l îmbrăca în alb, el mergând, urmat de taraf, în fruntea turmei de oi. Pe care, primăvara, o urca de la stâna de pe Dealul Spinătului, trecând râul Nera, către Dealul Arnegului, către Tăria și Vârciprau, până pe platoul Semenicului.
Zice Moș Nicolae: „Primăvara, pâlcul (turma) Băionilor, al nostru” ( este semnificativ faptul că domnia sa a folosit de mai multe ori sintagma „al nostru, al Băionilor”, pentru a defini identitatea, unitatea și apartenența la marea familie a Novăceștilor), cu Moș Dănilă ca păcurar, lua culmea pădurii și înainta spre munte cât „înverzea codrul înaintau și ei cu oile, până ajungeau la vârf, la munte, la Semenic.”
Odată ajuns acolo, Moș Dănilă Novăcescu avea legătură cu un comerciant evreu din Văliug la care „mâna iapa singură, legată la căruța, pe care o încărca cu brânză, urdă și caș”. La rândul său, comerciantul îi trimitea lui Moș Dănilă
ce-i plăcea cel mai mult: tutun. Fiindcă era nu numai un mare „băutor” – cum șugubăț l-a descris Moș Nicolae, ci și un fumător înrăit, precum și-un renumit Don Juan de Prilipeți, având numeroase „drăguțe”. Tatăl meu mi-a povestit că în timpul crizei economice, când nu trocul pentru tutun nu era convenabil, Moș Dănilă și-a cultivat tutun într-o poiană din pădure, însă mahorca ce-o fuma îl făcea să tușească de parcă era tabagic. Cu toate acestea a trăit peste 90 de ani.
Acest străbunic al meu – de care am prins drag și eu din dragul tatălui meu și al poveștilor sale – este strămoșul a cărui muncă a făcut averea care i-a permis bunicului meu să
fondeze Orfelinatul din satul Prilipeți. Tot el este și personajul care a fost reperul de trăire pentru două generații și o mulțime de bărbați ai satului care-și spuneau: „Îs fălos ca Moș Dănilă Băia!” Crezul acesta are multiple înțelesuri și semnificații. Pe care doar un bănățean le pricepe în totalitatea sa.
Moș Dănilă Novăcescu a fost un personaj fabulos al Văii Almăjului, după cum spune Moș Nicolae. Mare crescător de oi, om harnic și bun gospodar era și un iubitor de viață și de petrecere. revenirea sa sat, cu turma de oi, la Vinerea Mare, de pe Muntele semenic, era un mare eveniment al satului, fiind așteptat de lăutari pe culmea dealului. Și, repet, de mândruțele sale. De la acest venerabil strămoș tatăl meu a primit valori și principii fundamentale care, cumulate cu cele primite de la bunicul Miron, mi-au fost transmise și mie, iar eu, la rândul meu, le transmit fetelor mele. Ca să simțit, să exprimăm și să trăim românește. Așa cum fac Băionii de sute și sute de ani.
Acasă, de Negee."Brâul Almăjenilor" din satul Prilipeți, Caraș Severin, de Sfântă Maria Mare, e pornit de bărbați, primarul fiind cel care poartă primul brâu. După câteva rotocoale se prind și femeile.După brâu, urmează hora, apoi într-un crescendo tot mai intens, urmează "Argileana", iar la final e "Doi-ul", pentru care-ți trebuie inimă și picioare, că să-l duci in ritmul cântat de "bandă"/fanfară. Care, pe vremea adolescenței mele, era formată din săteni. Acum se aduc formații de muzică populară.Hora se joacă până târziu, după care se merge la cină și urmează balul până dimineața.Să păstrăm tradiția și obiceiurile! Ele ne sunt rădăcinile care ne țin pe pământul acesta, ca să nu ne pierdem și să nu uităm cine suntem.
Publicată de Ion Novacescu pe Joi, 16 August 2018
Filmare cu Brâul și Hora de la Negeea din Prilipeți, 15 august 2018.
Acest fragment de interviu cu Moș Nicolae Novăcescu aduce lumină asupra originii numelui satului Prilipeți, care provine – susține acesta – dintr-un termen din slavona veche, care definește locul cu tei. În fața fiecărei case, în copilăria și adolescența mea era tei. Când înfloreau, seara, amețeai de parfumul lor. Acum nu mai sunt, că i-au tăiat oamenii.
