Editorial

Noi, românii, dacă am vrea cu adevărat să avem un statut demn și o cultură națională, ar trebui să scoatem din dicționar cuvântul adevăr și să-l înlocuim cu Eminescu. La fel ar trebui să facem cu cuvântul curaj. Fiindcă Eminescu este și Adevărul și Curajul pentru români. Abia dacă vom face asta vom fi demni să ne bucurăm și să-i sărbătorim nașterea sa. Altfel, rămânem niște mișei ipocriți și vicleni.

Limba română a intrat în patrimoniul UNESCO prin două cuvinte unice pe acest pământ. E vorba de „dor” și „doină”. Aceste două cuvinte nu pot fi traduse în celelalte limbi. Eu introduc în acest patrimoniu al unicității și TIHNA, care este, în opinia mea, Regina vorbelor limbii române.

Aceasta este o poveste adevărată a îndelungii căutări și descoperirii Cireșului de Mai în copilărie

Această expresie străveche și îndelung folosită - "Cât vă mai rabdă Dumnezeu ?!" - este expresia lașității istorice a poporului român. A crasei lui...

De aceea orice popor sănătos la cap are un cult al eroului și al propriilor eroi. Fiindcă Eroul este chintesența tuturor calităților și aspirațiilor...

Omului i-a fost dat să aibă cuvânt, în primul rând pentru a putea să spună despre sine cine e, ce e și ce poate...

De la început vreau să precizez că fac acest demers de informare cu smerenie și cu îndoială asupra efectelor gestului meu, întrucât e posibil să stric starea de fericire pe care o asigură sărăcia de cunoștințe și de duh. Deasupra grijii însă, a temerilor și a smereniei, a ipocriziei, răutății și prostiei e Adevărul. Iar acesta e numai unul în sensibila chestiune a ridicării Catedralei Mântuirii Neamului. Realitatea e confirmată de documente și fapte indubitabile. Toate aceste mărturii stabilesc că în chestiunea Catedralei avem de a face cu o decizie de stat, care a servit interesul național al României Mari, într-un moment conjunctural deosebit de prielnic pentru proiecțiile de putere regională și europeană ale țării noastre. Vi se pare o frază popoasă și goală de conținut? Nici vorbă! Raționamentul politico-statal de ridicare a unui măreț edificiu de cult ortodox la București a fost în fapt un calcul rece de putere și de realism politic al marelui om de stat Ion I.C. Brătianu, care a fost susținut de regele Ferdinad Întregitorul. Proiecția de putere, planul politico-statal, a fost ca Bucureștiul să devină a IV-a Romă, după prăbușirea ortodoxiei ruse în cataclismul tiraniei bolșevice.

Mai sunt nouă zile până până când marele actor român Marcel Iureș va veni la Cluj (17 septembrie, ora 19, Casa de Cultură a Studenților). Sper ca, în febra pregătirilor, să găsesc în fiecare zi puterea și inspirația pentru a așterne aici un gând, în așteptarea sa. „Leul singuratic” este un spectacol original și savuros, a cărei temă este trăirea și iubirea. Acesta-i întâiul gînd, în așteptarea Omului și ACtorului la Cluj...

"Căutare” și „Amânare” sunt verbele care-l definesc pe omul așa-zis civilizat din spațiul românesc și euro-atlantic. Dar și stările care-i domină gândirea și acțiunea. Căutăm o altă viață și, în același timp, amânăm să trăim viața ce-o avem. Căutăm fericirea, prosperitatea și iubirea zi de zi și ceas de ceas. Cu frenezie, ba unii chiar obsesiv. Iar pentru a le găsim, mulți dintre români aleg să-și părăsească familia și căminul ce și le-au încropit, țara, locul de muncă și vechile prietenii. Căutarea și Amânarea sunt copilele legitime ale încrucișării Nemulțumirii cu Teama. Cei mai mulți dintre noi suntem nemulțumiți cu ce avem și temători să ne bucurăm de darurile primite, pe care, în cele mai multe cazuri, le ignorăm sau nu le conștientizăm.

Jocul de cuvinte de cuvinte pe care l-am folosit în titlu poate fi interpretat, după voie și interes, în mai multe feluri. Poate fi o nouă sintagmă politică, întrucât există din start - și la Cluj, fără dubii - un raport de subordonare. Așa precum există, în structura sintagmei gramaticale, un raport de subordonare între cuvinte, tot așa și în sintagma politică de mai sus se observă o subordonare. Sau mai bine zis o încălecare. Spirit și condeier al unei profesii liberale fiind, te las pe tine, cititorule, să vezi care dintre concepte crește-n importanță, care e subordonat și cine pe cine a încălecat. Privit din alt unghi, jocul de cuvinte de mai sus poate fi considerat o necesară, importantă și utilă uniune consensuală, menită să nască un Făt Frumos al politicii românești, capabil să aducă echilibru și contra-pondere pe scena dominată pînă acum de Spânul Roșu.

A venit vremea să nu ne mai fie ruşine. De ceea ce suntem şi de ceea ce trebuie să facem. În veacul acesta şi pe pământul acesta. E vremea să fim şi mândri că suntem români. Că ne-am zămislit prin văi, păduri şi văgăuni. La izvoare şi stâni. Pe cărări şi-n bordeee. Unde ne-am făcut una cu pământul, sub copite de cavalerii pustiitoare, ca să rămânem aici. În munţii, dealurile şi câmpiile tărâmului botezat de Maica Domnului a fi veşnic Grădina Sa. A venit vremea să ne ridicăm. Fruntea, Inima şi Coloana Vertebrală. Din arcuirea Carpaţilor şi din ţărâna şi praful istoriei noastre împovărătoare. Dar şi din frică, prostie, neputinţă, laşitate, curvie bărbătească, hoţie, prefăcătorie şi minciună. Noi, românii, suntem copii de imperatori şi zămislitu-ne-am aici. Din cenuşa Sarmisegetuzei şi din apa Dunării, sfiinţită de Apostolul trimis cu misie de Hrist. Din asfiinţitul unei mândre istorii şi din zâmbetul promiţător şi darnic al lui Dumnezeu. Care i-a dat Pământului şi Fiinţei noastre naţionale, la naştere, mii de tone de aur în dar. Ca să nu cerşim de mâncare şi culcare pe la alte uşi străine. Şi-n coşul Transilvaniei, Banatului, Basarabiei, Bucovinei, Moldovei şi Munteniei a pus nemăsurat petrol, păduri, cernoziom şi gaze. Şi toate elementele rare. Cu Vârf şi Îndesat a fost darul lui Dumnezeu, la naşterea noastră şi pentru copiii copiiilor noştri.